ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2588/2022

Ședința publică din data de 11 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 21.05.2018, reclamanta A. S.R.L. a fosmulat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, contestație împotriva Deciziei nr. 12578/26.01.2018 emise de pârât. Reclamanta a solicitat admiterea contestației și obligarea pârâtului la plata sumei de 48.682,60 Euro, solicitată prin cererea de plata nr. x/31.08.2016, reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a furtului mărfurilor transportate în data de 08.07.2015, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1311 din 5 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat decizia nr. 12578/26.01.2018 emisă de pârât și l-a obligat pe acesta să emită o nouă decizie prin care să dispună plata sumei de 48.682,60 euro, reprezentând despăgubiri, precum și să achite reclamantei suma de 5.350 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial redus.

Împotriva sentinței civile menționate în punctul I.2 anterior, a formulat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecarea fondului, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin întâmpinarea depusă, intimata-reclamantă A. S.R.L a formulat apărări prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței primei instanțe, drept temeinică și legală.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486, coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 15 iunie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 11 mai 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte o apreciază întemeiată, pentru următoarele considerente:

Prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. impun părții care formulează recurs obligația de a expune motivele de nelegalitate pe care își întemeiază calea extraordinară de atac și dezvoltarea lor, sub sancțiunea nulității stipulată în alin. (3) al aceluiași text normativ.

De asemenea, prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat incidența aceleiași sancțiuni a nulității și pentru nemotivarea recursului, care intervine atât în ipoteza în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută de alin. (1) al articolului menționat), dar și în situația în care argumentele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 (ipoteză reglementată de alin. (2) al art. 489 C. proc. civ.).

Având în vedere scopul căii extraordinare de atac a recursului, astfel cum este acesta reglementat de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce dispun că:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", Înalta Curte arată că, pentru a se putea reține îndeplinirea, de către partea care promovează recursul, a obligației de motivare, este necesar ca, prin calea de atac exercitată, partea să învedereze, plecând de la argumentele statuate de prima instanță, care sunt aspectele de nelegalitate, dintre cele expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., pe care le apreciază incidente cauzei.

Mai mult, cererea de recurs trebuie să cuprindă atât arătarea motivelor de casare, cât și dezvoltarea lor, neputându-se limita la o simplă indicare formală a dispozițiilor normative aplicabile, condiția legală a dezvoltării motivelor implicând formularea unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli apreciate de parte ca fiind săvârșite de instanță în legătură cu astfel de dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Nu îndeplinește cerința motivării cererea de recurs care se rezumă la reiterarea susținerilor sau apărărilor formulate de parte în fața instanței de fond, fără a fi avute în vedere cele statuate de instanță și fără a fi prezentate critici care să vizeze, în mod concret și direct, raționamentul urmat de instanța de fond pentru pronunțarea hotărârii atacate.

Aplicând astfel de considerente teoretice contextului prezentei cauze, Înalta Curte constată că, prin calea de atac promovată, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a indicat formal incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., expunând, prin memoriul de recurs, aceleași aspecte evocate și prin întâmpinarea formulată în faza de judecată a fondului . Trimiterea singulară pe care recurentul o face la modul de apreciere a probelor (faptul că intimata nu a dovedit prejudiciul suferit în cuantumul pretins, instanța de fond mulțumindu-se cu cele menționate de aceasta) nu îndeplinește exigențele unei critici încadrabile în categoria celor ce ar putea fi subsumate cazului de casare invocat, întrucât vizează, în fapt, maniera în care prima instanță a apreciat probele, aspect ce constituie o critică de netemeinicie a hotărârii, care nu poate face obiectul recursului.

O critică în sensul prevederilor art. 488 și 489 C. proc. civ. ar fi presupus formularea unor argumente prin care partea recurentă să justifice motivele pentru care a considerat că maniera în care prima instanță a dezlegat cauza reprezintă rezultatul încălcării sau o greșită aplicare a normelor de drept material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ. și să aducă argumente care să vizeze, în mod concret și direct, soluția recurată.

Motivarea imprecisă sau generală, fără o legătură efectivă cu soluția pronunțată de instanța de fond, ori cuprinzând indicarea generică a unor texte normative, fără a fi specificată maniera în care acestea au fost încălcate, precum și reluarea, într-o manieră identică sau similară, a aspectelor evocate în faza procesuală a fondului, sau critici care să privească maniera de apreciere a probelor echivalează cu nemotivarea căii de atac, respectiv cu neîndeplinirea, de către parte, a obligației reglementate de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., aspecte ce atrag sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Întrucât recurentul nu a formulat critici care să permită stabilirea unei legături a acestora cu soluția pronunțată de prima instanță, acesta rezumându-se la prezentarea generală a situației de fapt, la mențiunea că își menține apărările formulate prin întâmpinarea depusă în faza procesuală a fondului și la expunerea unor afirmații privind interpretarea probelor, pe care nu le-a structurat din punct de vedere juridic, nesubliniind relevanța pe care o prezintă în raport cu soluția instanței de fond, Înalta Curte va admite excepția invocată din oficiu și va constata incidența, în cauză, a sancțiunii nulității recursului.

Cât privește solicitarea intimatei - reclamante A. S.R.L., de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată prin întâmpinarea depusă de aceasta în faza procesuală a recursului, Înalta Curte o va respinge întrucât potrivit prevederilor art. 452 C. proc. civ.: Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei. Or, intimata nu a depus nicio dovadă a existenței sau întinderii cheltuielilor de judecată suportate de aceasta într-o astfel de fază procesuală.

În raport de cele prezentate mai sus, se reține că recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1311 din 5 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., astfel că, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., acesta urmează a fi anulat ca nemotivat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1311 din 5 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nemotivat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 mai 2022.