ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2039/2022

Ședința publică din data de 5 aprilie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul FONDUL DE GARANTARE a ASIGURAȚILOR, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună admiterea contestației sale împotriva a Deciziei nr. 15328 din data de 18.06.2018 și, în consecință, admiterea cererii sale de acordare a despăgubirilor în cuantum de 24.600 RON și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2495 din 5 noiembrie 2019, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., prin mandatar B., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR; a anulat în parte Decizia nr. 15328/18.06.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților în sensul că admite cererea de plată pentru suma 11.824 RON în loc de 6.291 RON; a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată; a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1350 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu expert.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiate, cu consecința menținerii deciziei atacate.

În motivarea cererii de recurs, recurentul – pârât a susținut că instanța de fond a admis că o evaluare nu trebuie efectuată exclusiv în baza unui sistem, dar a apreciat că evaluarea efectuată în sistemul DAT este mai "bună" decât evaluarea efectuată prin intermediul sistemului AUDATEX.

A arătat recurentul că parametrii de evaluare a utilizați de sistemul DAT sunt mult mai mari, acest sistem fiind similarul evaluării cu ajutorul catalogului C. după care se stabilesc valorile autovehiculelor pentru stabilirea taxelor vamale în cazul în care se dorește înmatricularea de auto care nu provin din statele din afara spațiului UE, statul fiind interesat în stabilirea unor valori mult mai mari de circulație ale autovehiculelor, valori care nu-și regăsesc corespondentul în valoarea reală, de circulație ale autoturismului.

A mai arătat recurentul că în vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență.

Aceasta obligativitate a instrumentării dosarelor de daună de către FGA este prevăzută și de disp. Normei 16/2015 a ASF în art. 21, alin. (2): "în vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea documentelor justificative anexate de petent în susținerea cererii de plată, a dosarelor de daună și a evidențelor preluate de la asigurător, conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare".

Față de cele menționate mai sus, FGA a procedat și a analizat cererea recurentei-reclamantei și a înscrisurilor depuse de aceasta și a înscrisurilor existente în dosarul de daună preluat de FGA de la asigurătorul D. S.A., în baza legii.

FGA nu este un asigurător, ci funcționează ca o schemă de garantare în domeniul asigurărilor, care are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător.

De asemenea, a învederat că în cazul producerii unui risc asigurat având ca urmare cauzarea unui prejudiciu moral sau material, răspunderea aparține asigurătorului, fiind o răspundere contractuală întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condițiile Legii nr. 136/1995 si ale Normei 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Fondul de garantare a asiguraților nu are calitate de asigurător și între instituția recurentă și asigurați nu există niciun raport juridic care să derive din contractul de asigurare încheiat de acestea cu asigurătorii aflați în insolvență, nefiind succesori/continuatori/reprezentanți sau mandatari ai asigurătorilor în faliment, neexistând nicio dispoziție legala în acest sens.

Intimata-reclamantă A. prin mandatar B. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În ceea ce privește excepția nulității recursului, aceasta a fost respinsă de instanță, astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii.

II. Decizia instanței de recurs

Înalta Curte, examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat, neputându-se reține incidența motivului de casare prevăzut la pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a criticat modul în care instanța de fond a apreciat probele administrate în cauză, însă fiind vorba de o chestiune de apreciere a probelor, acest aspect nu poate face obiectul cenzurii în cadrul căii extraordinare de atac a recursului.

Recurentul-pârât a emis decizia nr. 15328/18.06.2018 ce face obiectul acțiunii, apreciind că speța se încadrează în cazul de daună totală, valoarea reparației depășind 75% din valoarea de piață a vehiculului și, raportându-se la valoarea de piață a autoturismului ca fiind de 8.388 RON, a constatat că valoarea maximă de despăgubire ce poate fi acordată este de 6.291 RON, cu aplicarea art. 51 alin. (9) și (12) din Norma A.S.F. nr. 23/2014.

În esență, chestiunea supusă analizei instanței vizează modalitatea de evaluare a valorii de piață a autovehiculului la momentul producerii accidentului.

