Decizia nr. 1938/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată la data de 01.07.2022 pe rolul Curții de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul Căpîlnar Dragoș-Nelu, în contradictoriu cu Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov a solicitat: 1. în principal: să constate suspendată de drept în baza art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 executarea actului administrativ fiscal reprezentat de Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/27.05.2022, în situația atragerii răspunderii solidare prevăzută la art. 25 alin. (2^1) din Legea nr. 2017/2015 privind Codul de procedură fiscală, din dosar executare x, în vederea realizării creanțelor fiscale datorate de A. S.A., în cuantum de 5.925.651 RON; 2. în subsidiar: să dispună suspendarea executării actului administrativ fiscal reprezentat de Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/27.05.2022, în situația atragerii răspunderii solidare prevăzută la art. 25 alin. (2^1) din Legea nr. 2017/2015 privind Codul de procedură fiscală, din dosar executare x, în vederea realizării creanțelor fiscale datorate de A. S.A., în cuantum de 5.925.651 RON (în continuare "Decizia"), până la soluționarea acțiunii ce urmează a fi formulată; 3. cu cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar. Pe fondul cauzei a arătat că AJFP Brașov a atras răspunderea solidară a reclamantului pentru datoriile A. S.A. pentru suma de 9.996.731 prin Decizia nr. 64153/18.02.2021, împotriva căreia a formulat contestație în data de 16.04.2021. În paralel, a solicitat Curții de Apel Brașov să dispună suspendarea executării actului, cerere ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2021, cerere ce a fost admisă prin sentința nr. 51/24.05.2021 iar recursul AJFP a fost respins de către ÎCCJ. Ulterior, contestația administrativă a fost soluționată de către DGRFP Brașov prin Decizia nr. 1159.17.12.2021, prin care decizia de angajare a răspunderii solidare a fost anulată în parte pentru suma de 4.029.954 RON, iar pentru diferența de 5.925.651 RON s-a dispus desființarea deciziei cu consecința reluării controlului; împotriva acestei soluții a formulat și cerere în anulare ce face obiectul Dosarului nr. x/2022, la care instanța a rămas în pronunțare în data de 28.06.2022, însă, având în vedere soluția din decizia de soluționare a contestației, AJFP Brașov a emis o nouă decizie pentru suma de 5.925.651 RON, decizie ce face obiectul prezentei cauze, împotriva căreia a depus o nouă contestație în data de 28.06.2022. A învederat reclamantul că la acest moment este în continuare în vigoare sentința nr. 51/24.05.2021 a Curții de Apel Brașov prin care s-a admis cererea de suspendare împotriva primei decizii de atragere a răspunderii solidare. În cazul de față, noua decizie de angajare a răspunderii solidare este identică cu prima care a fost deja suspendată, cu diferența că a fost redusă suma de la 9.996.731 RON la 5.925.651 RON iar în aceste condiții, prioritar, reclamantul a considerat că a doua decizie este deja suspendată de drept chiar din momentul emiterii.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința nr. 104 din data de 13 iulie 2022, Curtea de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de constatare a suspendării de drept a Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/27.05.2022; a admis cererea de suspendare formulată de reclamantul Căpîlnar Dragoș-Nelu în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și, în consecință: a suspendat executarea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/27.05.2022 emisă de pârâtă până la pronunțarea instanței de fond.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței nr. 104 din data de 13 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material – art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., interpretând greșit dispozițiile art. 14 și art. 2 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, în mod nelegal a dispus suspendarea executării Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/27.05.2022 pana la pronunțarea instanței de fond de fond. Referitor la împrejurările de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrtiv fiscal contestat, solicită să se rețină că obligațiile fiscale care fac obiectul angajării răspunderii solidare sunt obligații declarate și neachitate de