ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2205/2023

Ședința publică din data de 28 aprilie 2023

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel

Constanța sub nr. x/2019, în urma regulatorului de competență pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat anularea Hotărârii nr. 36 din 17 ianuarie 2019 a secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii prin care i s-a respins cererea de transfer de la Judecătoria Constanța la Curtea Militară de Apel București.

De asemenea, a solicitat obligarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii la emiterea unei noi hotărâri prin care să aprobe transferul judecătorului de la Judecătoria Constanța la Curtea de Apel Militară București.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 155/CA din 5 noiembrie 2020, Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

În baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 a sesizat Curtea Constituțională pentru a decide asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în raport de prevederile art. 1 alin. (4) și (5), art. 61 alin. (1), art. 73 alin. (3) lit. 1, art. 125 alin. (2) și art. 133 alin. (1) din Constituția României, invocată de reclamantul A.; a respins cererea formulată de reclamant privind suspendarea judecății până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată; a respins acțiunea promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

În cadrul primului ciclu procesual, această soluție a fost recurată de către reclamant iar Înalta Curte, învestită cu soluționarea cererii de recurs, a admis recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 155/CA din 5 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și a casat sentința recurată, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecate, Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 54/CA din 23 martie 2022, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, ca nefondată.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței civile nr. 54/CA din 23 martie 2022 a Curții de apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., în temeiul disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii, cu casarea sentinței civile recurate, iar pe fond, admiterea acțiunii.

În esență, în motivare, a arătat că, judecătorul fondului nu a dat eficiență Deciziei Curții Constituționale nr. 454/24.06.2020 prin intermediul căreia s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată și s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, care nu precizează condițiile transferării judecătorilor Ia instanțele civile, precum și art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 sunt neconstituționale.

A precizat recurentul – reclamant că nu poate fi validat raționamentul intimatului și al instanței de fond care au apreciat, în considerarea faptului că toți cei șase petenți îndeplineau condițiile de transfer prevăzute de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 republicată și ale art. 6 din Regulamentul comun, că se aplică criteriile de diferențiere prevăzute de Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. (în acest sens, filele nr. x - 23 din hotărârea recurată).

A mai susținut că sentința recurată cuprinde motive contradictorii pentru că, pe de o parte, s-a reținut că în cazul recurentului nu sunt incidente prevederile art. 60 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004 și ale art. 3 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor între instanțe civile, înlăturându-se și aplicarea Deciziei CCR nr. 445/2020, iar pe de altă parte, se analizează criticile de oportunitate în materia transferului prin prisma acelorași dispoziții legale, dar fără a face niciun fel de referire la Decizia CCR nr. 454/2020.

Un alt motiv de recurs este reprezentat de faptul că intimatul a analizat cererea de transfer formulată prin prisma criteriilor ce decurg din vechimea în funcție, grad și instanță, criterii legale care nu se aplică cererilor de transfer formulate de judecătorii civili în funcția de judecător militar.

În ceea ce privește criteriile de vechime efectivă în funcția de judecător, vechimea la instanță și în gradul aferent instanței, sunt prevăzute atât de Hotărârea CSM nr. 193/2006 prin care s-a aprobat Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor civili, dispoziții legale care au fost declarate neconstituționale ulterior adoptării Hotărârii nr. 36/2019 a Consiliul Superior al Magistraturii.

În ceea ce privește criteriile de vechime în funcție, grad și instanță, numărul posturilor vacante și volumul de muncă, astfel cum acestea erau prevăzute în art. 3 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, a susținut recurentul că acestea nu mai pot fi avute în vedere ulterior pronunțării Deciziei CCR nr. 454/2020.

În ceea ce privește criteriile de transfer prevăzute de Regulamentul comun de transfer al magistraților civili în funcția de magistrat militar și care privesc vechimea în funcție, grad și instanță, acestea se aplică în cazul cererilor prevăzute de art. 1 alin. (6) din Regulamentul comun.

