ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4558/2023

Ședința publică din data de 13 octombrie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2549 din 31 octombrie 2022, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetentei materiale a Tribunalului București, secția a VI-a, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în favoarea Curții de Apel București - Secțiile de contencios administrativ si Fiscal.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 570 din 4 aprilie 2023, a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă, a constatat invit conflictul negativ de competență și trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.".

Prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul acestui dosar se solicită obligarea pârâtului la plata prejudiciului cauzat reclamantei prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri de despăgubiri, temeiul legal al acțiunii fiind răspunderea civilă delictuală, raportat la art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, forma în vigoare la data de 10.03.2022, când a fost înregistrată cererea de chemare în judecată pe rolul Tribunalului București.

Potrivit acestui text de lege în caz de respingere a sumelor pretinse de creditorii de asigurări se va emite o decizie de respingere, motivată, iar împotriva deciziei se poate formula contestație, în termen de 30 zile, de la comunicarea acesteia, sub sancțiunea decăderii, la instanțele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competență generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Aceste norme juridice, care stabilesc competența materială de judecare a litigiilor referitoare la modul în care Fondul de Garantare al Asiguraților își exercita atribuțiile prevăzute de Legea nr. 213/2015, se aplică și în cazul în care se pretind despăgubiri pentru emiterea cu întârziere a deciziei de soluționare a cererii formulate de creditorii de asigurări.

Începând cu data de 24.09.2021, când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 102/2021, care a modificat dispozițiile art. 13 din Legea nr. 213/2015, instanțele civile de drept comun au devenit instanțe speciale în ceea ce privește verificarea întregii proceduri administrative prevăzute de Legea nr. 213/2015, având ca obiect soluționarea de către FGA, persoană juridică de drept public, concepută ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor pentru protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolventei unui asigurator, a cererilor de plată pentru sumele cuvenite în baza polițelor de asigurare valabile.

Prin urmare, verificarea modului în care Fondul de Garantare a Asiguraților a soluționat cererea de plata formulată de reclamantă revine, în temeiul art. 13 din Legea nr. 213/2015, tot instanței civile de la sediul Fondului, în conformitate cu norma de competență materială și teritorială exclusivă prevăzută de art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015.

Înalta Curte constată că obiectul litigiului constă în solicitarea de obligare a pârâtului la plata unor sume de bani pentru prejudiciul cauzat prin fapta ce a constat în soluționarea cu întârziere a cererilor de plată formulate de reclamantă.

Așadar, reclamanta nu se prevalează de existența unei hotărâri judecătorești de anulare a unor acte administrative, de refuzul nejustificat sau de tăcerea administrației stabilită, în prealabil, prin hotărâre judecătorească.

Totodată, acțiunea formulată de reclamantă nu este legată de o cerere principală de anulare a unui act administrativ, de o cerere de constatare a refuzului nejustificat sau de o acțiune menită să înlăture tăcerea administrativă prin obligarea autorității să răspundă cererii formulate.

Astfel, față de valoarea obiectului cererii, care este mai mare de 200.000 RON, competența materială revine tribunalului, fiind aplicabile prevederile art. 95 C. proc. civ.

Prin urmare, Tribunalului București, secția a VI-a Civilă îi revine competența de a soluționa cererea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, aceasta fiind instanța civilă de la sediul Fondului de Garantare a Asiguraților.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 octombrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.