Decizia nr. 1330/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 2141/2019 a Curții de Apel București

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 08.08.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat contestație la Decizia nr. 15872/16.07.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților prin care a fost respinsă cererea de plată nr. x/31.08.2017 formulată de A. S.R.L. cu privire la suma de 1.412 Euro, reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a avarierii mărfii transportate de reclamantă, solicitând să se dispună admiterea contestației formulată la decizia nr. 15872/16.07.2018, admiterea la plată a cererii reclamantei înregistrată sub nr. x/31.08.2017 și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu prevederile art. 453 din C. proc. civ.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 2141 din 3 iulie 2019 a Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților. S-a anulat decizia nr. 15872/16.07.2018. A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1412 Euro, echivalent în RON la data plății, reprezentând despăgubire.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând casarea sentinței în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și respingerea contestației reclamantei. S-a arătat că în mod greșit prima instanță a constatat că pentru a fi incident cazul exonerator de răspundere prevăzut la pct. 3.2 și art. 17 alin. (4) lit. c) din Convenția CMR, este necesar a se face dovada că avaria a rezultat din riscurile particulare inerente manipulării, încărcării, stivuirii sau descărcării mărfii de către expeditor. Contractul de asigurare legal încheiat între parii include clauzele 17 si 18 din Convenția din 19 mai 1956 referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele, iar în cauza de fata, având în vedere lipsa oricăror dovezi privind producerea unui incident pe parcursul transportului, care sa atragă răspunderea contractuala a transportatorului, coroborat cu efectuarea încărcării mărfii de către expeditor, asa cum rezulta din scrisoarea de trăsura, pârâta a concluzionat în mod legal ca avarierea utilajului în discuție s-a produs la momentul încărcării mărfii, transportatorul neavând nicio obligație privind încărcarea sau asigurarea mărfii pe timpul transportului. În mod corect s-a concluzionat ca în cauza operează dispozițiile art. 17 alin. (4) lit. c) de exonerare de răspundere a transportatorului fata de avaria constatată, acesta dispoziție fiind întărita si de prevederile art. 17 alin. (5) din aceeași convenție, care precizează că, dacă în baza art. 17 din Convenție transportatorul nu răspunde de unii factori care au cauzat dauna, răspunderea sa nu este angajată decât în măsura în care factorii de care el ar răspunde, în baza art. 17, ar fi contribuit la dauna. Mai mult decât atât, prevederile art. 18 din Convenție stabilesc faptul că există prezumția că avarierea s-a produs din culpa străină transportatorului dacă dauna a putut să rezulte din unul sau mai multe riscuri particulare prevăzute în art. 17, paragraful 4, așa cum stabilesc în mod clar si neechivoc dispozițiile art. 18 alin. (2) din Convenție. În condițiile în care încărcarea s-a făcut de expeditor-asa cum rezulta din scrisoarea de trăsura-, dacă nu există dovada unor incidente petrecute în timpul transportului, există prezumția culpei expeditorului/destinatarului sau persoanei care acționează în contul expeditorului/destinatarului, fapt pentru care transportatorul/șoferul nu avea legal nicio obligație de a face mențiuni pe scrisoarea de trăsura privind starea mărfii, nefiind un reprezentant al expeditorului/destinatarului si neavând atribuții legate de încărcarea/descărcarea mărfurilor transportate, aceste obligații fiind stabilite intre vânzător si cumpărător, potrivit clauzelor contractuale stabilite intre aceștia.