societatea A. S.A.. Suma datorată de reclamant este o creanță fiscală născută din obligația societății comerciale pe care o reprezintă, de a achita taxe și impozite bugetului statului, ca urmare a activității comerciale desfășurate. Suma de 5.966.777 RON, aferentă deciziei nr. 74432/25.05.2022, reprezintă obligații născute după data de 3.09.2017, astfel încât nu a intervenit prescripția dreptului de a stabili creanțe fiscale. Referitor la nerespectarea dreptului la apărare, instanța de control judiciar urmează să constate faptul că, în speță, este îndeplinită condiția dreptului la apărare (audierea reclamantului anterior emiterii deciziei de angajare a răspunderii solidare), întrucât acesta nu s-a prezentat la convocările legal emise pentru datatele de 10.03.2022 și 14.04.2022. De asemenea, solicită să se rețină că notificările au fost comunicate reclamantului prin poștă, cu confirmare de primire la aceeași adresa indicată și în cererea de chemare în judecată, iar împrejurarea că acesta nu a procedat la ridicarea corespondenței înțelegând să-și ridice corespondența în mod selectiv, nu îi este imputabil organului fiscal. Raportat la împrejurarea ca reclamantul își alesese domiciliul la sediul avocatului, iar notificările în vederea audierii au fost expediate la domiciliul reclamantului, de unde au fost returnate cu mențiunea "avizat, reavizat, expirat termene de păstrare, solicită să se aibă în vedere că actul fiscal se comunică la domiciliul fiscal al contribuabilului, după cum rezultă din art. 47 aliniatul 3 din Codul de procedură fiscală potrivit cărora "Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului sau curatorului acestora, la domiciliul fiscal, prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire." De asemenea, potrivit art. 32 din Legea nr. 207/2015, reclamantul avea obligația să înregistreze la organul fiscal o cerere prin care să arate că domiciliul fiscal este diferit față domiciliul său sau de sediul social al debitoarei. Referitor la îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, instanța urmează să constate faptul că sunt îndeplinite în speța de față condițiile acestei răspunderi, respectiv fapta, prejudiciul și raportul de cauzalitate precum și reaua-credință cu care a acționat reclamantul. Astfel, instanța supremă a statuat că reaua credință este demonstrată prin omisiunea de a achita obligațiile fiscale la bugetul statului în condițiile în care societatea desfășoară activități, realizează încasări care conduce la nașterea de obligații fiscale datorate bugetului statului, pe care ulterior nu le achită. Prin enumerarea acțiunilor întreprinse de către S.C. A. S.A. în relațiile comerciale cu Statul Român și cu alte persoane de drept privat, respectiv de ex. S.C. B. S.R.L., organul fiscal a demonstrat reaua- credință cu care a acționat reclamantul, întrucât potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, reprezentanții legali ai persoanelor juridice sunt obligați să îndeplinească obligațiile fiscale ale persoanelor reprezentate. Astfel, din analiza extraselor contului deschis la Trezoreria Municipiului Brașov, cont 5069, sumele obținute ca urmare a relațiilor comerciale a S.C. A. S.A. cu Statul Român, au alimentat propriul cont al debitoarei, respectiv au fost încasate iar apoi transferate în contul propriu al societății, la C. (extrase de cont depuse la dosarul cauzei). De asemenea, ca urmare a relațiilor comerciale cu S.C. B. S.R.L., aceasta a dedus TVA -ui, iar S.C. A. S.A. a colectat TVA -ui și nu l-a achitat la bugetul statului, A. datorând TVA în valoare de 4.643.231 RON. Instanța urmează să constate din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv nota explicativă dată de lichidatorul judiciar al S.C. A. S.A., și fișa specimenelor de semnătură, activitatea societății a fost condusă de reclamantul din prezenta cauză și nu a deținut numai în mod onorific funcția de administrator special al debitoarei, cum în mod greșit s-a susținut. În mod greșit a reținut Curtea că actul administrativ-fiscal emis în sarcina reclamantului îi produce acestuia un prejudiciu material viitor și previzibil, atâta timp cat acest act nu a fost anulat/modificat în parte, etc. Simpla executare a unui act administrativ fiscal nu produce prin ea însăși o pagubă fiind necesar ca iminența producerii acesteia să fie dovedită de către partea adversă.

