ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2194/2023

Ședința publică din data de 28 aprilie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 18.08.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București-Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. x_75/27.07.2022, până la pronunțarea instanței de fond, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentei cauze.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 1596 de la data de 04.10.2022 a Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București.

A fost admisă cererea de suspendare formulată reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și ADMINISTRAȚIA FISCALĂ PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII și s-a dispus suspendarea executării deciziei de impunere x/27.07.2022 emisă de pârâte până la pronunțarea instanței de fond.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei soluții a formulat cerere de recurs pârâta DGRFP București solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea cererii, casarea sentinței civile atacate cu admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive așa cum a fost invocată și în fața primei instanțe.

A arătat că hotărârea atacată este nelegală din perspectiva soluției date excepției lipsei calității procesuale pasive, având în vedere că Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București nu justifică calitate procesuală în cauză câtă vreme nu este emitentul actului administrativ dedus judecății.

În ceea ce privește competența organului fiscal de administrare a creanțelor, a susținut aceeași recurentă că aceasta revine organului fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului, AJFP pentru Contribuabili Mijlocii fiind organul fiscal în a cărui administrare se află reclamanta. În încercarea de a justifica lipsa calității procesuale pasive, recurenta a arătat că, de la data de 01.04.2022, activitatea de soluționare a contestațiilor a fost preluată de structura de specialitate din cadrul MINISTERULUI FINAȚELOR iar Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București nu este organul fiscal de soluționare a contestației în procedura administrativă derulată în cauza de față.

A precizat aceeași parte că AJJFP pentru Contribuabili Mijlocii este organul fiscal care poate sta singur în judecată, întrucât are organe de conducere proprii și poate emite acte administrativ – fiscale.

A invocat în sprijinul acestui punct de vedere art. 29, art. 32 și respectiv art. 36 din C. proc. civ.

Mai mult decât atât, a precizat recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București că nu are relevanță în prezenta cauză faptul că AJFP pentru Contribuabili Mijlocii nu are personalitate juridică, fiind invocate în acest sens decizii de speță ale ÎCCJ cu referire la capacitatea de drept administrativ care este diferită de capacitatea din dreptul civil.

Cerere de recurs a formulat în cauză și pârâta AJFP pentru Contribuabili Mijlocii în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că hotărârea pronunțata este netemeinica si nelegala, fiind data cu încălcarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

În opinia sa, reclamanta nu a reușit să probeze la fond condiția pagubei iminente care sa o vatăme in interesele sale recunoscute de lege, asa cum in mod eronat a reținut prima instanță.

Astfel, a precizat că nu rezultă din actele de la dosar cifra de afaceri, obligațiile de plata curente, prin compararea cărora să se releve că o eventuala executare silita a actelor contestate ar produce un prejudiciu reclamantei.

Actul administrativ se bucura de prezumția de legalitate care, la rândul sau, se bazează pe prezumția de autenticitate si de veridicitate, acest act administrativ constituind el însuși titlu executoriul, iar un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa in situația in care instanța va constata in mod temeinic îndeplinirea cumulativa a celor doua condiții: existenta unui caz bine justificat si necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Condiția existentei unui caz bine justificat este îndeplinita in situația in care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire ta nelegalitatea actului administrativ aflat in litigiu.

Principiul legalității activității administrative presupune atât că autoritățile administrative sa nu eludeze dispozițiile legale, câț si ca toate deciziile acestora se întemeiază pe lege. El impune, in egala măsura, ca respectarea acestor exigente de către autorități sa fie in mod efectiv asigurata.

Principiul legalității implica, pe de o parte, faptul ca administrația trebuie sa respecte ierarhia normelor, iar pe de alta parte, faptul ca aceasta nu poate acționa daca nu este « abilitată » de o regula de drept. Aceasta abilitare privește competenta autorității administrative de a emite un act administrativ.

A mai precizat partea că legalitatea este o bucată a principiului dreptului la o bună administrare prevăzut în art. 1 alin. (5) și art. 16 din Constituție iar împreună cu dreptul la apărare se încadrează printre principiile generale de drept a căror respectare este asigurată și de dreptul UE.

A invocat jurisprudență a CJUE în cauza C-32/95, C-432/98, C-349/07 și ulterior a reluat o serie de considerații subsumate situației de fapt expuse și la fondul pricinii.

1.4 Apărările formulate în cauză

Legal citată cu copie a cererii de recurs, reclamanta A. S.A. nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea, ca nefondate a cererii de recurs.

A precizat că, în mod legal și temeinic, a reținut prima instanță că în cauză au fost întrunite cele două condiții cumulative impuse de art. 14 din legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal.

