ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1907/2022

Ședința publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 29 iulie 2019, sub nr. x/2019, prin declinare de competență prin sentința nr. 255/2019 din 11 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, obligarea pârâtului CSM să soluționeze reclamația reclamantei privind incompetența și/sau reaua credință a judecătorilor Curții de Apel Târgu Mureș B., C. și D.; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 102 pronunțată la data de 28 octombrie 2019, Curtea de Apel Târgu Mureș a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea sentinței recurate, admiterea excepției necompetenței materiale a Curții de Apel Târgu Mureș de a soluționa litigiul și trimiterea cauzei spre rejudecare către o altă instanță decât Curtea de Apel Târgu Mureș, conform art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 497 C. proc. civ. și art. 6 par. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamantale, iar, în subsidiar, casarea sentinței recurate și în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată. De asemenea, a solicitat obligarea CSM la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest demers procedural.

Recurenta-reclamantă arată că litigiul pe care îl poartă cu CSM are ca premisă nemulțumirea sa față de conduita a trei judecători ai Curții de Apel Târgu Mureș, care au emis o decizie ce probează, în opinia recurentei, incompetența profesională și/sau reaua credință a acestora. Acesta a și fost motivul pentru care a introdus acțiunea la Curtea de Apel București, urmând regula competenței teritoriale de drept comun, potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ.. Așadar, consideră că nu poate fi obligată ca, în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, să se judece la o instanță care și-a manifestat deja opinia în cauză și asupra căreia planează suspiciunea lipsei de imparțialitate.

Având în vedere aceste aspecte, precum și prevederile tratatelor internaționale privitoare la drepturile omului care se aplică cu prioritate față de normele dreptului intern (art. 3 C. proc. civ.), recurenta-reclamantă solicită să se constate că a fost judecată de o instanță lipsită de imparțialitate, cu consecința casării sentinței pentru acest motiv.

De asemenea, recurenta-reclamantă susține că sentința recurată, astfel pronunțată, nu soluționează integral cauza cu care a învestit instanța, încălcând dispozițiile art. 6 alin. (1) din Convenție, precum și dispozițiile din C. proc. civ., respectiv art. 6 alin. (1), art. 22 alin. (6) și art. 425 alin. (1) lit. b) și c).

Prima instanță nu a analizat motivele acțiunii, susținând că acestea nu figurează în reclamație/plângerea prealabilă. Or, susținerea este în vădită contradicție cu ceea ce este scris în reclamație, și anume: "Plângerea noastră trebuia soluționată de un complet specializat în achiziții publice, având deci aptitudinile profesionale pentru a soluționa asemenea litigii. Or, din motivarea cu care completul alcătuit din cei trei judecători a respins plângerea noastră, rezultă că aceștia – sau cel puțin d-na judecător B., redactorul hotărârii în cauză – nu cunosc prevederile L. nr. 101/2016 și/sau doresc să favorizeze, cu prețul unei prestații profesionale lipsite de profesionalism, o instituție publică. (...). Judecătorii reclamați de noi (sau cel puțin d-na judecător B.) nu cunosc/se prefac că nu cunosc (în lipsa unei alte motivări temeinice și legale și profitând de situația privilegiată a lipsei controlului asupra hotărârilor pronunțate) faptul că prevederile L. nr. 101/2016 referitoare la notificarea prealabilă introducerii unei contestații împotriva unui act al unei autorități contractante (art. 6 și 7) au fost abrogate prin OUGR nr. 45/2018 (adică de la data de 04.06.2018). Suntem deci nemulțumiți că judecătorii specializați în domeniul achizițiilor publice nu cunosc prevederile legislației pe care trebuie să o aplice sau, din dorința de a ajuta cu orice preț autoritățile publice, încalcă statutul de independență și neutralitate la care sunt obligați."

În mod greșit prima instanță nu a observat că toate aceste aspecte înseamnă nerespectarea Codului deontologic, slaba pregătire profesională (posibil a fi urmarea deficitarei organizări a perfecționării profesionale la nivelul Curții de Apel Târgu Mureș – aspect care ar fi trebuit analizat și elucidat de CSM), posibila neorganizare a completelor specializate în achiziții publice de către Curtea de Apel Târgu Mureș.

Prin nesoluționarea pe fond a acțiunii sale, recurenta-reclamantă susține că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, situație în care intervine nulitatea actului de procedură, în conformitate cu dispozițiile art. 174 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și art. 175 același Cod.

Prin întâmpinarea formulată față de cererea de recurs, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingea recursului ca nefondat.

Motivul de recurs invocat – art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi reținut, instanța de fond pronunțând o hotărâre legală și temeinică.

Recurenta nu precizează care sunt regulile de procedură încălcate de către instanța de fond. În fapt, recurenta apreciază că instanța de fond a fost părtinitoare întrucât intimatul trebuia să analizeze cuprinsul sesizării sale cu privire la activitatea profesională a celor trei judecători și să se constate că au carențe serioase în ceea ce privește cunoașterea legislației interne.