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant Căpîlnar Dragoș-Nelu a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 31 octombrie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 05 aprilie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs. Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat și va fi respins, pentru următoarele considerente: Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat să constate suspendată de drept a Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/27.05.2022, în baza art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 iar în subsidiar, să se suspendarea executării Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/27.05.2022, în situația atragerii răspunderii solidare prevăzută la art. 25 alin. (2^1) din Legea nr. 2017/2015 privind Codul de procedură fiscală, din dosar executare x, în vederea realizării creanțelor fiscale datorate de A. S.A., în cuantum de 5.925.651 RON, până la soluționarea acțiunii ce urmează a fi formulată. Prima instanță a admis cererea dedusă judecății și a suspendat executarea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/27.05.2022 emisă de pârâtă până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că în raport de conținutul actelor contestate și de motivele invocate de reclamant este îndeplinită în speță atât condiția cazului bine justificat impusă de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cât și condiția prevenirii unei pagube iminente. Instanța de fond a reținut că se impune verificarea legalității actului administrativ prin prisma respectării dreptului la apărare - raportat la împrejurarea că reclamantul își alesese domiciliul la sediul avocatului, iar notificările în vederea audierii au fost expediate la domiciliul reclamantului, de unde au fost returnate cu mențiunea "avizat- reavizat, expirat termenul de păstrare", prin prisma îndeplinirii condițiilor de angajare a răspunderii solidare cu referire la existența creanțelor și îndeplinirea calității speciale cerute de lege la momentul deschiderii procedurii insolvenței și îndeplinirea condiției relei - credințe, respectiv verificarea respectării termenului de prescripție a dreptului de a stabili creanțe fiscale. În privința celei de a doua condiții, referitoare la existența unei pagube iminente, instanța de fond a reținut că măsura stabilită în sarcina reclamantului constă în calcularea unor creanțe fiscale de o valoare considerabilă, a căror executare ar crea un prejudiciu previzibil reclamantul persoană fizică, având în vedere că bunul asupra căruia s-ar purta executarea este imobilul de locuit, bun comun, achiziționat prin contract de creditare. Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate. Astfel, prin motivele de recurs se invocă incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susținând că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 14 și art. 2 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond." Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acțiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor reclamantului (până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice. Îndeplinirea celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu, sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanța de judecată. Referitor la noțiunea de caz bine justificat, aceasta a fost definită prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind reprezentată de acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Deci, cu alte cuvinte, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Or, cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate. În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. Este adevărat că tot în practica instanței supreme s-a statuat că aparența de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularității procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă unor motive ce țin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanțială a actului supus evaluării. Dar îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (3) din Codul de procedură fiscal, "(2) înaintea emiterii deciziei prevăzute la alin. (1), organul fiscal efectuează audierea persoanei potrivit art.

Persoana are dreptul să își prezinte în scris punctul de vedere, în termen de 5 zile lucrătoare de la data audierii"; "(3) Prin excepție de la prevederile art. 9 alin. (4) este nulă decizia de atragere a răspunderii solidare emisă fără audierea persoanei căreia i s-a atras răspunderea. Dispozițiile art. 9 alin. (3) rămân aplicabile." Conform art. 9 alin. (3) lit. a) și b) din același act normativ: "audierea se consideră îndeplinită în următoarele situații: a) contribuabilul/plătitorul refuză explicit să se prezinte la termenul stabilit de organul fiscal în vederea audierii; b) contribuabilul/plătitorul nu se prezintă, din orice motiv, la două termene consecutive stabilite de organul fiscal în vederea audierii." În cuprinsul Deciziei de angajare a răspunderii solidare s-a reținut de către organul fiscal că "În conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, organul fiscal a întreprins demersurile legale pentru convocarea în vederea audierii, a persoanei pentru care se va proceda la angajarea răspunderii solidare, așa cu este prevăzut în cap. VI din Ordinul nr. 127/29.01.2014, pentru aprobarea Instrucțiunilor privind aplicarea procedurii de angajare a răspunderii solidare, reglementate de art. 25-26 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare. Prin Notificarea nr. x/21.09.2020 domnul Căpîlnar Dragoș-Nelu a fost invitat de către organul fiscal la audiere în vederea consultării documentelor aflate la dosarul de angajare a răspunderii solidare și exprimarea unui punct de vedere. Notificarea nu a fost confirmată întorcându-se plicul cu mențiunea avizat-reavizat, expirat termenul de păstrare. A fost întocmit Anunțul individual nr. x/16.10.2020 privind publicarea Notificării de atragere nr. x/21.09.2020 și publicat pe pagina de internet a DGRFP Brașov în conformitate cu art. 47 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală". În acest context, Înalta Curte constată că există elemente care conturează îndeplinirea condiției cazului bine justificat, prin prisma faptului că organul fiscal nu a respectat dreptul la apărare al intimatului-reclamant, având în vedere că deși acesta și-a ales domiciliul la sediul avocatului (Societatea de Avocați "D." cu sediu în Brașov, jud. Brașov), notificările în vederea audierii au fost expediate la domiciliul reclamantului, de unde au fost returnate cu mențiunea "avizat-reavizat, expirat termenul de păstrare". Referitor la cea de a doua condiție prevăzută de lege, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Instanța de fond a apreciat corect îndepliniea celei de-a doua condiții, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, raportat la faptul că punerea în executare a dispozițiilor actului de creanță fiscală atacat îi crează intimatului-reclamant un prejudiciu material previzibil, în condițiile în care se urmărește recuperarea sumei totale de 5.925.651 RON, a cărei executare ar crea un prejudiciu previzibil reclamantul persoană fizică, având în vedere că bunul asupra căruia s-ar purta executarea este imobilul de locuit, bun comun, achiziționat prin contract de creditare. Având în vedere întrunirea cumulativă a prevederilor legale impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 în materia suspendării executării actului administrativ, instanța de control judiciar constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate de recurenta-pârâtă prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 7. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.