ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1620/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 6 iunie 2018, pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale Unitatea Teritorială 515 București, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat anularea încheierii nr. 5/10.05.2018, emisă de Curtea de Conturi a României prin Comisia de soluționare a contestațiilor, admiterea contestației formulate de ANRSPS-UT 515 București precum și anularea Deciziei nr. 4/2018, emisă în baza Raportului de Control nr. x/10.08.2017.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1572 din 23 aprilie 2019, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale Unitatea Teritorială 515 București, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1572 din 23 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale Unitatea Teritorială 515 București, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Hotărârea instanței de recurs Prin decizia nr. 3111 din 31 mai 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția nulității recursului și a constatat nul recursul declarat de reclamanta Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale Unitatea Teritorială 515 București împotriva sentinței civile nr. 1572 din 23 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Contestația în anulare Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 21 septembrie 2022, sub nr. x/2022, Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale Unitatea Teritorială 515 București a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 3111 din 31 mai 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., solicitând admiterea contestației, anularea deciziei atacate și, în rejudecare, anularea actelor de control emise de Curtea de Conturi a României. Contestatoarea susține că în cererea de recurs au fost indicate în concret criticile aduse sentinței de fond, întemeiate pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.. Concluzia instanței de recurs în sensul nemotivării recursului reprezintă o eroare materială rezultată din omisiunea de a observa că cererea de recurs este motivată în consens cu cazurile de casare invocate. În acest sens, contestatoarea reiterează argumentele expuse în cererea de recurs, notele de ședință și concluziile scrise depuse în dosarul instanței de control judiciar, susținând că motivele de nelegalitate nu au fost indicate generic, cum greșit a constatat instanța de recurs. În consecință, apreciază că au fost săvârșite greșeli materiale cu caracter procedural privind aspecte formale ale judecății recursului, prin omisiunea analizării motivelor de recurs formulate de contestatoare.

Apărările formulate în cauză Intimata Curtea de Conturi a României a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, ca neîntemeiată. II. Soluția Înaltei Curți asupra contestației în anulare Analizând contestația în anulare formulată de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale Unitatea Teritorială 515 București, Înalta Curte o va respinge, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., text de lege pe care contestatoarea și-a întemeiat cererea: "(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (...) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;" Înalta Curte reține că, pentru a fi incident acest caz de contestație în anulare, este necesar ca hotărârea împotriva căreia se îndreaptă contestația să fie pronunțată în soluționarea căii de atac a recursului, iar contestatorul să invoce existența unor erori materiale săvârșite de instanța de control judiciar, care au influențat soluția astfel pronunțată. În definirea cazului de contestație în anulare privitor la existența unor erori materiale, textul de lege are în vedere greșelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ce conduc la retractarea hotărârii pronunțate și pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. În speță, pretinsa eroare materială a fost invocată de contestatoare prin raportare la greșita constatare de către instanța de recurs a nulității căii de atac pentru nemotivare. Or, în raport de textul de lege incident și de aspectele de ordin teoretic anterior expuse, Înalta Curte constată că în cauză nu se susține o greșeală materială a instanței de recurs cu privire la date sau elemente ale dosarului cauzei, ci motivele prezentate în contestația în anulare se referă la însăși legalitatea deciziei atacate, contestatoarea formulând critici cu privire la raționamentul instanței de recurs referitor la caracterul nemotivat al căii de atac, contestând considerentele pe care se sprijină soluția de anulare a recursului. Contestatoarea invocă, așadar, o pretinsă greșeală de judecată, susțineri în raport de care Înalta Curte constată că motivele contestației în anulare nu se circumscriu noțiunii de "eroare materială", astfel cum este reglementată de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. Înalta Curte mai are în vedere că, potrivit normelor de procedură civilă, contestația în anulare nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părții care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenționat ca, pe calea contestației în anulare, să deschidă părților posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie și/sau legalitate ale hotărârii judecătorești, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ. Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 508 din același cod, va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale Unitatea Teritorială 515 București, ca inadmisibilă.