Or, instanța de fond a constatat în mod corect că în speță nu există un refuz nejustificat de soluționare a cererii recurentei-reclamante, Consiliul redirecționând sesizarea acesteia (având ca obiect exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu) către Inspecția Judiciară, conform prevederilor art. 6

1

din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, raportat la prevederile art. 44 și următoarele din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu modificările ulterioare, referitoare la cercetarea disciplinară a judecătorilor și procurorilor.

Menționează că Inspecția Judiciară a emis rezoluția de clasare nr. 8041/IJ/DIJ/2018, iar reclamanta a uzat de procedura reglementată de dispozițiile legale prevăzute de Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu modificările ulterioare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că aspectele de nelegalitate sesizate de recurenta-reclamantă, deși întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se circumscriu și motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., urmând a fi analizate și din această perspectivă.

O primă critică invocată de recurenta-reclamantă vizează încălcarea competenței teritoriale de ordine publică a altei instanțe. Această critică nu poate fi primită.

În opinia recurentei-reclamante, competența teritorială de soluționare a cererii sale aparținea Curții de Apel București, potrivit regulii generale de la art. 107 alin. (1) C. proc. civ., iar nu Curții de Apel Târgu Mureș, întrucât aceasta este o instanță lipsită de imparțialitate.

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data formulării acțiunii, (n)ecompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Înalta Curte reține că, prin sentința nr. 255/2019 din 11 iunie 2019, instanța inițial învestită de reclamanta A. S.R.L., respectiv Curtea de Apel București, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș.

Instanța învestită prin declinare - Curtea de Apel Târgu Mureș -, prin încheierea din 27 septembrie 2019, a procedat la verificarea competenței sale, în temeiul dispozițiilor art. 130 alin. (1) C. proc. civ., reținând că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei, prin raportare la dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte mai reține că, pe parcursul soluționării litigiului în fond de către Curtea de Apel Târgu Mureș, recurenta-reclamantă a lipsit de la termenele de judecată, aspect ce rezultă din cuprinsul încheierilor de ședință aferente respectivelor termene și nici nu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Târgu Mureș. În schimb, a preferat să invoce această excepție prin intermediul prezentului recurs.

Or, observând că niciuna din părți și nici instanța de judecată, din oficiu, nu au invocat excepția necompetenței teritoriale, această excepție s-a acoperit definitiv și nu mai poate fi invocată prin intermediul căilor ordinare sau extraordinare de atac.

Prin urmare, în mod corect Curtea de Apel Târgu Mureș a rămas învestită cu soluționarea cererii formulate de reclamanta A. S.R.L.

Deși, în opinia recurentei-reclamante, Curtea de Apel Târgu Mureș este o instanță lipsită de imparțialitate, Înalta Curte constată că, pe rolul ÎCCJ-SCAF s-a aflat dosarul nr. x/2019, având ca obiect cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin care a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul prezentului dosar, iar prin încheierea nr. 4326/27.09.2019, ÎCCJ-SCAF a respins respectiva cerere de strămutare, aspect de care a luat act și Curtea de Apel Târgu Mureș, prin încheierea din 8 octombrie 2019.

În acest context, nu se poate susține, așa cum consideră recurenta-reclamantă, că cererea sa a fost judecată de o instanță lipsită de imparțialitate.

O a doua critică a recurentei-reclamante vizează insuficienta motivare a hotărârii. Nici această critică nu poate fi primită.

În accepțiunea titularului căii de atac, hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) și c), art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., precum și a art. 6 alin. (1) din același Cod, dar și a art. 6 alin. (1) din Convenție, întrucât instanța de fond nu a analizat integral motivele acțiunii cu care a fost învestită.

În acest cadru, se impune precizarea că obligația de motivare a unei hotărâri judecătorești, conform prevederilor art. 425 din C. proc. civ., se referă la prezentarea argumentelor părților, stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, expunerea unui raționament propriu pentru care s-a ajuns la adoptarea soluției date în cauză.

În jurisprudența sa constantă, instanța supremă a stabilit că "motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar. Înalta Curte a statuat că motivarea hotărârii constituie o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu judecătoresc, precum și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noțiunii de proces echitabil în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului".

Contrar alegațiilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că prima instanță a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sentința recurată cuprinzând argumente care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele expuse de părți, precum și elementele de fapt și de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut că cererea cu soluționarea căreia a fost învestit este neîntemeiată.

Împrejurarea că recurenta-reclamantă nu este de acord cu soluția pronunțată prin hotărârea recurată nu este de natură să conducă la concluzia încălcării dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Ceea ce trebuie observat în cauză este faptul că cerința existenței unei motivări concise, care nu are elemente de contradictorialitate, este îndeplinită, fiind respectate garanțiile unui process echitabil și ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, astfel că sunt nefondate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte constată că judecătorul fondului s-a pronunțat asupra întregii cereri cu care a fost învestit, fiind respectate prevederile art. 22 C. proc. civ., neputându-se reține incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că aspectele invocate de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate.

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 102 din 28 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2022.