Intimatul în mod nelegal a reținut prin Hotărârea nr. 36/2019 criterii ce nu sunt aplicabile cererilor de transfer a judecătorilor civili în funcția de judecător militar, aceste criterii aplicându-se în alte situații, astfel cum acestea sunt menționate de art. 1 alin. (6) din Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar.

Nici criteriile ce decurg din deținerea unei funcții de conducere sau numărul locurilor vacante nu sunt criterii prevăzute de Regulamentul privind transferul magistraților de la instanțe civile la instanțe militare, intimatul realizând examenul de oportunitate prin raportare la criterii neprevăzute de lege, respectiv astfel cum acestea sunt menționate de Regulamentului comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 176/2014 și Ordinul MAPN nr. 47/2014, publicat în Monitorul Oficial nr. 313 de la data de 29.04.2014, cu modificările și completările ulterioare.

Un al patrulea motiv de recurs este reprezentat de considerentele de oportunitate avute în vedere de intimat cu privire la cererea de transfer.

Contrar celor reținute prin Hotărârea nr. 36 din 17 ianuarie 2019 a secției pentru judecători din cadrul CSM și prin sentința nr. 54/CA/2022 a Curții de Apel Constanța, prin transferul recurentului nu se aduce atingere bunei funcționări a instanței și nici nu se realiză destabilizarea conducerii administrative a Judecătoriei Constanța.

Transferul recurentului nu este de natură să perturbe normala funcționare a instanței și nici să destabilizeze conducerea administrativă a acesteia, așa cum a reținut intimatul pentru respingerea solicitării formulate.

O altă critică a hotărârii recurate are în vedere faptul că intimatul nu a analizat criteriul volumului de activitate al instanțelor implicate în procedura de transfer, fiind dezvoltate ample considerații cu privire la gradul de încărcătură al instanței, la numărul de posturi vacante, etc.

Totodată, recurentul – reclamant a susținut că nici prin Hotărârea nr. 36/17.01.2019 și nici prin întâmpinare nu s-a aratat niciun motiv obiectiv, pentru care a fost preferat criteriul privind vechimea în funcția de magistrat față de criteriul vechimii în specializare - materie penală, cu atât mai mult cu cât, în cadrul Curții Militare de Apel se judecă doar cauze de natură penală. De asemenea, se constată că același criteriu al vechimii în funcție, grad și instanța a fost aplicat în mod diferit între candidați, respectiv unul dintre candidați având o vechime mai mare decât ceilalți doi candidați admiși, respectiv față de domnul judecător B. și domnul judecător C., însă cu toate acestea intimatul a considerat că este mai importantă vechimea în specializarea candidaților în detrimentul criteriului vechimii în funcție, grad și instanță.

Pentru toate aceste considerente, a solicitat admiterea recursului, cu casarea sentinței civile recurate, și admiterea acțiunii.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul – reclamant Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare la recursul promovat de recurentul – pârât, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate în cauza de față aceasta fiind dată cu aplicarea dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.1. Procedura de soluționare a recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., acesta a solicitat anularea HCSM nr. 36/17.01.2019 prin care a fost respinsă cererea sa de transfer de la o instanță civilă, respectiv de la Judecătoria Constanța, la o instanță militară, în speță la Curtea Militară de Apel București.

Prima instanță a respins cererea formulată de reclamant împotriva HCSM nr. 36./2019, cu motivarea că dispozițiile declarate neconstituționale de la art. 60 din Legea nr. 303/2004 nu sunt incidente cauzei iar volumul de activitate al instanței sau parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora reprezintă doar unul din criteriile prevăzute de Regulamentul privind transferul, precum și că nu există o ordine de prioritate în aplicarea criteriilor, oportunitatea acordării transferului putând fi analizată prin luarea în considerare a tuturor criteriilor, în ansamblul lor.

Nemulțumit de soluția pronunțată, reclamantul a formulat cerere de recurs întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Examinând cererea de recurs întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6, constată Înalta Curte că acest motiv de recurs a fost invocat din perspectiva faptului că sentința civilă recurată cuprinde motive contradictorii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanța de control judiciar constată că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamant în contextul faptic dat.

