ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1862/2023

Ședința publică din data de 31 martie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1203 din 07.09.2022, Tribunalul București – secția a IV-a civilă a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI, în favoarea Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 2282 din 5 decembrie 2022, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei privind reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, în favoarea Tribunalului București, secția a IV- a civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – secția a IV-a civilă.

Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în cuantum de 352.682,10 RON și dobânda legală începând cu 1.02.2021, reprezentând prejudiciu creat ca urmare excluderii codului CAEN 9313 din O.U.G. nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014/2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum și alte măsuri în domeniul fondurilor europene.

Înalta Curte constată că reclamanta nu a solicitat anularea unui act administrativ, tipic sau asimilat, pentru a putea solicita acordarea de despăgubiri în baza dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte mai reține că reclamanta nu a formulat acțiune împotriva O.U.G. nr. 130/2020 în condițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel încât nu sunt incidente dispozițiile art. 9 alin. (5) din același act normativ.

Potrivit art. 95 pct. 1, raportat la art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ., tribunalele judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de peste 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști.

Înalta Curte constată că prezenta cauză este de competența materială a Tribunalului - secție civilă, având în vedere valoarea pretențiilor, respectiv 352.682,10 RON.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București – secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, în favoarea Tribunalului București – secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 martie 2023.