ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2250/2023

Ședința publică din data de 3 mai 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 19 martie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta Universitatea "Nicolae Titulescu" din București, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și A., a solicitat instanței anularea hotărârii nr. 78/29.01.2020 ca nefondată și întoarcerea plății amenzii dispuse de CNCD.

Prin sentința civilă nr. 909 din data de 7 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta Universitatea "Nicolae Titulescu" din București, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și A., ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 909 din data de 7 octombrie 2020, a declarat recurs reclamanta Universitatea "Nicolae Titulescu" din București, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând în principal, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, cu consecința anulării hotărârii nr. 78/29.01.2020 a CNCD și întoarcerii plății amenzii reținute în sarcina sa, și în subsidiar, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei, instanței de fond, spre rejudecare.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că instanța de fond nu a analizat apărările vizând neîndeplinirea în cauza de față a elementelor constitutive ale discriminării prin victimizare, nu a examinat situația de fapt și materialul probator administrat în cauză, ci doar a preluat integral raționamentul juridic expus de CNCD în cuprinsul notelor de ședință.

În susținerea acestui motiv de casare a arătat că, potrivit art. 425 din C. proc. civ., obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, presupune stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt, a încadrării în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, precum și raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond a pronunțat sentința recurată cu nesocotirea prevederilor art. 2 din O.U.G. nr. 137/2000 raportat la art. 20 alin. (6) din aceeași ordonanță, reținând în mod eronat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru constatarea săvârșirii unei fapte de discriminare prin victimizare și că "hotărârea CNCD nr. 78/29.01.2020 a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare".

A mai arătat că instanța de fond nu a analizat motivat și cumulativ îndeplinirea condițiilor faptei de discriminare prin victimizare, respectiv nu a arătat care este legătura de cauzalitate dintre presupusul tratament advers și nediscriminatoriu, copiind cronologia evenimentelor din notele scrise ale CNCD și nici nu a analizat eventualul caracterul advers al măsurii concedierii.

Mai mult decât atât, instanța de fond a reținut o încălcare a prevederilor art. 20 din O.U.G. nr. 137/2000 în condițiile evidente în care reclamanta a făcut apărări și a criticat sesizările petentei, dovedind justețea și legalitatea emiterii deciziei de concediere, demonstrând că aceasta nu are un caracter advers și nu vine ca reacție la plângerile petentei, ci ca urmare a încălcării regulamentelor de către aceasta. Măsura concedierii a urmărit astfel un scop legitim, a fost adecvată și necesară, justificată obiectiv.

A mai susținut recurenta-reclamantă că, în speță, nu poate fi reținută fapta de discriminare prin victimizare, întrucât nu sunt îndeplinite elementele constitutive impuse de art. 2 din O.U.G. nr. 137/2000, vizând existența unui tratament advers, a unei reacții la o plângere sau acțiune în justiție, ce au ca obiect încălcarea tratamentului egal și al nediscriminării.

În cauză, instanța de fond a preluat susținerile CNCD, care a considerat că atâta vreme cât hotărârea nr. 440/17.07.2019 pronunțată de CNCD în dosarul nr. x/2018 și data depunerii contestației din 16.11.2018 la Tribunalul București sunt anterioare deciziei de concediere nr. 13/05.03.2019, sunt îndeplinite elementele constitutive ale faptei de discriminare, existând un tratament advers.

În realitate, între decizia de concediere și plângerea formulată de pârâtă la CNCD și acțiunea introdusă la Tribunalul București, nu există nicio legătură, acestea având obiect diferit. Astfel, în timp ce sesizările formulate de către pârâtă au vizat anularea unor pretinse modificări unilaterale a fișei postului, decizia de concediere a avut la bază sancționarea pârâtei pentru săvârșrea unor grave abateri discriplinare, ca urmare a uzurpării doamnei prof. univ. dr. B., organizând, susținând, corectând și trecând notele în catalog în locul acesteia pentru examenul de la disciplina Drept internațional public din data de 25 ianuarie 2019, deși nu avea această atribuție de serviciu.

În acest context, nici CNCD și nici instanța de fond nu au demonstrat că decizia de concediere este o reacție la sesizările pârâtei.

De asemenea, nici condiția ca plângerea/acțiunea judecătorească să privească încălcarea principiului nediscriminării nu a fost îndeplinită în prezenta cauză, întrucât sesizările formulate de către pârâtă privesc anularea unor presupuse modificări unilaterale a fișei postului acesteia.

Intimata-pârâtă A. a formulat întâmpinare, solicitând în principal, anularea cererii de recurs pentru neîncadrare în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. și în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul-pârât CNCD nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că reclamanta Universitatea "Nicolae Titulescu" din București a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de anulare a deciziei CNCD nr. 78/29.01.2020, solicitând, totodată, și întoarcerea amenzii dispuse.

Cererea de chemare în judecată a fost respinsă, ca neîntemeiată, iar recurenta-reclamantă a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., apreciind, pe de o parte, că sentința recurată nu a fost motivată în conformitate cu prevederile art. 425 alin. (1) din C. proc. civ. și, pe de altă parte, că a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 2 din O.U.G. nr. 137/2000 coroborat cu art. 20 alin. (6) din același act normativ.