Astfel, prima instanță a argumentat că, în considerarea faptului că pentru cele două locuri vacante pentru care s-a solicitat transferul au fost formulate 6 cereri, acestea fiind analizate prin raportare la îndeplinirea condițiilor din ordinul MApN nr. M124/2017, la vechimile în funcție, în grad și la instanță, precum și la specializarea judecătorilor solicitanți, cererea reclamantului fiind corect respinsă. Ca atare, pentru petentul A. s-a reținut că avizele emise de Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Constanța au fost nefavorabile iar cel al Judecătoriei Constanța a fost favorabil, și dată fiind situația particulară a reclamantului, care era președintele instanței de la care se solicita transferul, coroborat cu criteriile prevăzute de lege cu privire la transfer, s-a apreciat că alte două cereri de transfer îndeplinesc mai repede condițiile de transfer.

Prin urmare, nu se relevă motivele contradictorii furnizate de instanța fondului și subsumate raționamentului juridic exprimat în fundamentarea soluției câtă vreme întreaga expunere a judecătorului fondului din considerente conduce la ideea de respingere a acțiunii cuprinsă în dispozitivul sentinței civile atacate.

Așadar, raționamentul logico-juridic expus de prima instanță poate fi supus cenzurii pe calea prezentului demers procesual.

În continuare, examinând cererea de recurs întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constată Înalta Curte că și aceasta este nefondată, pentru considerente ce vor fi expuse în paragrafele următoare.

Incidente în speță sunt dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd:

Art. 32 - (1) Poate fi numită judecător sau procuror militar persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru intrarea în magistratură, cu avizul conform al Ministerului Apărării Naționale privind îndeplinirea condițiilor legale pentru dobândirea calității de ofițer activ în cadrul acestui minister.

(2) Numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanțele sau parchetele civile la instanțele ori parchetele militare, precum și acordarea gradelor militare și înaintarea în grad a judecătorilor și procurorilor militari se fac potrivit unui regulament comun al Consiliului Superior al Magistraturii și Ministerului Apărării Naționale.

Potrivit Regulamentului comun al Consiliului Superior al Magistraturii și Ministerului Apărării Naționale privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanțele sau parchetele civile la instanțele ori parchetele militare, precum și acordarea gradelor militare și înaintarea în grad a judecătorilor și procurorilor militari, aprobat prin Ordinul MAI M47/2014 și Hotărârea Plenului Consiliului Superior la Magistraturii nr. 176/2014, publicat în Monitorul Oficial Nr. 313 din 29 aprilie 2014:

Art. 1 - (1) Poate fi numit în funcția de judecător militar, respectiv de procuror militar, judecătorul sau procurorul care are cel puțin grad profesional de tribunal.

(2) Numirea nu poate fi aprobată decât la o instanță sau la un parchet la care judecătorul sau procurorul are dreptul să funcționeze.

(3) Poate fi numit în funcția de judecător militar sau procuror militar judecătorul sau procurorul care are numai cetățenia română.

(4) În scopul informării judecătorilor și procurorilor care intenționează să formuleze cereri de numire, semestrial se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii lista posturilor vacante de execuție de la toate instanțele și parchetele militare, precum și a posturilor care urmează a se vacanta. Posturile vacante de conducere nu se ocupă prin numire, ci potrivit procedurilor speciale stabilite prin lege și Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006, cu modificările și completările ulterioare.

(5) Prin posturi ce urmează a se vacanta se înțelege acele posturi cu privire la care s-a decis, anterior publicării listei sau cel târziu la data publicării acesteia, promovarea la Înalta Curte de Casație și Justiție, promovarea la instanțele și parchetele superioare, transferul, numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător ori eliberarea din funcție.

