ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2376/2022

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 8.05.2019, sub număr de dosar x/2019 pe rolul Curții de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL TRANSPORTURILOR, în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, anularea în totalitate a Ordinului Ministrului Transporturilor nr. 1824/5.12.2018, publicat în Monitorul Oficial nr. 1060/14.12.2018, pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 980/2013, cu obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 10/CA din 23 ianuarie 2020, Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta MINISTERUL TRANSPORTURILOR, a dispus anularea în parte a Ordinului Ministrului Transporturilor nr. 1824/2018 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, aprobate prin Ordinul Ministrului Transporturilor si Infrastructurii nr. 980/2011, respectiv anularea dispozițiilor art. I pct. 6 si parțial art. I pct. 18, respectiv punctele 3, 4, 5 si 6 din Anexa nr. 18, a dispus publicarea hotărârii în Monitorul Oficial al României după rămânerea definitivă a acesteia și a obligat pârâtul Ministerul Transporturilor la plata către reclamanta A. S.R.L. a sumei de 50 RON cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 10/CA pronunțate la 23 ianuarie 2020 de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (fost Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, fost Ministerul Transporturilor), care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca netemeinică. Recurentul-pârât a reiterat susținerile prezentate în fața instanței de fond prin întâmpinare prezentând un larg istoric al speței, a legislației incidente și fără a aduce critici sentinței atacate.

Apărări formulate în cauză Intimata-reclamant a depus întâmpinare și, a solicitat, în principal admiterea excepției tardivității, în subsidiar susține că nu se aduc critici cu privire la soluția pronunțată și solicit respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 17 iulie 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 14 aprilie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cererea de recurs, în raport de criticile formulate, Înalta Curte va analiza cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului formulat de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, pe care o consideră întemeiată pentru argumentele expuse în cele ce urmează. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.: "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs." Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)." Potrivit alin. (2) al aceluiași articol: "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. legiuitorul sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (art. 489 alin. (2) C. proc. civ.). Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului articolului 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă expunere a criticii în fapt și în drept, arătarea probelor pe care se bazează. Motivele de recurs desemnează ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate. Prevederile legale menționate se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar. Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ. Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior, în care motivele vizau și netemeinicia acesteia. Noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 punctele 1-8 C. proc. civ. Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Recurentul-pârât nu circumstanțiază în niciun mod criticile sale, în sensul că alegațiile prezentate nu au corespondent vreuna dintre ipotezele motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 1-8 din C. proc. civ. Or, simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția adoptată de instanța ce a pronunțat hotărârea atacată și reproducerea, prin cererea de recurs, a criticilor aduse pe cale de întâmpinarea depusă la instanța de fond nu se constituie într-un motiv de nelegalitate a sentinței, această neregularitate sancționându-se cu nulitatea. Deoarece recurentul-pârât nu a formulat critici care să permită încadrarea lor într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., rezumându-se la expunerea unor succesiuni de fapte și afirmații, pe care nu le-a structurat din punct de vedere juridic, nesubliniind relevanța pe care acestea o prezintă în raport cu soluția instanței de fond, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) și (3) și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (fost Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor) împotriva sentinței civile nr. 10/CA din 23 ianuarie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.