Înalta Curte apreciază ca fiind fondate criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 alin. (3) din Constituția României.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., "(1) Hotărârea va cuprinde: … b) motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților."

Aceasta dispoziție are caracter imperativ, aspect care rezultă din folosirea, de către legiuitor, a expresiei "va cuprinde", stabilind o obligație în sarcina instanțelor de judecată, a cărei nerespectare atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 176 pct. 6 din C. proc. civ.

Confirmând și întărind acest caracter imperativ, precum și sancțiunea nulității, legiuitorul a înțeles să reglementeze un motiv de nelegalitate distinct al hotărârii judecătorești, prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., și anume: "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii."

Importanța motivării hotărârii judecătorești a fost subliniată și în jurisprudența europeană, fiind considerată un aspect al garanțiilor procesuale conferite de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, prin Hotărârea din data de 28 aprilie 2005, pronunțată în cauza Albina c. România, s-a reținut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului:

"30. Curtea reamintește că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, și Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, paragraful 59].

Aceste considerente au fost reluate și în cauza Dumitru c. România, prin Hotărârea din data de 01 iunie 2010: "30. Curtea reamintește în primul rând principiile stabilite prin jurisprudența sa în ceea ce privește participarea efectivă a părților la procedură și obligația instanțelor de a "audia" argumentele acestora și de a realiza o examinare efectivă a motivelor, asigurând astfel caracterul echitabil al procedurii (a se vedea, printre multe altele, Albina împotriva României, nr. 57808/00, pct. 30 și 32, 28 aprilie 2005 și Boldea, citată anterior, pct. 28-30)."

În raport de pretențiile expuse prin cererea de chemare în judecată, precum și de argumentarea lor în fapt și în drept, Înalta Curte constată că, deși instanța de fond a pronunțat o soluție asupra obiectului cererii de chemare în judecată, motivele expuse în cuprinsul sentinței recurate nu dovedesc o examinare efectivă a argumentelor și a motivelor expuse de reclamantă, nefiind întrunite cerințele asigurării unui proces echitabil.

Considerentele primei instanțe asupra fondului cauzei se rezumă la redarea contextului factual care a condus la prezentul litigiu, a cadrului legislativ aplicabil în cauză și la preluarea apărărilor formulate în cuprinsul notelor de ședințe de către pârâtul CNCD, la dosarul cauzei, la data de 6 octombrie 2020.

Astfel, instanța de fond reține că reclamanta nu a depus la dosar probe de natură a răsturna prezumția de existență a reacției adverse ca răspuns la sesizările pârâtei, conform art. 20 alin. (6) din O.U.G. nr. 137/2000, precum și la faptul că, în raport de cronologia evenimentelor, măsurile luate împotriva pârâtei reprezintă o reacție adversă, nejustificată în mod obiectiv de un scop legitim, fără a proceda, în mod efectiv, la examinarea argumentelor invocate de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

În concret, instanța de fond nu a analizat dacă, în speța de față, sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile necesare pentru a se putea reține fapta de discriminare sub forma victimizării, în conformitate cu art. 2 alin. (7) din O.U.G. nr. 137/2000, prin raportare la întreaga situație de fapt, la obiectul deciziei de concediere și a sesizărilor formulate de către pârâtă, precum și la înscrisurile depuse, în probațiune, la dosarul cauzei.

Or, dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, fac trimitere la nevoia expunerii în considerentele hotărârii a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, ceea ce conduce la concluzia că motivarea trebuie să cuprindă argumentele proprii judecătorului, simpla reluare a argumentelor uneia dintre părți nefiind suficientă. O astfel de motivare nu face dovada analizării efective a argumentelor părților și nu respectă rigorile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, prevederile art. 21 alin. (3) din Constituția României garantează dreptul la un proces echitabil, garanție ce nu poate fi respectată de o hotărâre judecătorească care se limitează la a "transcrie" în considerente argumentele părților, fără a fi trecute prin filtrul judecătorului.

Este de necontestat că soluția judecătorului, în orice litigiu, indiferent de obiectul său, va fi pronunțată în favoarea uneia dintre părțile cauzei, prin raportare la motivele de fapt și de drept expuse, care au convins instanța de judecată de justețea pretențiilor părții, dar judecătorul cauzei nu se poate eschiva de la obligația de motivare a hotărârii, preluând argumentele părții căreia i-a dat câștig de cauză.

În cauză, în lipsa analizării efective a argumentelor de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată, hotărârea instanței de fond nu permite nici exercitarea controlului judiciar de către instanța de recurs, întrucât nu cuprinde raționamentul logico-juridic pe care a fost fundamentată soluția pronunțată pe fondul cauzei.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că, în cauza de față, considerentele sentinței de fond nu respectă exigențele unei motivări corespunzătoare, care să ofere certitudinea analizării efective și complete a cauzei și a argumentelor părților, neîntrunind rigorile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pe cale de consecință, se impune casarea integrală a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În raport de soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, Înalta Curte apreciază ca fiind inutilă analizarea celorlalte motive de recurs invocate, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de instanța de fond în rejudecare.

Pentru aceste considerente, constatându-se incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta Universitatea "Nicolae Titulescu" din București, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta C. împotriva sentinței civile nr. 909 din data de 7 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 3 mai 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.