(6) Cererile de numire a judecătorilor în funcția de procuror militar sau a procurorilor în funcția de judecător militar, precum și cererea de numire a judecătorilor militari în funcția de procuror militar sau a procurorilor militari în funcția de judecător militar se analizează semestrial, de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

(7) Cererile de numire în funcțiile prevăzute la alin. (6) se formulează în scris și se depun la Consiliul Superior al Magistraturii, în termen de 15 zile de la afișarea listei prevăzute la alin. (4), însoțite de următoarele documente, în două exemplare:

a) acte privind identitatea solicitantului, în copie: certificat de naștere, carte de identitate, certificat de căsătorie, certificat naștere copii și alte acte care reflectă starea civilă, cetățenia și domiciliul;

b) documente care atestă studiile absolvite, în copie;

c) curriculum vitae;

d) declarație pe propria răspundere referitoare la incompatibilități cu calitatea de ofițer în activitate;

e) ultimul raport de evaluare a activității profesionale;

f) orice alte acte pe care le consideră relevante.

(8) Dacă există locuri vacante, Direcția resurse umane și organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii solicită punctul de vedere al președintelui instanței sau al conducătorului parchetului la care funcționează judecătorul ori procurorul care solicită numirea în funcția de judecător, respectiv de procuror militar și întocmește, în termen de cel mult 30 de zile de la primirea cererii, un referat în care prezintă datele relevante privind cariera judecătorului sau a procurorului, situația posturilor vacante și a celor ocupate la instanța sau la parchetul la care funcționează judecătorul ori procurorul în cauză și la instanța sau parchetul la care se solicită numirea.

(9) Referatul întocmit potrivit prevederilor alin. (8) cuprinde date privind procedurile aflate în curs de derulare pentru numirea sau promovarea în funcțiile de judecător ori de procuror militar, precum și numărul cererilor de transfer formulate pentru instanța sau parchetul militar la care se propune ocuparea funcției în condițiile prezentului articol. De asemenea, în cuprinsul referatului sunt inserate precizări vizând dificultățile de ocupare a posturilor vacante la instanța sau parchetul militar la care se solicită transferul și durata vacanțelor posturilor la instanța ori parchetul în cauză.

(10) Dacă nu există locuri vacante, Direcția resurse umane și organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii întocmește un referat în acest sens.

Art. 2 - În cazul în care există locuri vacante, în termen de 15 zile de la întocmirea referatului prevăzut la art. 1 alin. (8), Direcția resurse umane și organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii solicită Ministerului Apărării Naționale prin Direcția instanțelor militare din cadrul acestui minister, respectiv prin secția parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, avizul conform privind îndeplinirea condițiilor legale pentru dobândirea calității de ofițer în activitate.

Art. 3 - (1) Ministerul Apărării Naționale eliberează avizul conform, în termen de 60 de zile, după ce se efectuează următoarele activități în structurile militare specializate:

a) examinarea medicală, pentru stabilirea aptitudinii de îndeplinire a serviciului militar, consemnată în fișa controlului medical;

b) testarea în vederea promovării baremelor de pregătire fizică;

c) evaluarea psihologică.

(2) Rezultatele verificărilor desfășurate prevăzute la alin. (1) se transmit la Direcția instanțelor militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale, respectiv secția parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Art. 4 - (1) Direcția instanțelor militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale, respectiv secția parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție întocmesc un raport prin care propun ministrului apărării naționale, după caz, acordarea avizului favorabil sau negativ privind îndeplinirea condițiilor legale pentru dobândirea calității de ofițer în activitate, cu respectarea termenului prevăzut la art. 3 alin. (1).

(2) Avizul, însoțit de raportul prevăzut la alin. (1), se comunică atât Consiliului Superior al Magistraturii, cât și solicitantului.

Art. 6 - (1) Poate fi transferat în funcția de judecător militar, respectiv de procuror militar, judecătorul sau procurorul care are cel puțin grad profesional de tribunal.

(2) Transferul nu poate fi aprobat decât la o instanță sau un parchet la care judecătorul sau procurorul are dreptul să funcționeze.

