ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2295/2022

Ședința publică din data de 13 aprilie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele;

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. din Promontoriul Oradea a chemat în judecată Statul Român reprezentat prin Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și Primăria Comunei Hidișelu de Sus prin reprezentanții săi legali, pentru ca, prin hotărârea pronunțată, instanța să dispună anularea speță anularea deciziei nr. 2944/04.04.2014 emisă de pârâtă.

Reclamanta a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3, alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000.

Curtea de Apel Oradea – secția contencios administrativ și fiscal, prin încheierea de ședință din 11 noiembrie 2021, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000, formulată de reclamanta A. din Promotoriul Oradea și a amânat cauza și a pus în vedere reclamantei să depună să depună la dosar cu 10 zile înainte de termen întrebările, însoțite de motivare, în vederea sesizării CJUE, pentru a fi comunicate cu pârâtele să-și exprime punctul de vedere .

Împotriva încheierii de ședință din 11 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2014 a declarat recurs reclamanta A. din Promotoriul Oradea.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Recurenta arată că instanța de fond nu a ținut cont că art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede cerințe de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, respectiv atât condiții privind obiectul excepției de neconstituționalitate (legi sau ordonanțe în vigoare sau dispoziții în vigoare ori asemenea acte normative), cât și o condiție relativă la existența unei legături între norma atacată (sub aspectul constituționalității) și obiectul cauzei cu soluționarea căreia a fost învestită Instanța în fata căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate.

Din moment ce actul normativ criticat nu asigură o interpretare unitară, recurenta apreciază că acesta creează discriminări între cultele religioase fără a avea criterii justificate obiectiv de un scop legitim;

Textul O.U.G. nr. 94/2000, creează premisele încălcării art. 16 din Constituție, în condiția în care din art. 29 din Constituția României reiese foarte clar interzicerea discriminării pentru credință (alin. (5). De asemenea în art. 29 se stipulează că nu există religie de stat în România, ci statul este neutru (alin. (1), că statul cooperează și sprijină activitatea cultelor religioase (alin. (5) și se proclamă egalitatea cultelor religioase fără favoritisme și fără discriminări (alin. (3).

Se arată că, o lege care încalcă un drept fundamental al unei persoane este nulă. În astfel de cazuri, Curtea trebuie să examineze ce factori ar trebui să cântărească atunci când determină constituționalitatea unei legi. Primul și cel mai important, după cum s-a observat deja, este competența legiuitorului de a elabora legea. Înțelepciunea sau motivația legiuitorului în elaborarea acesteia nu este un aspect relativ. Curtea ar trebui să examineze dispozițiile legii în lumina dispozițiilor Constituției, indiferent de modul în care este efectiv administrată sau poate fi administrată.

Pe cale de consecință soluționarea excepției vizând dispozițiile care se solicită a fi supuse controlului de constituționalitate este de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal, în speță anularea Decizia nr 2944/04.04.2014 emisă de către pârâta, care face obiectul prezentei cauze, care a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a art. 3 alin. (2), art. 12 din O.U.G. nr. 94/2000 și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, art. 38 din Legea nr. 24/2000 excepția de nelegalitate fiind astfel admisibilă întrucât, în accepțiunea normelor invocate, din sintagma "La lucrările Comisiei speciale de retrocedare va lua parte, cu statut de invitat" din art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000 nu se face nicio distincție sau o trimitere la anumite recomandări atunci când o prevedere, criteriu sau practică dintre alegerea "reprezentant[ui] cultului religios solicitant" care "va lua parte, cu statut de invitat" la lucrările Comisiei speciale de retrocedare.

La data emiterii Deciziei nr 2944/04.04.2014 pârâta, nu a avut în vedere art. 3 alin. (2) din O.U. G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Prin urmare, pârâta trebuie să fie obligată să invite recurenta în fața Comisiei pentru a susține cererea având ca obiect imobilul înscris inițial în Cartea funciara nr. x, nr. topo. x a localității Hidișelul de Jos, județul Bihor în conformitate cu art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000.

Pentru aceste motive solicită casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei, și în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, și să se dispună sesizarea Curții Constituționale.

Intimata Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin încheierea din 11.11. 2021 instanța de fond a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000, invocată de reclamanta A. din Promotoriul Oradea.

Instanța de control judiciar nu împărtășește soluția instanței de fond având în vedere următoarele considerente:

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că pârâta nu a ținut cont de prevederile art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000 potrivit cărora " la lucrările comisiei speciale de retrocedare va lua parte, cu statut de invitat și un reprezentant din partea cultelor religioase solicitant, pentru a susține cererea", deoarece recurenta-reclamanta nu a fost invitată la lucrările acestei comisii.

Recurenta susține că modul de formulare al art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000 nu respectă prevederile art. 38 din Legea nr. 24/2000.

Examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000, Înalta Curte constată că aceasta este admisibilă.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000, care au următorul cuprins: " la lucrările comisiei speciale de retrocedare va lua parte, cu statut de invitat și un reprezentant din partea cultelor religioase solicitant, pentru a susține cererea".

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și 3 din Legea nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței.

Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte apreciază că în cauză este îndeplinită cerința legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. dispozițiile art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000.

Condițiile în care o instanță de judecată poate sesiza Curtea Constituțională cu o excepție de neconstituționalitate sunt prevăzute de Legea nr. 47/1992, art. 29. Una dintre condiții este aceea ca textul normativ a cărui neconstituționalitate se invocă să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

În prezenta cauză se constată că recurenta-reclamanta își întemeiază acțiunea pe acest text arătând că decizia contestată este nulă prin încălcarea lui de către comisie în sensul neinvitării recurentei-reclamante să își susțină cererea.

Opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție este că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, din moment ce procedura de soluționare a cererilor adresate Comisiei garantează dreptul petenților în soluționarea acestora.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va admite cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor dispozițiile art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000, menținând celelalte dispoziții ale încheierii

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte încheierea recurată și, rejudecând, va admite cererea de sesizare a Curții Constituționalitate formulată de reclamantă și va sesiza Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. din Promontoriul Oradea împotriva încheierii de ședință din 11 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2014.

Casează în parte încheierea recurată și rejudecând:

Admite cererea de sesizare a Curții Constituționalitate cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000, formulată de reclamanta A. din Promotoriul Oradea.

Sesizează Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000.

Menține celelalte dispoziții ale încheierii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 aprilie 2022.