ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2311/2023

Ședința publică din data de 03 mai 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 27 ianuarie 2021 pe rolul Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, sub numărul x/2021, reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea și Parohia Greco-Catolică Olosig Oradea, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România, au solicitat anularea Deciziei nr. 9358/29.10.2020, comunicată la data de 28 decembrie 2020, cu privire la imobilele constând în casă, curte și teren în suprafață totală de 1677 mp, identificate cu nr. topo. (inițial) x Oradea, înscris în C.F. nr. x Oradea, dezmembrat ulterior în nr. topo. x/4 Oradea, precum și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii privind acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru imobilele de mai sus, fără cheltuieli de judecată.

Prin răspunsul la întâmpinare din 26 ianuarie 2021, reclamantele și-au precizat acțiunea, în sensul că au restrâns obiectul procesual exclusiv la terenul Intravilan cu nr. topo. inițial x Oradea (fără construcție-case în Olosig) și și-au precizat al doilea capăt din cererea principală: "obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să conțină propunerea acordării de măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru imobilele din petit", raportat la prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

Prin sentința civilă nr. 98/CA/2021-P.I. din 13 septembrie 2021, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea precizată formulată de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Oradea și Parohia Greco-Catolică Olosig Oradea, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 98/CA/2021-P.I. din 13 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea și Parohia Greco-Catolică Olosig Oradea, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată și precizată.

Recurentele-reclamante au învederat, în esență, că hotărârea instanței de fond este nelegală, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea în mod eronat atât a prevederilor art. 1 alin. (1), art. 2 și art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, cât și a efectelor juridice ale Decretului nr. 358/1948.

Referitor la înscrierile din cartea funciară din perioada de referință, recurentele-reclamante au considerat că instanța de fond a acordat în mod eronat eficiență probatorie absolută înscrierilor operate în favoarea "Parohiei Ortodoxe Române din Oradea", pe fondul interpretării greșite a Decretului nr. 358/1948 și al ignorării normelor juridice speciale de la data preluării imobilelor, respectiv caracterul extratabular al exproprierii, conform art. 26 din Decretul-Lege nr. 115/1938.

Într-o altă ordine de idei, dacă imobilele in litigiu au fost preluate abuziv de Statul Român prin Decretul nr. 358/1948, acesta situație juridică primează si este "opozabilă" pârâtei față de orice altă înscriere de carte funciară ulterioară, în condițiile în care preluarea s-a făcut abuziv, fără titlu și a fost anterioară momentului înscrierii în C.F. nr. x Oradea a Parohiei Ortodoxe. Aceasta cu atât mai mult cu cât art. 33 din Decretul-Lege nr. 115/1938 protejează doar drepturile dobândite cu titlu oneros.

Chiar și luând în considerare varianta preluării imobilului de către Parohia Ortodoxă Olosig în anul 1961, chiar și atunci este îndeplinită condiția prevăzută de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, care folosește expresia "..orice alte persoane juridice...", fără a distinge în niciun fel.

Conform art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, se retrocedează în natură foștilor proprietari (unități de cult) "imobilele care au fost preluate abuziv, cu sau fără titlu, de statul român", dacă acestea se află în proprietatea statului sau a unei persoane juridice dintre cele menționate la art. 2 la momentul apariției legii speciale. Or, din simpla analiză a înscrierilor de carte funciară, rezultă în mod limpede că și această condiție este îndeplinită în speța pendinte:

• cu privire la nr. topo. x, în suprafață de 1084 mp, devenit nr. topo. x, în suprafață de 1027 mp - conform înscrierii de sub B 1 din C.F. nr. x Oradea, proprietarul până în prezent este: Statul Român;

• cu privire la nr. topo. x/3, în suprafață totală de 650 mp -conform înscrierii de sub B 1-3 din C.F. nr. x Oradea, proprietar din anul 1966 până în 2002 a fost S.C. Înfrățirea S.A. - societate la care Statul a fost acționar majoritar.

