ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2344/2023

Ședința publică din data de 4 mai 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub numărul x/2022 la data de 08.07.2022, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Inspectoratul Școlar al Municipiului București ISMB, obligarea la plata drepturilor bănești restante și reîncadrarea reclamantei ca profesor titular geografie în muncă conform DCC nr. 397/01.10.2023 și DCC nr. 106/2014, plata de daune materiale și morale.

2.1. Hotărârea Tribunalului București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale

Prin sentința civilă nr. 6805 din data de 1 noiembrie 2022, pronunțată de Tribunalul București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București – secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanții au formulat mai multe capete de cerere principale care se află în strânsă legătură chiar dacă au cauze diferite. A avut în vedere tribunalul faptul că s-a formulat și un capăt de cerere privind emiterea unui act normativ de către Guvernul României, care face parte din categoria autorităților publice centrale, precum și dispozițiile art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004 și dispozițiile art. 99 alin. (2) din Codul de procedură și a apreciat că este competentă curtea de apel.

2.2. Hotărârea Curții de Apel București – secția de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 333 din data de 22 februarie 2023, Curtea de Apel București – secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare cauzei în favoarea Tribunalului București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În considerentele acestei sentințe s-a reținut că în speță este vorba despre raporturi de dreptul muncii, iar capătul de cerere privind obligarea Guvernului la emiterea unui act normativ de modificare a Legii nr. 1/2011 nu este un capăt de cerere principal.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că în cauză ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că "există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior și-au declarat necompetența".

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește norma de drept aplicabilă situației deduse judecății, din perspectiva competenței materiale de soluționare a cauzei.

Reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care au solicitat obligarea la plata drepturilor bănești restante și reîncadrarea reclamantei ca profesor titular geografie în muncă conform DCC nr. 397/01.10.2023 și DCC nr. 106/2014, plata de daune materiale și morale.

Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 1, 8, 16 și 18 din Legea nr. 554/2004, rezultă că materia contenciosului administrativ este incidentă în măsura în care sunt supuse controlului de legalitate actele administrative tipice sau asimilate.

În cauza de față, acțiunea cu care a fost sesizată prima instanță (tribunalul) nu supune judecății examinarea legalității unui act administrativ (nici tipic și nici asimilat).

Conform art. 266 din Codul Muncii "Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod."

Potrivit art. 1 lit. n) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, conflictul de muncă privește pe angajați și pe angajatori, indiferent că este în discuție un conflict colectiv sau individual de muncă, cu deosebirea că acesta din urmă are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații care decurg din contractele individuale și colective de muncă ori din acordurile colective de muncă și raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, precum și din legi sau din alte acte normative.

Totodată, potrivit art. 254 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, în unitățile de învățământ sau în consorțiile școlare poate fi angajat personal didactic cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată sau perioadă determinată de cel mult un an școlar, cu posibilitatea prelungirii contractului, respectiv în plata cu ora, în condițiile legii.

Având în vedere că încadrarea/angajarea personalului didactic se face cu contract individual de muncă, conform art. 254 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, cererea de chemare în judecată având ca obiect reîncadrarea, plata salariilor neîncasate și despăgubiri privește un conflict de muncă în sensul definit de art. 266 din Legea nr. 53/2003.

Cu privire la solicitarea privind obligarea Guvernului României de a emite un act normativ de modificare a Legii nr. 1/2011, potrivit precizărilor depuse de reclamanți la 21.11.2022, acesta nu este un capăt de cerere principal pentru a fi aplicabile prevederile art. 99 din C. proc. civ.

Prin urmare, incidente în cauză sunt dispozițiile cuprinse în art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170-171, art. 266 și art. 269 din Codul muncii, care, în privința acestor raporturi juridice, conferă prerogativa de soluționare a cauzelor tribunalelor - secțiilor/completurilor specializate în materia litigiilor de muncă și asigurări sociale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei privind pe reclamanții B. și A. și pe pârâții Guvernul României și Inspectoratul Școlar al Municipiului București, în favoarea Tribunalului București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanții B. și A. și pe pârâții Guvernul României și Inspectoratul Școlar al Municipiului București, în favoarea Tribunalului București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 4 mai 2023.