ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1672/2022

Ședința publică din data de 22 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, sub nr. x/2019 din data de 13.05.2019, reclamanta A., a solicitat în contradictoriu cu pârâtele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE 1 și UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A ORAȘULUI BĂICOI - PRIN PRIMAR, să se contate inexistența dreptului pârâtelor de a solicita, respectiv de a aplica sancțiuni de natură civilă, administrativă sau disciplinară reclamantei pentru faptele care au determinat existența unei stări de incompatibilitate, având în vedere faptul că răspunderea reclamantei este înlăturată ca urmare a împlinirii termenului de prescripție de 3 ani.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 166 pronunțată în data de 02 octombrie 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, admițând excepția inadmisibilității acțiunii formulată de reclamanta A., a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE (ANI) și UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A ORAȘULUI BĂICOI - PRIN PRIMAR.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate

Împotriva hotărârii instanței de fond a exercitat calea de atac a recursului în condițiile art. 493 din C. proc. civ., reclamanta A..

Invocând în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotarârii recurate, iar pe fond admiterea actiunii; constatarea inexistentei dreptului intimatelor pârâte de a-i solicita, respectiv de a aplica sanctiuni de natura civilă, administrativă sau disciplinară pentru faptele care au determinat existenta unei stari de incompatibilitate, avand in vedere că raspunderea sa este înlaturată ca urmare a implinirii termenului de prescriptie de 3 ani.

Recurenta susține că hotărârea instanței este nelegală întrucât aceasta a dat o interpretare greșită textului de lege corespunzător situatiei de fapt, respectiv art. 25 alin. (5), art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, art. 8 din Legea 554/2004 pentru urmatoarele considerente:

Având in vedere modificarea Legii nr. 176/2010 potrivit art. 25 alin. (5), cât si prevederile art. 26 alin. (3) teza a 11-a din Legea 176/2010 apreciază că orice formă de raspundere a sa este înlaturată și în mod corelativ dreptul intimatelor pârâte de a solicita, respectiv de a-i aplica vreo sanctiunea este inexistent. Inexistenta dreptului intimatelor putea fi valorificat pe calea actiunii în constatare.

Cererile în constatare sunt acelea prin care reclamantul solicită instantei să constate existenta unui drept al său împotriva pârâtului, sau (ca în cazul de față) inexistenta unui drept al paratului impotriva sa, fără ca instanta sa-l condamne la executarea unei prestații.

Prin urmare, consideră că pentru admisibilitatea unei actiuni în constatare este necesar ca pe calea acestei cereri să se solicite numai constatarea existentei sau neexistentei unui drept (nu a unui fapt), si totodată, partea să nu poata solicita in instanță realizarea dreptului a cărui constatare o solicita.

Prin urmare, pentru a aprecia că o actiune în constatare este inadmisibilă trebuie sa se verifice dacă, în concret, față de starea de fapt din speță, exista sau nu posibilitatea formularii unei actiuni în realizare.

Acestea sunt singurele conditionari prevăzute de lege pentru admisibilitatea unei actiuni in constatare. Legea nu limiteaza posibilitatea formulării acțiunii în constatare doar la anumite materii, exceptându-le pe altele, astfel dupa cum, în mod eronat sustine prima instanță, aplicand greșit normele de drept material.

Consideră că cele doua condiții de admisibilitate a actiunii în constatare sunt îndeplinite in prezenta cauză, având în vedere că recurenta a solicitat să se constate inexistenta dreptului de a aplica sanctiunea, pe de o parte, iar, pe de altă parte, având în vedere faptul că nu are posibilitatea de a ataca o eventuală decizie de sancționare, atâta timp cât aceasta nu a fost emisă.

Pentru toate aceste considerente solicită admiterea recursului, casarea sentintei recurate, iar pe fond admiterea actiunii; constatarea inexistentei dreptului intimatelor pârâte de a solicita, respectiv de a-i aplica sancțiuni de natură civilă, administrativă sau disciplinară pentru faptele care au determinat existența unei stări de incompatibilitate, având în vedere că răspunderea sa este înlaturată ca urmare a împlinirii termenului de prescripție de 3 ani

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamanta A. au formulat întâmpinări ambele autorități publice intimate – pârâte, respectiv Agenția Națională de Integritate și Unitatea Administrativ Teritorială a Orașului Băicoi, prin Primar.

Astfel, în cadrul întâmpinării sale, intimata Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că, în mod corect instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de această autoritate și a respins acțiunea, ca inadmisibilă.

La rândul său, intimata – pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială a Orașului Băicoi, prin Primar a solicitat admiterea recursului, considerând că aplicarea sancțiunii de către Primar nu îndeplinește condițiile legale, întrucât lipsește propunerea consiliului de administrație.

