ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2049/2022

Ședința publică din data de 5 aprilie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. x/2019 reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Turismului și S.C. Turism S.A. anularea în parte, în limita suprafeței de 97 mp, a certificatului de atestare a titlului de proprietate seria x nr. x din 19.11.1998 emis de paratul Ministerul Turismului, pentru suprafața totală de 1777,17 mp, teren intravilan situat în Orașul Pucioasa, ce se regăsește în acest act administrativ.

Prin sentința nr. 225 din 9 decembrie 2019, Curtea de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată excepția inadmisibilității acțiunii, excepție invocată de către Ministerul Economiei Energiei și Mediului de Afaceri, succesor în drepturi al Ministerului Turismului; a admis excepția tardivității introducerii acțiunii, invocată de pârâții B.; a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ENERGIEI ȘI MEDIULUI DE AFACERI, succesor în drepturi al MINISTERULUI TURISMULUI, și S.C. TURISM S.A., ca fiind tardiv introdusă.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanta A., cât și pârâta Turism Pucioasa S.A..

3.1. Prin recursul formulat în cauză, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta – reclamantă A. a susținut că reținerea instanței de fond în sensul că a luat la cunoștința de certificatul a cărui anulare parțiala o solicită la data de 30.05.2017, ca urmare a comunicării certificatului de către pârâtă în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Pucioasa, este greșită.

Astfel, a luat la cunoștința despre actul administrativ individual care a intrat în circuitul civil la data depunerii raportului de expertiza întocmit de expert C., adică la termenul de judecată din 15.04.2019, când a constatat că suprafața de 97 mp se regăsește în certificatul de atestare a dreptului de proprietate.

Raportat la acest termen, se poate observa că a formulat acțiune în anularea actului administrativ pe care îl consideră nelegal la data de 16.09.2019, adică cu o lună înainte de termenul de 6 luni.

În mod nejustificat, instanța de fond, în considerente, nu reține și nu aplică disp. art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care prevede că "Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 1 an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz."

Ori, actul administrativ unilateral cu caracter individual a cărui anulare parțială o solicită, nu îi este opozabil, nefiind destinatarul acestui act, având calitatea de terț față de acesta, actul nefiind supus niciunei forme de publicitate astfel încât nu avea posibilitatea reală de a cunoaște existența de la data emiterii lui.

In acest sens, a invocat Decizia nr. 797/2007 a Curții Constituționale.

Acest aspect legal trebuia avut în vedere de instanța de fond, reclamanta regăsindu-se în situația prevăzută de dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce privește motivele temeinice pentru care se poate cere anularea unui act administrativ individual în termenul de 1 an de la data luării la cunoștință.

Instanța de fond, în mod nejustificat, nu a avut în vedere nici dispozițiile art. 4 din Legea 554/2004 privind excepția de nelegalitate. Cum litigiul ce face obiectul acțiunii în revendicare se afla în apel pe rolul Tribunalului Dâmbovița și este suspendat, ar fi putut invoca direct în apel excepția de nelegalitate fără să fie vorba de vreun termen cu privire la data emiterii unui act administrativ cu caracter individual.

A recurs însă la anularea actului administrativ în baza Legii 554/2004 deoarece a considerat ca este în termenul legal, având în vedere data luării la cunoștință, respectiv atunci când a constatat, din raportul de expertiza întocmit de expert C. la 15.04.2019, că terenurile se suprapun.

Instanța de fond nu a avut în vedere faptul că termenul de 6 luni de la data luării la cunoștință pe orice cale este un termen de prescripție, în acest sens invocând disp.art. 7 alin. (3) din Legea 554/2004.

Fiind vorba de un termen de prescripție, raportat la faptul că pe rolul Tribunalului Dâmbovița exista apelul declarat împotriva hotărârii instanței de fond (dosar nr. x/2017), recurenta consideră ca se poate face aplicarea disp. art. 2537 pct. 2 C. civ.

3.2. Prin recursul formulat, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta – pârâtă Turism Pucioasa S.A. a solicitat casarea hotărârii pronunțate doar în ceea ce privește motivarea soluției de admitere a excepției tardivității formulării cererii de chemare în judecată.

Instanța de fond a motivat admiterea excepției tardivității pe considerentul că data luării la cunoștința de existența actului - certificatul de atestare a dreptului de proprietate, este data de 30 mai 2017, dată la care reclamanta A. a formulat răspuns la întâmpinare în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Pucioasa, dosar având ca obiect revendicarea imobiliară.

În opinia recurentei – pârâte, este indubitabil faptul că reclamanta, ca terț față de actul a cărui anulare o solicită, a luat cunoștință de Certificatul de atestare a dreptului de proprietate încă din anul 1997, când s-au judecat în dosarul nr. x/1996 al Judecătoriei Pucioasa și dosarul nr. x/1998 al Tribunalului Dâmbovița, unde societatea a fost intimată și recurentă în cauza purtată între reclamanții D. și E., autorii reclamantei F. având ca obiect plângere - Legea nr. 112/1995.

În subsidiar, dacă nu este acceptată această dată (anii 1998 -1999, în care s-a derulat procesul mai sus evocat) ca dată a luării la cunoștință, a solicitat a se avea în vedere practica instanțelor judecătorești, în speță chiar a Curții de Apel Ploiești și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care au statuat că termenul de un an se raportează cel mai târziu la data înscrierii în Cartea Funciară a imobilului, adică data realizării publicității imobiliare.

Ori, în speță, data înscrierii în CF a imobilului în baza Certificatului de Atestare a dreptului de proprietate este anul 2000.

Intimatul-pârât Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (fost Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri) a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului formulat de recurenta-reclamantă.

