ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2324/2022

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2014 din data de 25.06.2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, obligarea pârâtului Guvernul României la respectarea Convenției pentru Drepturile Omului și la aplicarea hotărârii CEDO în dosarul nr. x/2004.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 5 pronunțată în data de 10 ianuarie 2020, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția privind autoritatea de lucru judecat invocată din oficiu; a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, pentru autoritate de lucru judecat.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 5 pronunțată în data de 10 ianuarie 2020 de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare. Recurentul-reclamant a reiterat susținerile prezentate în fața instanței de fond prezentând un larg istoric al speței și fără a aduce critici sentinței atacate.

Apărări formulate în cauză Intimatul-pârât a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a solicitat respingerea căii de atac ca nefondată și menținerea ca legală a soluției instanței de fond, urmând a se constata că, recursului nu se circumscriu niciunuia dintre cazurile de casare invocate de recurentul reclamant.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 17 iulie 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 14 aprilie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cererea de recurs, în raport de criticile formulate, Înalta Curte va analiza cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului formulat de către A., pe care o consideră întemeiată pentru argumentele expuse în cele ce urmează. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.: "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs." Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)." Potrivit alin. (2) al aceluiași articol: "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. legiuitorul sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (art. 489 alin. (2) C. proc. civ.). Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului articolului 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă expunere a criticii în fapt și în drept, arătarea probelor pe care se bazează. Motivele de recurs desemnează ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate. Prevederile legale menționate se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar. Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ. Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior, în care motivele vizau și netemeinicia acesteia. Noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 punctele 1-8 C. proc. civ. Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Recurentul-reclamant nu circumstanțiază în niciun mod criticile sale, în sensul că alegațiile prezentate nu au corespondent vreuna dintre ipotezele motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 1-8 din C. proc. civ. Astfel, recurentul-reclamant susține că autoritatea de lucru judecat, constată în dosarul de fond, reprezintă "tripotașul ovreiesc de bursă, șarlatania șarlataniilor, acțiunea speculativă împinsă la extrem, excrocheria excrocheriilor etc." a Guvernului României "în colaborare cu CNPP București, MAE etc". Susține că instanța primește ordin de la Guvern, că CNPP București nu execută Hotărârea CEDO nr. 30198/2004 și nici nu recalculează daunele și pensia în lipsa unei hotărâri. Mai mult, menționează că "aberația instanței naționale în sensul că nu are deschisă calea sesizării instanței naționale pe care o dovedește cu sc. 10040/07.11.2016" îi afectează drepturile. Or, simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția adoptată de instanța ce a pronunțat hotărârea atacată și reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt și a acțiunii nu se constituie într-un motiv de nelegalitate a sentinței, această neregularitate sancționându-se cu nulitatea. Deoarece recurentul-reclamant nu a formulat critici care să permită încadrarea lor într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., rezumându-se la expunerea unor succesiuni de fapte și afirmații, pe care nu le-a structurat din punct de vedere juridic, nesubliniind relevanța pe care acestea o prezintă în raport cu soluția instanței de fond, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) și (3) și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul formulat de A. împotriva sentinței civile nr. 5 din 10 ianuarie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.