ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1640/2021

Ședința publică din data de 17 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 25.08.2020, reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice– Agenția Națională de Administrare Fiscală- Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea Dispoziției obligatorii nr. x/29.07.2020 emisă de către pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 112 din data de 10.09.2020, Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța și a dispus suspendarea executării Dispoziției obligatorii nr. x/29.07.2020 emisă de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, până la soluționarea fondului având ca obiect anularea aceluiași act administrativ.

Împotriva sentinței civile nr. 112 din data de 10.09.2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

În susținerea recursului, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond a antamat fondul cauzei, deși era învestită doar cu soluționarea cererii de suspendare a executării actului administrativ.

Recurenta-pârâtă a susținut că sentința atacată a fost dată cu aplicarea greșită a art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cauză nefiind îndeplinite condiția cazului bine justificat și condiția pagubei iminente.

În ceea ce privește prima condiție, instanța de fond nu a motivat în niciun fel în ce constă interesul reclamantei de a solicita suspendarea executării, ci și-a întemeiat soluția doar pe o preîntâmpinare a unor eventuale efecte de natură să pună în primejdie aspecte importante ale unor factori de conducere și să conducă la destabilizarea activității, fără a face o analiză efectivă a acestei condiții.

Recurenta-pârâtă a arătat că suspendarea executării unor acte administrative constituie o situație de excepție care intervine în limitele și condițiile expres prevăzute de lege și face trimitere în acest sens la considerentele deciziilor nr. 2447/11.05.2017 și nr. 6183/2011 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal și la decizia nr. 257/2006 pronunțată de Curtea Constituțională a României.

Referitor la cea de-a două condiție, recurenta-pârâtă a apreciat că instanța de fond s-a limitat la invocarea unui eventual prejudiciu de ordin material pe care l-ar suferi reclamanta, fără a dezvolta această afirmație și fără a pune în discuție dovezi sau argumente coerente care să facă dovada unei pagube iminente, ce nu poate fi reparată. Or, iminența producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită chiar de către persoana lezată, nefiind suficiente simplele afirmații făcute de aceasta în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

În concluzie, consideră că reclamanta nu a făcut dovada existenței unor împrejurări vădite de fapt sau de drept de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ contestat.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimata- reclamantă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării Dispoziției obligatorii nr. x/29.07.2020 emisă de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, până la soluționarea fondului având ca obiect anularea aceluiași act administrativ.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond."

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acțiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor reclamantei (până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Îndeplinirea celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanța de judecată.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte apreciază că, în cauză, există elemente care conturează îndeplinirea condiției cazului bine justificat, prima instanță constatând în mod corect că posibila depășire a competențelor organelor de control la momentul constatării neregulilor, prin stabilirea prejudiciilor plecând de la premisa nulității unor contracte de achiziție publică, fără ca această sancțiune să fi fost constată de către o instanță de judecată; constatarea nelegalității decontării operațiunilor derulate de către reclamantă pe motiv că acestea au avut la bază un aviz al organului central pe care organele de control l-au apreciat ca fiind nelegal, în lipsa unei statuări a unei instanțe de judecată cu privire la acest aspect; neaudierea persoanelor identificate ca fiind culpabile în cuprinsul dispoziției obligatorii, față de care s-au luat măsurile de recuperare a debitelor, precum și faptul că aceeași perioadă supusă verificării a făcut obiectul controlului financiar efectuat de către Curtea de Conturi care nu a identificat nereguli, constituie împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului contestat.

Înalta Curte constată că nu pot fi primite nici susținerile recurentei-pârâte potrivit cărora instanța de fond ar fi antamat fondul cauzei.

Îndoiala serioasă asupra legalității actului adminstrativ poate fi distinsă doar în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului. Or, instanța de fond nu a depășit limitele învestirii sale, ci s-a rezumat la a analiza dacă sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru a se dispune măsura suspendării executării actului administrativ, astfel cum sunt reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, instanța de recurs observă că, în cauză, este îndeplinită condiția cazului bine justificat, pentru a opera suspendarea executării actului administrativ atacate, criticile recurentei-pârâte fiind nefondate.

Referitor la cea de-a doua condiție prevăzută de lege, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

În cauză, instanța de fond a reținut în mod corect că, prin măsurile obligatorii dispuse de către organele de control și prin raportare la cuantumul ridicat al sumelor de recuperat și la calitatea persoanelor față de care ar urma să fie exercitate măsurile de regres, se conturează posibilitatea peturbării funcționării unui serviciu public, iar scopului formulării unei cereri de suspendare îl constituie și prevenirea pagubei iminente, nu doar constatarea existenței ei.

Înalta Curte reține și faptul că prezumarea de către instanța de judecată a unor consecințe viitoare produse de actul administrativ contestat asupra activității reclamantei, nu echivalează cu o motivare ipotetică, lipsită de suport probator, astfel cum susține recurenta-pârâtă, ci se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că au fost dovedite atât condiția cazului bine justificat, cât și condiția iminenței pagubei, astfel încât sentința atacată este legală, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 14 și art. 2 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, iar soluția de admitere a cererii de suspendare este întemeiată.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta D.G.R.F.P. Galați, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice –Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați împotriva sentinței civile nr. 112 din 10 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța– secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2021.