Deoarece terenurile preluate abuziv de la Parohia Greco-Catolică Olosig Oradea nu sunt libere și nu mai pot fi restituite în natură, fiind afectate de construcții noi - atât nr. topo. x, cât ți nr. topo. x/3 (construcție-club) – a solicitat obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să conțină propunerea acordării de măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru aceste terenuri, în baza art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, raportat la art. 16 din Legea nr. 165/2013.

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esență, apărările susținute în fața instanței de fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea și Parohia Greco-Catolică Olosig Oradea este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:

Criticile formulate de recurentele-reclamante Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea și Parohia Greco-Catolică Olosig Oradea, subsumate motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt întemeiate.

În fapt, prin cererile de retrocedare nr. x/24.01.2006, nr. y/24.01.2006, nr. z/24.01.2004 și nr. w/24.01.2006, reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Oradea și Parohia Greco-Catolică Olosig Oradea au solicitat retrocedarea imobilului, casă, curte și teren intravilan în Olosig, situat în municipiul Oradea, jud. Bihor, înscris în cartea funciară nr. x a localității Oradea, nr. top inițial x, dezmembrat ulterior în nr. top x (dezmembrat în nr. top. x, transcris în cartea funciară nr. x a localității Oradea și în nr. top x, reînscris în cartea funciară nr. x a localității Oradea) și nr. top. x, transcris în cartea funciară nr. x a localității Oradea.

Cererile de retrocedare formulate de reclamante au fost soluționate prin Decizia nr. 9358 din 29 octombrie 2020, emisă de pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, prin care au fost respinse cererile de retrocedare, cu motivarea în fapt că imobilul solicitat nu a fost preluat de către Statul Român de la solicitantă, ci a intrat în proprietatea acestuia de la Parohia Ortodoxă Română din Oradea, în baza unor contracte de donație încheiate în anul 1965 și în anul 1988.

Învestită cu cererea în anulare a Deciziei nr. 9358 din 29 octombrie 2020 emisă de pârâtă și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să conțină propunerea acordării de măsuri compensatorii sub formă de puncte, instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată, având în vedere că nu este îndeplinită una din condițiile esențiale prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru soluționarea favorabilă a unei cereri de retrocedare, respectiv aceea ca imobilul să se fi aflat în proprietatea solicitantului la momentul preluării, în condițiile în care, în cauză, imobilul identificat cu nr. top. inițial x nu a fost preluat de Statul Român de la solicitantă, ci a intrat în proprietatea acestuia de la Parohia Ortodoxa Română din Oradea, în baza unor contracte de donație încheiate în anul 1965 și în anul 1988.

Înalta Curte nu împărtășește opinia exprimată de judecătorul fondului în ceea ce privește soluția dată cererii în anulare a Deciziei nr. 9358/29.10.2020, comunicată la data de 28 decembrie 2020, emisă de pârâtă.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România: "Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență."

De asemenea, conform art. 3 alin. (6) teza I din același act normativ, "Comisia specială de retrocedare sau, după caz, unitatea deținătoare prevăzută la art. 2 va analiza documentația prezentată de solicitanți pentru fiecare imobil și va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite prin legea specială."

Art. 1 teza I din Normele de aplicare ale O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1.164/2002, statuează că "Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referință, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport cu perioada preluării."

Decretul nr. 358/1948 pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco-catolic prevede următoarele:

"Art. 1 - În urma revenirii comunităților locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român și în conformitate cu art. 13 din Decretul nr. 177/1948, organizațiile centrale și statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, capitlurile, ordinele, congregațiunile, protopopiatele, mănăstirile, fundațiunile, asociațiunile, cum și orice alte instituții și organizațiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista.

Art. 2 -Averea mobilă și imobilă aparținând organizațiilor și instituțiilor arătate la art. 1 din prezentul decret, cu excepția expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Român, care le va lua în primire imediat.

O comisiune interdepartamentală compusă din delegați ai Ministerelor: Cultelor, Finanțelor, Afacerilor Interne, Agriculturii și Domeniilor și Învățământului Public, va hotărî destinația acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române sau diferitelor ei părți componente."