Pentru aceste motive, a solicitat intimata respingerea cererii de recurs.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta A. S.A. a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. x_75/27.07.2022, până la pronunțarea instanței de fond.

Prima instanță a admis această cerere cu motivarea că au fost dovedite de intimata – reclamantă îndeplinirea condiției cazului bine justificat și a pagubei iminente, cerințe obligatorii pentru a se dispune suspendarea actului administrativ prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Cererile de recurs ale recurentelor – pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București și respectiv AJFP pentru Contribuabili Mijlocii au fost întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), și apreciază Înalta Curte că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse în paragrafele următoare.

Inițial, Înalta Curte urmează a proceda la analiza cererii de recurs a recurentei - pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București, care a atacat soluția doar cu privire la modul de rezolvare oferit de prima instanță excepției lipsei calității sale procesuale pasive.

Această cerere este neîntemeiată în considerarea faptului că Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București este, așa cum a reținut și prima instanță, organul care emite acte proprii în procedura de soluționare a contestației administrative a societății reclamante precum și organul fiscal căruia trebuie să-i fie opozabilă sentința civilă pronunțată în cauză.

Chiar dacă nu este organul fiscal emitent al actului administrativ contestat și nici cel care a efectuat inspecția fiscală, reclamanta înțelege, în virtutea principiului disponibilității, să cheme în judecată și această pârâtă iar limitele învestirii instanței prin voința reclamantului nu puteau fi cenzurate de judecătorul fondului în situația de față în care, din cuprinsul actului administrativ contestat, nu reiese cu claritate cine este emitentul acestuia, în antet fiind menționate ambele recurente - pârâte.

Prin urmare, va fi respinsă, ca nefondată, cererea de recurs formulată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București, apreciind că această parte justifică calitatea procesuală de pârât în cauză, iar sentința civilă recurată pe aceste aspecte nu a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale de către prima instanță, sens în care urmează a fi menținută ca atare.

Continuând cu analiza cererii de recurs formulate de AJFP pentru Contribuabili Mijlocii, care invocă aplicarea greșită a legii de către prima instanță, respectiv a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, reține Înalta Curte că și această cerere este nefondată pentru următoarele considerente.

Amintește Înalta Curte că art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede faptul că în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanței de contencios administrativ, persoana vătămată poate să solicite suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea definitivă a cauzei.

Rezultă că, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Cu privire la prima condiție legală existența unui caz bine justificat, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți, în jurisprudența sa constantă, a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Asemenea împrejurări vădite, cu titlu exemplificativ însă fără a fi limitative, au fost reținute de instanța supremă ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ ori modificarea importantă a acestuia în calea recursului administrativ.

Este adevărat că tot în practica instanței supreme s-a statuat că aparența de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularității procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă unor motive ce țin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanțială a actului supus evaluării.

Dar îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Din cele anterior expuse și coroborate cu actele și înscrisurile existente la dosar, la o cercetare în aparență, reiese, așa cum a constatat și prima instanță de judecată, că actul administrativ contestat este nemotivat în fapt, organul fiscal raportându-se la o serie de valori diferite atunci când amintește de pierderea înregistrată la scoaterea din evidența contabilă, considerată cheltuială deductibilă.

Prin urmare, în mod facil, se decelează în cauză îndeplinirea condiției cazului bine justificat.

Cu privire la condiția pagubei iminente, reține Înalta Curte că aceasta presupune producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat, dar cu toate acestea, se impune a fi subliniat faptul că iminența prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenția unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul și în situația dedusă prezentei judecăți.

Astfel, posibilitatea punerii în executare a actului administrativ a cărui aparență de nelegalitate a fost stabilită anterior, reprezintă o pagubă iminentă, generând un prejudiciu greu și anevoios de reparat pentru reclamantă.

În considerarea argumentelor anterior expuse, Înalta Curte apreciază că este îndeplinită și condiția pagubei iminente, astfel cum este aceasta definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuând o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate, a stabilit că aceste condiții cumulative se confirmă în cauză, aceasta fiind soluția apreciată corectă și de Înalta Curte.

Prin urmare, criticile de nelegalitate ale sentinței civile atacate formulate în calea de atac de recurenta – pârâtă AJFP pentru Contribuabili Mijlocii nu sunt apte să conducă la modificarea soluției date de către prima instanță, care a apreciat în mod just că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, până la pronunțarea instanței de fond pe acțiunea în anulare.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței atacate dintre ce prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentele-pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București-Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii împotriva sentinței civile nr. 1596 din 4 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 aprilie 2023.