Apărările formulate în cauză Intimata – reclamantă A. S.R.L. nu a depus întâmpinare.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este întemeiat, pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante Între reclamantă și B. S.A. s-a încheiat polița privind asigurarea de răspundere civilă a transportului în calitate de cărăuș pentru mărfurile transportate seria x nr. x Reclamanta a înștiințat societatea de asigurare că, în perioada de valabilitate a poliței, la data de 03.07.2015, la descărcarea mărfii a fost constatată o daună la marfa transportată, în sensul că o parte componentă a utilajului transportat a fost îndoită. Din declarația conducătorului auto al reclamantei a rezultat că la punctul doi de încărcare din Italia, firma C. a încărcat marfă paletizată și un utilaj, iar la ultima descărcare s-a constatat în partea inferioară a utilajului un ax curbat. S-a menționat că toate operațiunile de încărcare au fost făcute de către clientul din Italia, utilajul nu a necesitat ancorare în chingi și că în timpul transportului nu au fost evenimente de trafic. Prin decizia nr. 157872/16.07.2018, Fondul de Garantare a Asiguraților a respins cererea de plată a reclamantei cu privire la suma de 1412 Euro solicitată ca urmare a producerii evenimentului din data de 03.07.2015, motivat de faptul că pârâtul a apreciat că din documentele depuse la dosarul de daună nu rezultă răspunderea civilă a proprietarului sau conducătorului vehiculului asigurat în producerea pagubei. Pârâtul a mai reținut că, potrivit condițiilor generale privind asigurarea de răspundere civilă a transportatorului în calitate de cărăuș pentru mărfurile transportate pe cale rutieră – CMR – Cap. 3. Riscuri asigurate, pct. 3.2 și art. 17 alin. (4) lit. c) din Convenția CMR, "…transportatorul este exonerat de răspundere dacă pierderea sau avaria rezultă din riscurile particulare inerente uneia sau mai multora din următoarele fapte: c) manipularea, încărcarea, stivuirea sau descărcarea mărfii de către expeditor sau destinatar sau de către persoane care acționează în contul expeditorului sau al destinatarului." Instanța de fond a reținut că soluția adoptată de pârât se încadrează în noțiunea de refuz nejustificat, întrucât pentru a opera exonerarea de răspundere a transportatorului ar fi trebuit ca șoferul D., care a asistat la încărcarea mărfii, să fi făcut o mențiune pe scrisoarea de transport în acest sens, care să facă dovada existenței avariei anterior transportului utilajului. În lipsa unei astfel de mențiuni se prezumă că a încărcat un utilaj neavariat și că avaria constatată la momentul descărcării a survenit în timpul transportului. Înalta Curte nu împărtășește opinia instanței de fond, întrucât nicio dispoziție contractuală sau legală nu impun o astfel de obligație în sarcina transportatorului de a menționa în cuprinsul scrisorii de trăsură starea mărfii, șoferul nefiind un reprezentant al expeditorului/destinatarului și neavând atribuții legate de încărcarea sau descărcarea mărfurilor transportate, cu atât mai mult cu cât este vorba despre curbarea unui ax în partea inferioară a unui utilaj transportat, și în absența oricăror evenimente rutiere privind transportul. În plus, se reține că potrivit art. 8 alin. (1) din Convenția referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (CMR) din 19.05.1956, la primirea mărfii, transportatorul este obligat să verifice: exactitatea mențiunilor din scrisoarea de trăsură referitoare la numărul de colete, cît și la marcajul si la numerele lor; starea aparentă a mărfii și a ambalajului ei, deci nu să efectueze o verificare amănunțită a utilajului. Art. 17 din CMR reglementează o răspundere a expeditorului pentru fapte personale ale acestuia, rezultând din atribuțiile sale în materia transporturilor, precum și o răspundere distinctă, a transportatorului, pentru anumite fapte care țin de transportul propriu-zis. În condițiile în care nicio probă nu indică că s-ar fi produs avarierea bunului din cauza modalității de ancorare a acestuia sau din cauza vreunui accident produs, nu se poate trage concluzia unei astfel de culpe a transportatorului, rezultată dintr-o prezumție conform căreia avaria constatată la momentul descărcării a survenit în timpul transportului. Pentru aceste motive, raportat la dispozițiile art. 17 alin. (4) lit. c) din Convenția CMR, Inalta Curte reține că soluția adoptată de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților prin decizia nr. 15872/16.07.2018 este legală și temeinică, urmând a fi reformată sentința pronunțată de curtea de apel. Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de către recurentul – pârât, Înalta Curte reține, față de dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cu care: Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, caracterul întemeiat al cererii, urmând a o încuviința.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și ale art. 496 din C. proc. civ., coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, în rejudecare, va respinge acțiunea ca nefondată și va dispune obligarea intimatului – reclamant la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.