În conformitate cu prevederile art. 10 din Constituția de la 1948, "Pot fi făcute exproprieri pentru cauză de utilitate publică pe baza unei legi și cu o dreaptă despăgubire stabilită de justiție".

Totodată, art. 37 alin. (3) și (4) din Decretul nr. 177/1948, prevede că "dacă cei trecuți de la un cult la altul reprezintă cel puțin 75% din numărul credincioșilor comunității locale a cultului părăsit, întreaga avere se strămută de drept în patrimoniul comunității locale a cultului adoptat, cu drept de despăgubire pentru comunitatea locală părăsită, proporțional cu numărul celor rămași fără a se socoti biserica (locașul de închinăciune, casa de rugăciuni) și edificiile anexe; această despăgubire va fi plătită în termen de cel mult 3 ani de la stabilirea ei. Cazurile prevăzute în acest articol vor fi constatate și soluționate de judecătoria populară a locului."

În primul rând, pentru aprecierea incidenței în speță a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, sunt relevante înscrierile în C.F. nr. x a localității Oradea din care provine topograficul în litigiu.

Astfel, potrivit încheierii de carte funciară nr. x/10.12.1958 (C.F. nr. 1677 a localității Oradea) imobilul identificat cu nr. top. x s-a transcris în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr. 92/1950, cu titlu de drept naționalizare.

Potrivit înscrierii nr. sub B4 din C.F. nr. x a localității Oradea, în baza sesizării Sfatului Popular al orașului Oradea nr. 15125/1958 din 03 iunie 1961, se restabilește situația de carte funciară în favoarea proprietarului de până acum, respectiv Parohia Ortodoxă Română din Oradea, asupra imobilului identificat cu nr. top. x, aceasta fiind făcută din eroare.

Astfel, din conținutul cărții funciare C.F. nr. x a localității Oradea, inclusiv a mențiunilor ce au fost traduse în limba română, rezultă, fără echivoc, că imobilul în litigiu a aparținut recurentelor-reclamante din anul 1901, fiind preluat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, de către o persoană juridică, Biserica Ortodoxă Română, în temeiul unor acte normative emise în intervalul de referință, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, sub aspectul preluării imobilului.

Ulterior, în anul 1965, conform încheierii de carte funciară nr. x/19.06.1965, în baza Deciziei nr. 536/1965, Parohia central ortodoxă română Oradea donează Sfatului Popular al orașului regional Oradea, terenul intravilan fără construcțiile aflate pe el, înscris în cartea funciară nr. x a localității Oradea, nr. top. x.

Totodată, potrivit înscrierii de sub B6, în baza sentinței civile nr. 1251/1973, pronunțată de către Judecătoria Oradea, se rectifică intabularea efectuată în C.F. nr. x a localității Oradea, sub nr. de ordine B5 și conform schiței de parcelare, imobilul identificat cu nr. top. x se dezmembrează în:

- imobilul identificat cu nr. top. x, în suprafață de 1084 m.p., transcris în proprietatea Stalului Român cu titlu de donație;

- imobilul identificat cu nr. top. x, teren și construcție, în suprafață de 593 m.p., transcris în cartea funciară nr. x a localității Oradea, în favoarea Parohiei Ortodoxe Române din Oradea.

Potrivit încheierii de carte funciară nr. x/24.01.1996, imobilul identificat cu nr. top. x se dezmembrează în:

- imobilul identificat cu nr. top. x, în suprafață de 53 m.p., transcris în C.F. nr. x a localității Oradea, în favoarea unei persoane juridice;

- imobilul identificat cu nr. top. x, în suprafață de 1027 m.p., reînscris în favoarea vechiului proprietar, Statul Român.

Potrivit sentinței civile nr. 1251/1973, imobilul identificat cu nr. top. x, în suprafață de 1084 m.p, se transcrie în proprietatea Statului Român cu titlu de donație.

