ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2290/2022

Ședința publică din data de 13 aprilie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a, reclamanții A. si B. au chemat în judecată pârâtul Ministerul Justiției, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea paratului la emiterea unui ordin de recalculare a indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente ale acestora prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605.225 RON și un coeficient de multiplicare de 19,00, începând cu data de 20.08.2017.

Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1138 din 14 iulie 2021, a admis excepția inadmisibilității, pentru lipsa cererii administrative, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă și a respins acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, ca inadmisibilă.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanții A. și B. au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În motivare arată că prin sentința atacata, instanța a admis excepția inadmisibilității cererii formulate de reclamanți, excepție invocată din oficiu, care nu a fost pusă niciodată în discuția părților.

Așa cum reiese din motivarea sentinței, dar și din întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, însă pentru alte motive decât cele avute în vedere de instanță, respectiv, pentru considerentul că reclamanții nu au făcut dovada contestării ordinelor de salarizare anterioare.

Ori, în cauză, instanța a soluționat cauza pe excepție, fără a analiza excepțiile invocate de pârât și fără a intra în cercetarea fondului, apreciind că cererea este inadmisibilă întrucât nu s-a făcut dovada faptului că s-a solicitat emiterea unor odine de salarizare în sensul celor arătate în acțiune și a faptului că fie nu s-a a primit niciun răspuns, fie că acesta a fost negativ.

Nepunând aceasta excepție în discuția părților, instanța a încălcat dreptul reclamanților la apărare, aceștia neavând posibilitatea de a face dovada contrară și nici pe aceea de a arăta argumentele în sensul respingerii excepției.

Totodată, procedând în această manieră, instanța a încălcat principiul contradictorialității garantat de dispozițiile art. 14 alin. (4), (5) si 6 C. proc. civ., în conformitate cu care:

,. Părțile au dreptul de a discuta și argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanță din oficiu.

(5) Instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate.

(6) Instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii".

Astfel, principiul contradictorialității în procesul civil presupune ca orice aspect privitor la litigiu să fie pus în discuția părților, iar actele de procedură și înscrisurile să fie comunicate între acestea, în condițiile legii, astfel încât să aibă posibilitatea de a-și exprima opinia în legătură cu problemele de drept substanțial sau de drept procedural ori de fapt în dezbatere.

Așa cum s-a arătat în mod constant în teorie, între principiul contradictorialității și principiul dreptului la apărare există o relație indisolubilă, primul constituind o garanție a respectării celuilalt principiu.

Principiul contradictorialității constituie o garanție a unui proces echitabil prin prisma exigențelor cerute de art. 6 parag. 1 din Convenția europeană procedurii de judecată propriu-zise.

În plus, instanța nu a comunicat părților decât sentința nr. 1138/14.07.2021, fără însă a comunica și încheierea din data de 09.06.2021, care face parte integrantă din aceasta, procedura de comunicare a hotărârii fiind astfel, nelegal îndeplinită.

Față de aceste aspecte, solicită să se constate că hotărârea pronunțată este lovită de nulitate, fiind dată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage această sancțiune, devenind astfel incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Intimatul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece casarea unei hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate obține când este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, sancțiunea fiind nulitatea absolută sau nulitatea relativă.

Înalta Curte constată că susținerile recurentei sunt neîntemeiate, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia", iar dispozițiile art. 7 alin. (1)

1

din aceeași Lege prevăd că "în cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând".

Plângerea prealabilă specifică materiei contenciosului administrativ este o instituție distinctă, cu regim și efecte proprii, fiind reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune în materia contenciosului administrativ, iar neîndeplinirea sa este sancționată cu respingerea acțiunii, ca inadmisibilă.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că reclamanta nu a formulat plângere prealabilă, în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ, nefiind depus la dosar vreun înscris din care să rezulte că a solicitat autorității emitente revocarea parțială a actului administrativ.

Astfel, contrar susținerilor reclamantei-recurente, instanța de fond a apreciat în mod just faptul că potrivit art. 7 alin. (1) și (1)

1

din Legea nr. 554/2004 înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Numai după parcurgerea acestei etape, care este o condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ, petentul, dacă se consideră în continuare nemulțumit sau dacă autoritatea căreia i s-a adresat în prealabil refuză să răspundă, poate formula acțiune în contencios administrativ.

În aceste condiții dreptul la acțiune în contencios administrativ, în sens material, se naște după ce autoritatea emitentă răspunde la reclamația administrativă sau după expirarea termenului legal de soluționare a cererii.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond a constatat în mod corect faptul că reclamanta nu a dovedit, prin actele depuse la dosar, că ar fi inițiat, în orice mod, o procedură prealabilă administrativă prin care să solicite autorității emitente, obligarea pârâtului la emiterea unui ordin de recalculare a indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente ale acestora prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605.225 RON și un coeficient de multiplicare de 19,00, începând cu data de 20.08.2017.

De asemenea, Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate

Instanța de fond a constatat că deși reclamanta face referire la "refuzul pârâtului" de a emite ordinul solicitat, nu a depus dovada că ar fi solicitat acestuia emiterea ordinului și că, fie nu ar fi primit răspuns, fie ar fi primit un răspuns negativ.

Altfel spus, în lipsa unei cereri administrative de emitere a ordinului, între reclamantă și pârât nu s-a legat un raport juridic de drept administrativ, care, ulterior, să poată fi dedus controlului judecătoresc.

Or, potrivit art. 1, alin. (1) din Legea nr. 554/2004, obiectul contenciosului administrativ îl constituie fie actul administrativ pretins vătămător (dar în cauză nu se contestă nici un ordin de recalculare a indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente ale acestora prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605.225 RON și un coeficient de multiplicare de 19,00, începând cu data de 20.08.2017.), fie nesoluționarea în termenul legal/refuzul de soluționare a unei cereri (dar în cauză nu s-a făcut dovada existenței unei cereri).

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile formulate de recurentă sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 1138 din 14 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 aprilie 2022.