Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.09.2019
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4293/2019

HOTĂRÂRE
27.09.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4293/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 27 septembrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

D E C I D E Respinge excepția netimbrării recursului. Admite excepția nulității recursului. Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 141/2019 din 1 iulie 2019 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale. Trimite, spre repartizare aleatorie, recursul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiași sentințe, în ceea ce privește soluția de respingere a contestației, ca nefondată. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 septembrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-11-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5867/2020
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Înaltei Curți de Casaț
ÎCCJ 2020-11-19
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6190/2020
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/06.06.201
ÎCCJ 2019-06-27
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3683/2019
Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios
ÎCCJ 2019-01-09
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 16/2019
cheierea nr. 3178 din 5 octombrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a anulat cererea formulată de petentul A., prin care se solicită strămutarea judecăr
ÎCCJ 2021-10-13
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4658/2021
Ședința publică din data de 13 octombrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrata pe rolul Curți
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă