ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1837/2023

Ședința publică din data de 30 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2022, la data de 02.03.2022, reclamantul A. a formulat plângere împotriva rezoluției nr. C22-368/28 februarie 2022 primită prin Poșta Română în data de 09.03.2022 prin care solicită instanței ca în temeiul prevederilor art. 97 -101 din Legea 303/2004 să anuleze rezoluția inspecției judiciare și să retrimită cauza pentru verificarea și constatarea efectivă a abaterilor disciplinare săvârșite de către doamna procuror B. în soluționarea dosarului nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

Prin sentința civilă nr. 1137 pronunțată la data de 21 iunie 2022, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A. ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul A. întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, și în rejudecare admiterea cererii de chemare în judecată în sensul desființării rezoluției nr. C22-368/28 și obligarea Inspecției Judiciare să efectueze cercetări efective privind cercetarea activității desfășurate de către doamna procuror B. în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

În motivarea recursului, a arătat că doamna procuror B. și-a exercitat cu rea credință și gravă neglijență activitatea în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, aceasta nefiind făcută în sensul aflării adevărului ci în sensul mușamalizării omorului pacientei.

Rezoluția nr. C22-368/28 este lipsită de legalitate întrucât Inspecția Judiciară nu se putea implica în cercetarea faptelor doamnei procuror B. fără să aibă la dispoziție actele dosarului nr. x/2016 și implicit al obținerii de informații privind stadiul soluționării plângerii formulate în temeiul dispozițiilor art. 340 C. proc. pen.

Nici Inspecția Judiciară și nici Curtea de Apel București nu au dorit să se implice în cercetarea fondului întrucât ar fi trebuit să constate că doamna procuror B., în înțelegere cu numitul Dincă și medicul legist au falsificat cauza morții pacientei C..

Susține recurentul că respingerea plângerii formulate, făcută sub pretextul că aceasta ar fi perimată, este greșită deoarece pentru casarea ordonanței din 02.05.2019 dată în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița se află în desfășurare mai multe acțiuni judiciare în care sunt cercetate faptele doamnei procuror B. și a procurorului Dincă, fapte care nu pot fi disociate de faptele judecătorilor D. de la Tribunalul Dâmbovița și E. de la Tribunalul Buzău.

Mai susține că plângerea inițială adresată Inspecției Judiciare a vizat cercetarea activității grupate a celor patru persoane anterior arătate deoarece aceștia în grup și cu premeditare au săvârșit vădite abateri disciplinare. Disocierea cercetării faptelor doamnei procuror B. de cea a judecătorilor D. și E. nu s-a făcut în sensul aflării adevărului ci a mușamalizării faptelor acestora, deși acestea sunt în mod vădit de o maximă gravitate.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat, susținând în esență că toate motivele invocate în cuprinsul cererii privesc exclusiv fondul cauzei disciplinare, iar împrejurarea că în cauză a intervenit prescripția răspunderii disciplinare nu a fost contestată de reclamant.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Sub aspectul contextului factual se reține că la data de 15.12.2021, recurentul reclamant a formulat o sesizare către Inpecția Judiciară prin care semnala anumite aspecte referitoare la activitatea desfășurată de doaman procuror B. în dosarul nr. x/2016.

Sesizarea a fost soluționată prin rezoluția nr. lucrare 22-29 din 10.02.2022 prin care s-a dipus clasarea sesizării în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 întrucât a intervenit prescripția răspunderii disciplinare față de ultimul act întocmit în dosarul nr. x/2016, respectiv ordonanța din 02.05.2019.

Împotriva acestei rezoluții recurentul reclamant a formulat plângere în temeiul art. 45

1

alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior ai Magistraturii, republicată, plângere ce a fost respinsă în temeiul dispozițiilor art. 45

1

alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, prin rezoluția nr. C22-368 din 28 februarie 2022 a Inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, instanța de contencios administrativ fiind investită cu soluționarea acțiunii formulată împotriva acestei rezoluții.

Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată ca neîntemeiată.

Constată Înalta Curte că soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere faptul că prima instanță a făcut o interpretare și o aplicare corectă dispozițiilor legale incidente cauzei.

În acest sens se constată că prin rezoluția din 10.02.2022 a inspectorului judiciar s-a reținut faptul că sesizarea formulată de reclamant nu mai poate fi analizată pe fond întrucât a intervenit prescripția răspunderii disciplinare deoarece ultimul act procedural întocmit de procurorul de caz în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a fost ordonanța din 02.05.2019.

Rezoluția din 10 februarie 2022 a fost menținută și prin rezoluția nr. C22-368 din 28 februarie 2022 a Inspectorului-șef al Inspecției Judiciare.

În raport de motivul care a stat la baza clasării sesizării formulată de reclamant, prezenta cerere de chemare în judecată trebuia să cuprindă motive de nelegalitate referitoare la argumentele Inspectorului șef și legalitatea acestora raportat la criticile formulate și la rezoluția de clasare atacată. Cu alte cuvinte, cererea de chemare în judecată trebuia să cuprindă critici cu privire la reținerea de către inspectorul judiciar a prescripției răspunderii disciplinare.

Or, prin cererea de chemare în judecată nu au fost aduse argumente cu privire la modalitatea în care plângerea recurentului reclamant a fost respinsă/clasată, instanța de judecată reținând în mod corect că nu poate extinde din oficiu limitele analizei sale, aceasta fiind obligată să respecte limitele investirii făcută pin cererea de chemare în judecată de către recurentul reclamant.

Sub acest aspect, Înalta Curte apreciază că nu au fost încălcate dispozițiile art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. în maniera în care a procedat prima instanță la soluționarea fondului cauzei, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurent.

Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (2) C. proc. civ., care se referă la dreptul de dispoziție al părților:

"(2) Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților".

Art. 22 alin. (6) C. proc. civ., care se referă la rolul judecătorului în aflarea adevărului, prevede: "(6) Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

Astfel, în raport de textele de lege mai sus menționate, și având în vedere considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că, în mod corect și legal, prima instanță a făcut o analiză a Rezoluției din 10.02.2022, precum și a Rezoluției nr. C22-368 din 28 februarie 2022 a Inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, prin prisma aspectelor de fapt, la care a făcut referire reclamantul în cuprinsul contestației, reținându-se că reclamantul nu a criticat cele două rezoluții din perspectiva reținerii de către intimata pârâtă a intervenirii prescripției răspunderii disciplinare prevăzută de art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004

Judecătorul fondului a avut în vedere obiectul cauzei deduse judecății, respectiv, contestație împotriva Rezoluției Inspectorului șef al Inspecției Judiciare nr. C22-368 și a Rezoluției de clasare din 10.02.2022, și nu a depășit limitele învestirii, pronunțându-se, doar cu privire la cele două rezoluții contestate.

Va reține Înalta Curte că potrivit dispozițiilor art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 în vigoare la data formulării sesizării, "Acțiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârșită".

Cum în cauză ultimul act reținut ca fiind întocmit în dosarul nr. x/2016 a fost ordonanța din 02.05.2019, iar data depunerii la Inspecția Judiciară a lucrării cu numărul x este 15.12.2021, corect s-a reținut că acțiunea disciplinară nu mai poate fi exercitată.

Sub acest aspect, alegațiile recurentului referitoare la faptul că împotriva ordonanței din 02.05.2019 dată în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița sunt în desfășurare mai multe acțiuni judiciare sunt fără relevanță, câtă vreme în cauză ceea ce interesează este respectarea termenului de 2 ani prevăzut de art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 pentru formularea plângerii/sesizării.

În raport de aceste aspect nici alegația recurentului potrivit căreia plângerea inițială adresată Inspecției Judiciare a vizat cercetarea activității grupate a patru persoane nu poate fi primită.

În concluzie, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății iar hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1137 din 21 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2023.