Potrivit C.F. nr. x a localității Oradea, imobilul identificat cu nr. top. x se înscrie în proprietatea Statului Român, în baza unui contract de donație încheiat în anul 1988.

În aceste condiții, se reține că este îndeplinită condiția de a face dovada dreptului de proprietate la momentul preluării, din înscrisul menționat rezultând cu evidență că imobilele în discuție au fost preluate de la reclamanta Parohia Greco-Catolică Olosig Oradea.

Pe de altă parte, în dezacord cu opinia instanței de fond, Înalta Curte constată și că sunt lipsite de suport argumentele intimatei-pârâte în sensul că imobilul ar fi fost preluat de Statul Român de la Parohia Ortodoxă Română din Oradea în baza unor contracte de donație încheiate în anul 1965 și în anul 1988, iar nu de la solicitante.

Din conținutul cărții funciare rezultă că imobilul a fost preluat de la reclamante în perioada relevantă potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, iar faptul că, ulterior preluării de la acestea de către Biserica Ortodoxă Română, imobilul a fost trecut în proprietatea Statului Român, este lipsit de relevanță sub aspectul legalității cererii de restituire formulate de vechiul proprietar.

Instanța de recurs mai reține și că, la momentul preluării, Parohia Ortodoxă Română din Oradea era o persoană juridică, în sensul art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, întrucât, potrivit art. 28 din Decretul nr. 177/1948, cultele religioase erau definite ca fiind persoane juridice, atât ele, cât și părțile lor componente locale.

Or, în speță, preluarea imobilului a cărui retrocedare se solicită a avut loc, în temeiul art. 37 din Decretul nr. 177/1948 și a art. 1 și 2 din Decretul nr. 358/1948, antereferite, neprezentând relevanță dacă actele normative respective au fost aplicate în limitele lor sau nu, atât timp cât ele reprezintă temeiul preluării.

Totodată, Înalta Curte constată că, din actele depuse la dosar, rezultă că atribuirea imobilului identificat cu nr. top. x s-a făcut cu titlu de rectificare nume, ca urmare a sesizării Sfatului Popular al orașului Oradea nr. 15125/1958 din 03 iunie 1961, fără a exista vreo hotărâre a vreunei comisii interdepartamentale, și nu s-a făcut dovada vreunei despăgubiri plătite cultului Greco-catolic.

Potrivit normelor de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, reținute anterior, se prezumă ca fiind abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, efectuate în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în această ipoteză se încadrează Decretele nr. 358/1948 și nr. 177/1948, în situația în care nu s-au acordat despăgubiri.

Față de starea de fapt reținută, raportat la prevederile legale arătate, în dezacord cu opinia primei instanțe, instanța de control judiciar reține că a existat o preluare a imobilului în litigiu, în perioada de referință prevăzută de lege, preluarea fiind realizată de către o persoană juridică, respectiv de Biserica Ortodoxă Română prin Parohia Ortodoxă Română din Oradea.

Conform art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, se restituie și imobilele preluate de alte persoane juridice în perioada de referință, nu numai cele preluate de Statul Român, astfel că preluarea imobilului s-a efectuat din proprietatea reclamantelor, fiind vorba despre o singură deposedare abuzivă de imobilul în litigiu în accepțiunea acestor prevederi legale.

În aceste condiții, nici argumentele privind forța probantă absolută a înscrierilor în cartea funciară nu pot conduce la o opinie contrară, întrucât, interpretând în mod riguros înscrierile din C.F. nr. x a localității Oradea, se ajunge la concluzia, astfel cum s-a reținut anterior, că reclamantele sunt îndreptățite să beneficieze de formele de reparație reglementate de normele speciale prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000.

În ceea ce privește apărările întemeiate pe art. 33 din Decretul nr. 115/1938, și principiul forței probante absolute a înscrierii în CF, instanța apreciază că acestea nu își găsesc aplicabilitatea în cauză, întrucât aceste dispoziții reprezintă legea generală în materie, însă legile speciale de retrocedare au prevăzut derogări, în situații precum cea din speță, când prezumă anumite preluări ca fiind abuzive.