Recurenta – reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare.

Excepția nulității recursului a fost respinsă de instanță, astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma motivelor invocate de recurenta – reclamantă și de recurenta – pârâtă, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

Înalta Curte constată că, deși recurenta - reclamantă și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile expuse nu se circumscriu decât cazului de casare reglementat de pct. 8 al articolului menționat, necuprinzând argumente de nelegalitate referitoare la nemotivarea sentinței recurate ori la existența, în cuprinsul acesteia, a unor motive contradictorii sau străine cauzei. Recurenta nu a detaliat această critică, iar argumentația cererii de recurs se subsumează doar greșitei aplicări sau interpretării a dispozițiilor legale relevante, urmând a fi analizată din această perspectivă.

De altfel, chiar dacă s-ar trece peste astfel de aspecte, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., câtă vreme judecătorul fondului a respectat rigorile art. 22 alin. (2) și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Astfel, sentința recurată cuprinde argumente ce demonstrează că instanța a analizat în mod adecvat susținerile părților, indicând elementele de fapt și de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri, fiind expus în mod clar și fără elemente de contradictorialitate silogismul logico - juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, considerentele hotărârii fiind în evidentă legătură cu cauza. Totodată, instanța de control judiciar reține că obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat, pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil fiind suficient ca motivarea să evidențieze că judecătorul a examinat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate, în acest sens fiind, spre exemplu și aspectele reținute de Curtea EDO în hotărârea Boldea c. României.

Ceea ce trebuie observat în cauză este faptul că cerința existenței unei motivări concise, care nu are elemente de contradictorialitate, este îndeplinită, fiind respectate garanțiile unui proces echitabil și ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că sunt nefondate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește criticile evocate atât de reclamanta A., cât și în ceea ce le privește pe cele prezentate de pârâta Turism Pucioasa S.A. și subsumate de ambele părți cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte le va analiza grupat, observând că, prin acestea, este supusă analizei, în esență, aceeași chestiune principală de drept.

În cauza de față, cererea de chemare în judecată vizează anularea parțială a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x din 19.11.1998, emis de pârâtul Ministerul Turismului, în baza Hotărârii Guvernului României nr. 834/1991, privind stabilirea și evaluarea unor terenuri aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat.

Preliminar, având în vedere data emiterii Certificatul de atestare a dreptului de proprietate – 19.11.1998, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reține că susținerea recurentei – pârâte în sensul că reclamanta, ca terț față de actul a cărui anulare o solicită, a luat cunoștință de acesta încă din anul 1997, când s-au judecat în dosarul nr. x/1996 al Judecătoriei Pucioasa și dosarul nr. x/1998 al Tribunalului Dâmbovița, nu poate fi primită.

În subsidiar, s-a mai susținut de către recurenta – pârâtă că momentul luării la cunoștință a actului vătămător este data înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al societății, respectiv anul 2000.

Trebuie subliniat că înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară devine opozabilă erga omnes, dar această înscriere în cartea funciară dă naștere unei prezumții și nu se poate confunda cu data luării la cunoștință a actului vătămător despre care face vorbire art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Or, în cauză, momentul luării la cunoștință de către terți despre existența actului vătămător nu coincide cu întabularea dreptului de proprietate.

În raport de considerentele reținute în Decizia nr. 797/2007 a Curții Constituționale, raportat la art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, termenul de introducere a acțiunii pentru terțul vătămat printr-un act administrativ adresat altui subiect de drept curge de la data luării la cunoștință a actului vătămător.

S-a susținut de către recurenta – reclamantă că data la care a luat la cunoștință de existența Certificatului de atestare a dreptului de proprietate a fost 15.04.2019, data depunerii raportului de expertiza întocmit de expert C., în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Pucioasa, având ca obiect "revendicare; servitute".

Cu toate acestea, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 649/10.06.2019 pronunțată de Judecătoria Pucioasa în dosarul x/2017, prin întâmpinarea depusă în acest dosar, pârâta Turism Pucioasa S.A. a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A., motivând că prin Certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x din 19.11.1998, emis de pârâtul Ministerul Turismului, societății i-a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1777,18 mp, situat în Orașul Pucioasa.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar la data de 30.05.2017, reclamanta susținut că motivele invocate de către pârâtă sunt nefondate, deoarece sentința civilă nr. 1976/22.12.1997 pronunțată de Judecătoria Pucioasa, în dosarul nr. x/1996, definitivă prin respingerea ca nefondat a recursului declarat de Turism Pucioasa S.A., reprezintă titlu de proprietate, potrivit art. 22 din Legea nr. 112/1995.

Prin urmare, se prezumă, așa cum corect a reținut judecătorul fondului, că prin formularea la data de 30.05.2017 a răspunsului la întâmpinarea pârâtei Turism Pucioasa S.A., reclamanta a luat la cunoștință de conținutul Certificatului de atestare a titlului de proprietate.

Toate acestea dovedesc faptul că recurenta-reclamantă a luat la cunoștință de existența actului contestat în prezenta cauză cu mai mult de 1 an de la data introducerii acțiunii, acțiunea fiind formulată tardiv, în raport de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că acțiunea a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la 16.09.2019.

Fiind un terț față de actul a cărui anulare o solicită nu îi sunt aplicabile prevederile art. 11 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, ci prevederile art. 11 alin. (2) din același act normativ, respectiv termenul de 1 an care curge de la data luării la cunoștință, termen ce nu a fost respectat în cauză.

Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. și de recurenta-pârâtă Turism Pucioasa S.A. împotriva sentinței nr. 225 din 9 decembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 aprilie 2022.