ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2033/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 11 iulie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta Instituția Primarului Satu Mare a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 218/06.06.2018 emisă de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Primul ciclu procesual

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 166/30.10.2018, Curtea de Apel Oradea – secția contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității de contravenient a Instituției Primarului Municipiului Satu Mare și a respins ca nefondată cererea în contencios administrativ formulată de către reclamanta Instituția Primarului Municipiului Satu Mare în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, fără cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată La data de 15 noiembrie 2018, reclamanta instituția Primarului Municipiului Satu Mare a declarat recurs împotriva sentinței nr. 166 din data de 30 octombrie 2018.

Decizia instanței de recurs Prin Decizia nr. 1097 din data de 24 februarie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de reclamanta Instituția Primarului Municipiului Satu Mare împotriva sentinței nr. 166 din data de 30 octombrie 2018 a Curții de Apel Oradea, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, constatând că instanța de fond nu a pus în discuție, în stabilirea cadrului procesual potrivit art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, introducerea în cauză a petentului A., care a formulat sesizarea și care fusese citat în procedura administrativă, deși litigiul nu viza exclusiv sancțiunea amenzii. Al doilea ciclu procesual

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 101/CA/2021 din 15 septembrie 2021, Curtea de Apel Oradea – secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Instituția Primarului Municipiului Satu Mare, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, reținând că niciuna dintre părți nu a solicitat introducerea în cauză a terțului, iar pricina nu poate fi soluționată fără participarea acestuia.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Instituția Primarului Municipiului Satu Mare, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În motivarea cererii de recurs, recurenta a susținut că analiza pe fond a cauzei nu depinde de introducerea în cauză a petiționarului, nefiind incidente prevederile art. 16 1 din Legea contenciosului administrativ. Petiționarul a avut calitatea de parte doar în procedura administrativă, prin formularea sesizării în fața Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. În cadrul procedurii jurisdicționale, conform prevederilor art. 27 alin. (1) din Ordonanța nr. 137/2000, acesta se poate adresa instanței doar pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. În speța de față, obiectul cauzei îl constituie anularea Hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării prin care s-a constatat că aspectele sesizate de petiționar sunt fapte de discriminare, iar Primarul a fost sancționat cu amendă de 2.000 RON. De asemenea, a arătat că petiționarul, prin sesizarea făcută, nu a invocat că el a fost discriminat prin îngrădirea dreptului lui de a se înscrie la acest concurs pentru ocuparea postului, ci doar în urma anunțului apărut în presă a acționat din interes public și nicidecum în interesul său propriu. A mai susținut recurenta că subiect activ al presupusei fapte contravenționale nu poate fi Primarul Municipiului Satu Mare atâta vreme cât nu el a emis actul discriminatoriu, iar răspunderea pentru o astfel de contravenție nu poate fi decât a subiectului activ. În fine, în opinia recurentei, chiar dacă niciuna din părți nu a apreciat că se impune introducerea în cauză a petiționarului, prin hotărârea recurată, instanța nu a justificat de ce cauza nu poate fi soluționată pe fond fără participarea terțului. II. Considerentele și soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă Instituția Primarului Municipiului Satu Mare este nefondat, pentru următoarele considerente: În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat. Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente. Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată; Înalta Curte apreciază că sentința recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță. Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 87 alin. (2) din C. proc. civ.: "În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond." În același sens sunt și dispozițiile art. 16 1 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: "Când raportul juridic dedus judecății o impune, instanța de contencios administrativ va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altei persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului și instanța apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, aceasta va respinge cererea fără a se pronunța în fond". Aceste dispoziții sunt de strictă interpretare și impun în sarcina instanței doar obligația de a pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altei persoane. Totodată, reține Înalta Curte că, potrivit art. 2 lit. d) din Legea nr. 554/2004, este act administrativ-jurisdicțional actul emis de o autoritate administrativă învestită, prin lege organică, cu atribuții de jurisdicție administrativă specială. Jurisdicția administrativă reprezintă un tip special de jurisdicție, înfăptuită de organe de natura administrativă, care sunt învestite cu atribuții jurisdicționale. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este o astfel de autoritate, care exercită o jurisdicție administrativă. CNCD soluționează sesizările cu respectarea principiilor specifice procedurii judiciare, prin citarea părților implicate și cu ascultarea lor, respectându-se contradictorialitatea și dreptul la apărare. Această procedură este prevăzută la art. 20 din O.G. nr. 137/2000 și la art. 38 din Ordinul Președintelui CNCD nr. 144/2008 privind aprobarea procedurii interne de soluționare a petițiilor și sesizărilor. Hotărârea emisă în urma acestei proceduri este luată de Colegiul Director al CNCD și este motivată, putând fi atacată la instanța de contencios administrativ, iar, în cazul în care nu este atacată, constituie, de drept, titlu executoriu. Înalta Curte constată că raportul juridic de discriminare a fost sesizat de petentul A., procedurile derulate în fața Consiliului pentru Combaterea Discriminării derulându-se și în contradictoriu cu acesta. În calitate de beneficiar al hotărârii C.N.C.D, în măsura contestării legalității ei, cadrul procesual conturat în fața acestei instituții publice se impunea a fi perpetuat și în fața instanțelor judecătorești, pentru a permite acestora să se pronunțe pe fondul raportului juridic soluționat administrativ jurisdicțional. Reclamantul, în toate litigiile, are în mod indiscutabil privilegiul fixării cadrului procesual, din punct de vedere al părților pe care înțelege să le cheme în judecată, însă omisiunea introducerii în cadrul procesual a unei părți din raportul juridic dedus judecății nu permite instanței analiza pe fond a cauzei așa cum rezultă cu claritate din dispozițiile art. 16 1 din Legea nr. 554/2004 și 78 alin. (2) C. proc. civ., întrucât ar dispune cu privire la drepturile sau interesele legitime ale unei părți fără ca aceasta să fie legal citată și fără a i se oferi posibilitatea exercitării dreptul de apărare în legătură cu pretențiile formulate de reclamant. În raport de aceste aspecte, în mod corect a reținut instanța de fond că atât timp cât nu s-a solicitat introducerea în cauză a terțului A., pricina nu poate fi soluționată fără participarea acestuia, respingând în mod corect și legal acțiunea. Pentru considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.