Răspunsul la întâmpinare

Recurenta – reclamantă A. a formulat Răspuns doar la întâmpinarea depusă de intimata Agenției Naționale de Integritate, solicitând a fi înlăturate apărările acesteia, justificarea prezentului demers judiciar regăsindu-se în faptul că Agenția Națională de Integritate prin Adresele nr. x/09.04.2019 și nr. y/11.04.20219 a solicitat intimatei să-i comunice măsurile dispuse în scopul sancționării sale, astfel că prezentul demers judiciar reprezintă asigurarea dreptului de acces la justiție, recunoscut de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, drept care trebuie să fie unul efectiv, iar nu iluzoriu. Or, a considera că se poate adresa instanței numai dacă va fi sancționată de intimată, reprezintă o încălcare a dreptului anterior menționat, în condițiile în care intimata Agenția Națională de Integritate solicită sancționarea sa.

Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin Rezoluția Președintelui completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 11.05.2020 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 22.03.2022, în ședință publică, cu citarea părților, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise reținând dosarul spre soluționare pe fondul recursului ce fac obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport cu motivul de casare invocat și cu apărările din cuprinsul întâmpinărilor, Înalta Curte constată că recursul promovat de recurenta -reclamantă A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele în continuare arătate:

Argumentele de fapt și de drept relevante.

Obiectul prezentei judecăți îl constituie cererea reclamantei de a se constata inexistența dreptului pârâtelor de a solicita, respectiv de a-i aplica reclamantei sancțiuni de natură civilă, administrativă sau disciplinară pentru faptele care au determinat existența unei stări de incompatibilitate, având în vedere că răspunderea sa este înlăturată ca urmare a împlinirii termenului de prescripție de 3 ani.

Articolul 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prevede că " Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.."

Deopotrivă, articolul 8 din același act normativ, ce reglementează obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ, prevede că:

"1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzit de art. 2 alin. (1) lit. h) poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cei care se consinderă vătămați într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumikte operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. …".

Ori, astfel cum în mod corect și instanța de fond a reținut, prin cererea dedusă judecății, reclamanta a solicitat să se constate inexistența dreptului pârâtelor de a solicita, respectiv de a-i aplica sancțiuni de natură civilă, administrativă sau disciplinară a pentru faptele care au determinat existența unei stări de incompatibilitate, având în vedere faptul că răspunderea reclamantei este înlăturată ca urmare a împlinirii termenului de prescripție de 3 ani, fără ca aceasta să invoce și să demonstreze dreptul ce i-a fost vătămat "printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri", motiv pentru care demersul recurentei – reclamante este inadmisibil.

În acord cu instanța de fond și Înalta Curte constată că nicăieri în cuprinsul acțiunii formulate de recurenta – reclamantă nu se face referire la un act administrativ sau la un refuz de soluționare a unei cereri, în sensul în care legea contenciosului administrativ îl dă acestor concepte, deși recurenta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii contenciosului admninistrativ nr. 554/2004, raportat la art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010.

Prin urmare, solicitarea de a se constata inexistența dreptului intimatelor -pârâte de a solicita, respectiv de a-i aplica recurentei – reclamante sancțiuni de natură civilă, administrativă sau disciplinară pentru faptele care au determinat existența unei stări de incompatibilitate, în lipsa unui act administrativ " emis de o autoritate publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice", în " eventualitatea" emiterii unui act admininistrativ, este inadmisibilă, cum corect a reținut și judecătorul fondului.

Înalta Curte constată că invocarea unor dispoziții legale privind încetarea stării de incompatibilitate și a intervenirii prescripției răspunderii administrative nu poate suplini obligația legală a celui care a introdus acțiunea de a se conforma dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, respectiv de a ataca un act administrativ vătămător sau un refuz de rezolvare a unei cereri.

Așadar, instanța de control judiciar constată că soluția Curții de apel este legală, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative incidente raportat la situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Astfel, având în vedere că recurenta – reclamantă nu a invocat vătămarea într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, ci doar să se constate " inexistența dreptului pârâtelor de a solicita, respectiv de a-i aplica sancțiuni de natură civilă, administrativă sau disciplinară", Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a respins, ca inadmisibilă, cererea dedusă judecății, interpretând judicios dispozițiile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, dar și dispozițiile art. 25 alin. (5) și art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, contrar susținerilor recurentei – reclamante.

În consecință, Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul promovat de reclamanta A., hotărârea pronunțată de instanța de fond fiind la adăpost de orice critică.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar judecătorul fondului a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs invocat de recurentă și întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta A., ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legale, a hotărârii instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 166 din 2 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 martie 2022.