ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2193/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2193/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 28 aprilie 2023
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Galați sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L., prin reprezentant legal, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE STAT PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER - Inspectoratul Teritorial nr. 3, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună în temeiul disp. art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Proces-verbal de reținere a copiei conforme a licenței comunitare/certificatului de transport în cont propriu nr. x încheiat la data de 23.06.2021, până la pronunțarea instanței de fond.
Soluția instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 165 de la data de 20.07.2021, Curtea de Apel Galați – secția pentru cauze de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE STAT PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER - Inspectoratul Teritorial nr. 3, și a dispus suspendarea executării procesului-verbal de reținere a copiei conforme a licenței comunitare/certificatului de transport în cont propriu nr. x încheiat la data de 23.06.2021 de ISCTR - Inspectoratul Teritorial nr. 3, până la pronunțarea instanței de fond.
Cererea de recurs
Împotriva sentinței civile nr. 165 de la data de 20.07.2021 pronunțate de Curtea de Apel Galați – secția pentru cauze de contencios administrativ și fiscal a formulat cerere de recurs pârâtul INSPECTORATUL DE STAT PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER - Inspectoratul Teritorial nr. 3, solicitând, în temeiul art. 304
1
din vechiul C. proc. civ., casarea acesteia deoarece este netemeinică și nelegală.
În dezvoltarea criticilor sale, a susținut recurentul că în cauză sunt întrunite elementele faptei contravenționale care a fost reținută în sarcina intimatei prevăzute la art. 3 pct. 12 coroborat cu art. 66 alin. (1) din H.G. nr. 69/2012.
Totodată, a precizat că, din actele și înscrisurile dosarului, rezultă că procesul-verbal contestat în cauza de față este legal și temeinic fiind emis cu respectarea dispozițiilor legale incidente în cauză.
Pentru toate aceste considerente, a apreciat partea recurentă că se impune admiterea cererii de recurs, cu casarea sentinței civile atacate, iar pe fondul cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată, cu menținerea procesului-verbal de reținere a copiei conforme a licenței comunitare/certificatului de transport în cont propriu nr. x încheiat la data de 23.06.2021, ca fiind legal.
Apărările formulate în cauză
Intimata – reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare în cadrul căreia a solicitat respingerea recursului, ca tardiv. Ulterior, tot pe cale de excepție, a solicitat respingerea cererii de recurs ca fiind nulă pentru nemotivare, în subsidiar, formulând și concluzii de respingere ca nefondate a căii de atac.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.
Înalta Curte va analiza cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția netimbrării recursului, invocată din oficiu, constatând neîndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., sub sancțiunea nulității, întrucât cererea de recurs nu a fost timbrată.
Verificând actele și lucrările dosarului sub acest aspect, reține Înalta Curte că, prin cererea de recurs recurentul-pârât a încadrat criticile sale cazul de casare prevăzut strict și limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru care legiuitorul, prin art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a stabilit cuantumul acestei taxe la suma de 100 RON, astfel:
"(2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON."
Înalta Curte reține, deopotrivă, și dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 care prevăd că " taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat".
Cum recurentul – pârât nu a atașat la cererea de recurs " dovada achitării taxei de timbru, conform legii", astfel cum impun și dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., a fost citat în cadrul procedurii de regularizare cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru, conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru. Adresa cu această mențiune a fost primită de recurentul – pârât la data de 3 septembrie 2021, conform Dovezii de înmânare, atașată la dosarului.
Reține Înalta Curte că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se datorează atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice.
Totodată, potrivit art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței", iar art. 32 din același act normativ prevede că "taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege".
De asemenea, potrivit art. 197 C. proc. civ. "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."
Deopotrivă, instanța de control judiciar are în vedere și dispozițiile art. 494 din C. proc. civ., conform cărora " Dispozițiilor de procedură privind judecata în primă instanță și în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta acțiune."
Se reține astfel că actele normative referitoare la taxele de timbru interzic, prin norme imperative, soluționarea unei cereri pentru care nu s-a făcut dovada plății taxelor de timbru corespunzătoare.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii.
Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., mențiunea prevăzută la alin. (2) al aceluiași articol este prevăzută sub sancțiunea nulității: "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Dispozițiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) și ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile".
Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs nu este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, iar la dosar nu a fost depusă de către recurentul – pârât o cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, astfel cum permit dispozițiile art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013. În același timp, cererea de reexaminare formulată de această parte împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, a fost respinsă de instanța legal învestită, conform art. 39 alin. (2) din același act normativ, prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 29 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul asociat nr. x/2021, atașat la dosarul de față.
Astfel, observând că, în speță, recursul nu a fost timbrat anticipat, astfel cum impun dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru și art. 486 alin. (2) C. proc. civ., observând, deopotrivă, că recurentul– pârât a fost legal citat, inclusiv pentru acest termen de judecată cu mențiunea de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru, fără ca acesta să se conformeze însă dispozițiilor date de instanță, și că, în cauză, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligația timbrării, Înalta Curte, dând eficiență dispozițiilor textelor de lege evocate mai sus, va admite excepția netimbrării recursului, invocată din oficiu.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepția netimbrării recursului, invocată din oficiu, și va anula recursul formulat de recurentul– pârât INSPECTORATUL DE STAT PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER - Inspectoratul Teritorial nr. 3, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurentul-pârât Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier-Inspectoratul Teritorial nr. 3 împotriva sentinței civile nr. 165/2021 din 19 iulie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.
Definitivă.
Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 aprilie 2023.