(3) Dispozițiile art. 1 alin. (3) - (10) și ale art. 2 - 4 se aplică în mod corespunzător.

(4) Judecătorul sau procurorul poate participa la ședința secției corespunzătoare, în vederea susținerii cererii.

(5) secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii

Din coroborarea acestor texte de lege și prin raportare la HCSM nr. 36 de la data de 17.01.2019, atacată în prezenta cauză, rezultă, așa cum în mod corect a identificat și judecătorul fondului, că cererea de transfer a recurentului – reclamant a fost întemeiată pe disp. art. 32 din Legea nr. 303/2004.

În acest context, apare ca lipsită de fundament alegația din cererea de recurs în sensul că prima instanță nu a dat deficiență celor statuate de CCR prin decizia nr. 454/2020 în care s-a declarat neconstituționalitatea prevederilor art. 60 alin. (1) câtă vreme acest text de lege nu a fost temeiul cererii de transfer al reclamantului. Mai mult decât atât, instanța nu poate crea pe cale de interpretare o normă juridică nouă, chiar dacă există similitudine între prev. art. 32 și prev. art. 60 din Legea nr. 303/2004.

O cerere de sesizare cu excepția de neconstituționalitate a prev. art. 32 a fost încuviințată în dosarul de față, fiind înregistrată pe rolul CCR sub nr. x/2021, dosar care se află și în prezent în faza de raport la instanța constituțională, etapă preliminară în care nu s-a luat o decizie cu privire la constituționalitatea respectivelor prevederi. Pe cale de consecință, acestea sunt norme de drept în vigoare ce de aplică situațiilor de fapt care intră sub incidența lor și nu pot fi înlăturate de instanța de judecată pe cale de interpretare.

Mai departe, susținerile recurentului – reclamant potrivit cărora criteriile de departajare ce derivă din condiția de vechime în funcție, grad și instanță la transferul de la instanța civilă la o instanță militară nu ar trebui aplicate deoarece acestea vizează doar transferul în cadrul instanțelor civile, nu au temei.

Evident, existând mai multe cereri de transfer ale unor persoane care, deopotrivă, primiseră aviz favorabil pentru transfer, trebuia să se apeleze la criteriile legale de departajare a acestor solicitanți, criterii care sunt incidente în speță, chiar dacă în discuție este vorba de transferul de la o instanță civilă la una militară.

Prin urmare, având în vedere că doi dintre solicitanți bifau condițiile de transfer legale în mai mare măsură decât recurentul – reclamant cererile acestora de transfer au fost încuviințate iar a recurentului a fost respinsă în considerarea vechimii în funcție, a gradului și a vechimii la instanță, existând pericolul perturbării activității la nivelul instanței de la care se solicita transferul fiind reținut pentru reclamant cu caracter suplimentar faptul că era președintele instanței.

În ceea ce privește amplele considerațiuni statistice relevate în contextul analizării oportunității cererii de transfer a recurentului - reclamant, reține și Înalta Curte, alături de judecătorul fondului faptul că însuși recurentul a afirmat în cererea de recurs, că rațiunile și necesitățile sistemului judiciar și a stabilității acestuia nu trebuie doar apreciate în abstract la momentul luării unei decizii asupra unei cereri de transfer, ci aplicate în cazul concret, printr-o analiză obiectivă întemeiată pe criterii prevăzute de lege. Or, a reduce analiza oportunității cererii de transfer la date statistice, așa cum a reiterat acesta cererea în cadrul căii de atac, înseamnă chiar contrariul celor afirmate.

Totodată, aspecte de ordin subiectiv de natura celor dezvoltate în cererea de recurs, cum ar fi desfășurarea activității la o instanță cu cazuistică variată, dorința de dezvoltare a carierei profesionale prin accedere la o instanță militară, pot fi analizate de CSM la momentul examinării unei cereri de transfer, însă nu sunt de natură a conduce prin ele însele la aprobarea cererii de transfer.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 54/CA din 23 martie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal,ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 aprilie 2023.