Contrar susținerilor recurentului-pârât, Înalta Curte constată că prima instanță a interpretat corect dispozițiile Legii nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, respectiv dispozițiile art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Potrivit art. 51 din Norma A.S.F. nr. 23/2014: "(…). (9) Despăgubirile nu pot depăși: a) cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii evenimentului și nici limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA, în cazul unei daune totale, în situația în care păgubitul face dovada reparării vehiculului; b) cuantumul pagubei, diferența dintre valoarea vehiculului la data producerii accidentului și valoarea rămasă și nici limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA, în cazul unei daune totale, în situația în care păgubitul nu face dovada reparării vehiculului, și în cazul daunelor parțiale. (10) Dauna totală se definește ca fiind situația în care cuantumul pagubei, definit conform alin. (3), depășește 75% din valoarea vehiculului la data producerii evenimentului. (11) În cazul unei daune majore, asigurătorul RCA are obligația de a comunica în scris păgubitului, în termen de 10 zile de la data avizării daunei, valoarea maximă a despăgubirii ce poate fi acordată, precum și modul de calcul al acesteia. (12) Se definește dauna majoră ca fiind dauna pentru care cuantumul despăgubirii stabilit de asigurător pe baza sistemelor de specialitate pentru evaluarea daunelor auto depășește 75% din valoarea vehiculului la data producerii evenimentului."

Totodată, potrivit art. 52 din același act normativ: "(1) Valoarea vehiculului la data producerii accidentului se stabilește pe baza valorilor de piață ale unor vehicule de aceeași marcă, tip, model, caracteristici tehnice și dotări, an de fabricație, având un parcurs în kilometri și o stare de întreținere comparabile. (2) Valoarea de piață a unui vehicul se stabilește pe baza sistemelor de specialitate pentru evaluarea vehiculelor înmatriculate permanent în România, precum și în baza oricăror documente prezentate de către partea prejudiciată în dovedirea prejudiciului suferit. (…)."

Un aspect de subliniat este acela că, deși prin decizia contestată, recurentul – pârât a făcut referire la faptul că valoarea de piață a autoturismului a fost stabilită de către sistemul DAT, în realitate aceasta a fost calculată în sistem Audatex, potrivit înscrisului aflat la dosarul de fond și precizărilor pârâtului aflate la filele x.

În cauză, instanța de fond nu a reținut prima evaluare întocmită de recurentul – pârât FGA în sistemul AUDATEX ca fiind cea corectă, ci cea efectuată de către expertul desemnat a realiza expertiza tehnică specialitatea autovehicule, care a introdus datele referitoare la autoturismul în discuție în sistemul E., reieșind că valoarea de piață a autovehiculului la data de 25.08.2015 era de 3.552 Euro.

În mod just, prima instanță a apreciat că evaluarea prezentată de către expert oferă posibilitatea unei evaluări cu un grad mai mare de precizie, luând în considerare valoarea vehiculului la data producerii accidentului și dotările acestuia, cu care acesta a fost livrat de către fabrica constructoare.

Un ultim rând de critici formulate de recurentul-pârât au vizat greșita aplicare de către instanța de fond a dispozițiilor Legii nr. 213/2015 și ale Normei ASF nr. 16/2015, din perspectiva obligațiilor care revin Fondului de Garantare a Asiguraților cu privire la creanțele de asigurare neachitate de asigurătorul în faliment.

Însă, Înalta Curte reține că problema litigioasă, dedusă judecății în speță, privește cuantumul despăgubirii stabilite prin decizia emisă de pârât, în raport de criteriile și sistemul de evaluare utilizate pentru determinarea acestei valori, iar nu obligațiile legale de despăgubire ce-i revin Fondului de Garantare a Asiguraților. Criticile recurentului privitoare la izvorul diferit al obligațiilor de plată ce revin asigurătorului, respectiv Fondului pârât, precum și la dreptul Fondului de a proceda la o instrumentare proprie a dosarului de daună nu sunt relevante pentru soluționarea prezentei căi de atac, întrucât instanța de fond nu a negat dreptul Fondului de Garantare a Asiguraților de a face propria analiză a dosarului de daună preluat de la asigurătorul în faliment, astfel cum în mod greșit susține recurentul, ci a constatat că această analiză nu a fost realizată în conformitate cu cerințele legale, aspect de natură a afecta decizia administrativă contestată în speță.

În consecință, reținând că sentința de fond este dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și al art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 2495 din 5 noiembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 aprilie 2022.