ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2387/2023

Obiectul acțiunii deduse judecății În cadrul dosarului civil nr x/2020, aflat pe rolul Curții de Apel Pitesti, petentul A., în calitate de recurent-reclamant, a solicitat recuzarea domnului judecător B., președinte al completului de judecată C1. În cadrul cererii de recuzare petentul a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 9 lit. a) și lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013. De asemenea, a formulat și o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 489 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ.

Hotărârea primei instanțe Prin încheierea din 9 decembrie 2022 a Curții de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de recuzare a domnului judecător B., în calitate de membru al completului de judecată C1 (recurs), formulată de petentul A.. S-a respins, ca inadmisibilă, cererea petentului de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 9 lit. (a) și lit. (b) din O.U.G. nr. 80/2013.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva hotărârii menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul solicitând casarea în tot a încheierii și dispunerea sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 9 lit. (a) și lit. (b) din O.U.G. nr. 80/2013. În motivarea cererii s-a arătat că au fost încălcate normele de drept material (caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.), respectiv cele prevăzute de art. 14 alin. (5) din C. proc. civ., prin nepunerea excepției în discuția părților, precum și cele prevăzute de art. 159 din C. proc. civ. și art. 240 din C. proc. civ., care impun judecarea excepțiilor în ședință publică, spre deosebire de cererea de recuzare, care se judecă în ședința de Camera de Consiliu. A susținut recurentul – reclamant netemeinicia soluției pronunțate, dispozițiile criticate pentru neconstituționalitate încălcând liberul acces la justiție al justițiabilului și, în raport de cuantumul ridicat al taxei de timbru de 100 de RON, disproporționat cu taxa judiciară cerută pentru cererea de chemare în judecată. Au fost incălcate astfel dispozițiile art. 21 din Constituția României.

Apărările formulate în cauză Intimata – pârâtă Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Argeș a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, apreciind că nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este întemeiat, în limitele și pentru considerentele în continuare arătate: Prealabil analizei motivelor de casare, Înalta Curte reține că obiectul prezentului recurs vizează soluția primei instanțe privind soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 lit. a) și b) din O.U.G. nr. 80/2013, formulate în fața completului învestit cu soluționarea cererii de recuzare, iar nu și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 489 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., apreciată ca vizând soluționarea fondului cauzei. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În limitele motivului de casare invocat de parte, Înalta Curte are de analizat modalitatea de aplicare de către prima instanță a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalilatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții: - excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial; - excepția să aibă ca obiect neconstituționalilatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; - norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. În cauză, sunt îndeplinite aceste cerințe, respectiv, dispozițiile invocate au legătură cu obiectul cauzei, fiind invocate în cadrul soluționării cererii de recuzare, cu referire la cuantumul taxei de timbru aferent unei cereri de recuzare, sau a unei cereri de strămutare, disproporționat, în raport de taxa de timbru datorată pentru introducerea cererii de chemare în judecată și care, în accepțiunea recurentului reclamant, sunt de natură a restricționa liberul acces al părții la justiție, precum și de a încălca dreptului la apărare. De asemenea, excepția vizează dispoziții legale în vigoare, și în legătură cu care Curtea Constituțională nu a pronunțat o decizie prin care să fi constatat anterior neconstituționalilatea textului vizat de recurentă. În ceea ce privește legătura dintre excepția invocată și cauza dedusă judecății, se apreciază că, din punct de vedere al condiției de admisibilitate care trebuie îndeplinită pentru ca instanța să poată sesiza Curtea Constituțională, legea, ordonanța sau dispozițiile din acestea trebuie să aibă legătură cu soluționarea litigiului, condiție care este îndeplinită. Împrejurarea reținută de prima instanță cu privire la achitarea de către parte, în avans, a taxei judiciare de timbru, nu poate constitui un motiv pentru limitarea accesului părții la jurisdicția constituțională, în ipoteza în care aceasta se conformează dispoziției legale apreciate ca fiind în contradicție cu Constituția României. În referire la excepția de neconstituționalitate invocată de recurenta, Înalta Curte opinează asupra caracterului său nefondat, în acord cu jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 266 din 23 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 iulie 2019, paragrafele 20 și 25, sau Decizia nr. 553 din 7 iulie 2020, precitată, paragraful 15), formularea unei cereri de recuzare reprezentând o chestiune personală, întemeiată pe motive care privesc raporturile dintre partea care formulează cererea de recuzare și persoana a cărei recuzare se cere, iar taxa judiciară de timbru se plătește distinct pentru recuzarea fiecărui participant la proces. Nu se poate reține un cuantum împovărător al taxei judiciare de timbru, acesta fiind unul rezonabil, în cuantum fix de 100 de RON, care nu este de natură să afecteze justițiabilul din punct de vedere financiar, astfel că nu pot fi primite criticile referitoare la restricționarea accesului la justiție prin instituirea acestei taxe fixe, datorată de justițiabil în cazul depunerii unei cereri de recuzare a membrilor completului de judecată, în materie civilă. Pentru considerentele arătate, constatând că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1)–(3) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte încheierea atacată, și, în rejudecare, va admite cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 9 lit. a) și b) din O.U.G. nr. 80/2013, menținând celelalte dispoziții ale încheierii recurate, în ceea ce privește soluția dată asupra cererii de recuzare.