ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1793/2023

Ședința publică din data de 30 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 03.05.2022, pe rolul Curții de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova-Activitatea de Inspecție Fiscală-Serviciul de Inspecție Economico-Financiară, suspendarea executării Dispoziției obligatorii nr. CRR-AIF 691/14.04.2022 prin care s-a stabilit în sarcina sa un debit suplimentare în sumă de 2.415.044 RON, până la pronunțarea instnaței de recurs.

Prin sentința nr. 79 din 3 iunie 2022, Curtea a admis cererea de chemare în judecată și a dispus suspendarea executării Dispoziției obligatorii nr. CRR-AIF 691/14.04.2022 până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, pe fond, respingerea cererii de suspendare a Dispoziției obligatorii nr. CRR-AIF 691/14.04.2022.

A susținut recurenta-pârâtă, în esență, că instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, referitor la condițiile pentru suspendarea executării actului administrativ, cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Referitor la cazul bine justificat, instanța de fond nu a precizat dispozițiile legale care au condus la concluzia că ar exista dubii asupra legalității actului a cărui suspendare s-a dispus. Ar fi trebuit să aibă în vedere că până la anularea de către instanța judecătorească actul se bucură de prezumția de legalitate.

După ce a prezentat recurenta aspecte teoretice vizând instituția suspendării actului administrativ, din perspectiva condiției cazului bine justificat, a apreciat recurenta că instanța de fond în mod eronat a reținut că s-a dispus reverificarea, întrucât prin Decizia nr. 16/P/29.03.2022 s-a dispus emiterea unei noi dispoziții obligatorii, pentru considerentele de fapt și de drept reținute. Astfel, aspectele procedurale vizând reverificarea au fost reținute greșit de instanța de fond.

De asemenea, eronat a apreciat instanța că ar fi aplicabile dispozițiile art. 129 alin. (4) Codul de procedură fiscală, întrucât acestea nu sunt aplicabile inspecției economico-financiare, modul de organizare a acesteia fiind prevăzut de H.G. nr. 101/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare, act normativ care nu prevede obligativitatea schimbării echipei la emiterea unei noi dispoziții obligatorii.

Contrar celor avute în vedere de prima insatnță, decizia de impunere este motivată în fapt și în drept, neexistând niciun dubiu asupra legalității actului sau asupra modului de calcul a sumelor datorate de intimata-reclamantă.

A mai susținut recurenta că instanța de fond nu a motivat îndeplinirea condiției referitoare la existența pericolului producerii unei pagube, nefiind nici dovedită condiția pagubei iminente. După ce a prezentat aspecte teoretice și asupra acestui aspect, a precizat recurenta că prejudiciul efectiv nu a fost dovedit în niciun fel de intimata-reclamantă, iar instanța nu s-a pronunțat asupra argumentului său legat de cifra de afaceri a intimatei pe anul 2020, de 4.444.131 RON, și profit în sumă de 531.037 RON, sume cu mult mai mari decât cele stabilite prin actul atacat.

Simpla afirmație că, prin punerea în executare a actului, intimata-reclamantă ar fi grav prejudiciată, nu poate conduce la concluzia că sunt îndeplinite condițiile legale de admisibilitate, cum eronat a

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a dispozițiilor legale incidente în materie și a actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

4.1. Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliul Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare.

Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecție a drepturilor și intereselor legitime ale subiectelor potențial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanța competentă va evalua legalitatea acestuia.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de dispozițiile menționate, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională.

4.2. Condițiile prevăzute de lege, cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.

Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ. Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept, care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ, au fost reținute de Înalta Curte ca fiind emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

4.3. În cauză, în situația particulară dedusă judecății, după cum rezultă din actele depuse de intimata-reclamantă, Înalta Curte constată că, prin art. 1 din Decizia nr. 49/P/01.09.2022 emisă de Ministerul Finanțelor-Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile, s-a decis admiterea plângerii prealabile și revocarea Dispoziției obligatorii nr. CRR-AIF 691/14.04.2022 emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova.

Astfel, prin actul menționat, Ministerul Finanțelor a reținut că organul de inspecție economico-financiară nu a respectat dispozițiile date prin Decizia nr. 16/P/29.03.2022 privind soluționarea plângerii prealabile formulate de societatea A. S.R.L. împotriva Dispoziției obligatorii nr. CRR-AIF 2180/15.11.2021 și a Raportului de inspecție economico-financiară nr. CRR-AIF 2179/15.11.2021 emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publcie Craiova, în sensul că nu a procedat la analizarea tuturor stărilor de fapt și a raporturilor juridice relevante pentru realizarea obiectivelor inspecției economico-financiare, respectiv nu a solicitat și nu a analizat toate documentele din care să rezulte respectarea prevederilor H.G. nr. 2403/2004 de către operatorul economic verificat.

Or, revocarea de către organul financiar de control chiar a dispoziției obligatorii atacate cu cererea de suspendare constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate a acesteia, având aptitudinea de a genera o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, în sensul explicitat prin art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, așa încât este îndeplinită condiția cazului bine justificat.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, a prevenirii unei pagubei iminente, nu se mai impune a fi analizată în acest cadru procesual, ambele condiții trebuind să fie îndeplinite cumulativ.

4.4. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova-Activitatea de Inspecție Fiscală-Serviciul de Inspecție Economico-Financiară împotriva sentinței nr. 79 din 3 iunie 2022 a Curții de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 30 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.