Potrivit art. 33 din Decretul nr. 115/1938, cuprinsul cărții funciare, cu excepția îngrădirilor și excepțiunilor legale, se consideră exact în folosul aceluia care a dobândit prin act juridic cu titlu oneros vreun drept real, dacă în momentul dobândirii dreptului n-a fost notată în cartea funciară vreo acțiune prin care se contestă cuprinsul ei, sau dacă n-a cunoscut pe altă cale această inexactitate. Mai mult, instanța constată că din înscrierile CF și actele ce au stat la baza lor, rezultă că dreptul de proprietate a fost dobândit de către Biserica Ortodoxă Română în mod gratuit și nu prin act juridic cu titlu oneros.

În consecință, instanța de control judiciar constată că în mod nelegal s-a concluzionat de instanța de fond că imobilul nu poate fi retrocedat, întrucât nu ar fi fost preluat de către Statul Român de la solicitantă, ci se afla în proprietatea Parohiei Ortodoxe Oradea, persoană juridică de drept privat.

În urma probelor administrate se reține că imobilul a fost preluat de Biserica Ortodoxă Română, persoană juridică, în perioada de referință, în baza Decretului nr. 358/1948, fără a se plăti vreo despăgubire.

Or, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, se restituie și imobile preluate de alte persoane juridice în perioada de referință, nu numai cele preluate de Statul Român.

Prin urmare, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, în ceea ce privește preluarea imobilului din proprietatea reclamantelor.

Referitor însă la cererea privind obligarea intimatei-pârâte la emiterea unei decizii care să conțină propunerea de acordare de măsuri compensatorii sub formă de puncte, instanța de recurs constată că această cerere nu a făcut obiectul analizei Comisiei Speciale de Retrocedare.

Pe de altă parte, potrivit art. 1 alin. (6), măsurile reparatorii se acordă potrivit legii speciale, respectiv Legea nr. 165/2013, în baza urmării procedurii prevăzute de aceasta, competentă în acordarea despăgubirilor fiind Comisia Specială pentru Stabilirea Despăgubirilor (pct. 6 din norme de aplicare a art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000), procedură administrativă căreia instanța nu i se poate substitui, fără a încălca principiul separației puterilor în stat.

În consecință, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, raportat la textele normative anterior reținute, se impune anularea Deciziei nr. 9358/29.10.2020, comunicată la data de 28 decembrie 2020, emisă de pârâtă, urmând ca pârâta să soluționeze cererea de restituire a imobilului teren în suprafață totală de 1677 m.p., în urma analizării celorlalte condiții pentru retrocedarea imobilelor prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000.

Pentru considerentele prezentate anterior, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea și Parohia Greco-Catolică Olosig Oradea, casarea sentinței recurate și rejudecând cauza, va admite în parte acțiunea precizată formulată de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea și Parohia Greco-Catolică Olosig Oradea, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România, va anula Decizia nr. 9358/29.10.2020, comunicată la data de 28 decembrie 2020, emisă de pârâtă și va obliga pârâta la soluționarea cererii de restituire a imobilului teren în suprafață totală de 1677 m.p., în urma analizării celorlalte condiții pentru retrocedarea imobilelor prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, urmând să respingă restul pretențiilor, ca neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea și Parohia Greco-Catolică Olosig Oradea împotriva sentinței civile nr. 98/CA/2021-P.I. din 13 septembrie 2021 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, în rejudecare:

Admite în parte acțiunea precizată formulată de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea și Parohia Greco-Catolică Olosig Oradea, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Anulează Decizia nr. 9358/29.10.2020, comunicată la data de 28 decembrie 2020, emisă de pârâtă și obligă pârâta la soluționarea cererii de restituire a imobilului teren în suprafață totală de 1677 m.p., în urma analizării celorlalte condiții pentru retrocedarea imobilelor prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000.

Respinge restul pretențiilor, ca neîntemeiate.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 03 mai 2023.