ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1619/2023

Ședința publică din data de 22 martie 2023

Asuprea recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16 iunie 2021, pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat, în temeiul art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtei să răspundă notificărilor formatate, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1917 din 14 decembrie 2021, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., ca inadmisibilă.

3.1. Împotriva sentinței civile nr. 1917 din 14 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., fără a prezenta motivele ce susțin calea de atac.

3.2. Prin notele de ședință depuse la data de 24 februarie 2023, reclamantul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Recurentul-reclamant a susținut incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și a invocat existența unui motiv de recurs de ordin publică, constând în necompetența materială a instanței de fond în soluționarea prezentei cauze.

Totodată, recurentul-reclamant a susținut greșita soluționare de către instanța de fond a excepției idamisibilității, considerând că era prioritară soluționarea excepției necompetenței materiale, iar inadmisibilitatea cererii a fost soluționată la primul termen de judecată, fără a fi pusă în discuția reclamantului și în lipsa avocatului acestuia.

Intimata-pârâtă B. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării, precum și excepția nulității recursului pentru lipsa semnăturii și pentru nemotivare, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului pentru nemotivare, invocată de intimata-pârâtă, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)

(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) – e),(...), sunt prevăzute sub sancțiunea nulității."

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat: "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Examinând recursul declarat în cauză prin raportare la aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care reclamantul își întemeiază cererea, respectiv criticile aduse sentinței recurate și cazul de casare în care acestea se încadrează, nefiind îndeplinită cerința prevăzută de art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., anterior citat.

Cât privește notele de ședință depuse la 24.02.2023, prin care recurentul-reclamant a prezentat critici de nelegalitate încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motivele expuse neavând caracter de ordine publică, astfel că nu este posibilă invocarea lor cu depășirea termenului prevăzut de lege.

Potrivit art. 130 C. proc. civ., necompetența materială de ordine publică trebuie invocată de părți sau de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii. Deși a susținut că instanța de fond nu ar fi fost competentă să soluționeze cauza (neprecizând cărei instanțe i-ar fi revenit această competență), recurentul-reclamant a invocat această chestiune pentru prima dată în fața instanței de recurs, cu nerespectarea dispozițiilor art. 130 C. proc. civ., care obliga partea să invoce excepția la primul termen de judecată la care părțile erau legal citate și puteau pune concluzii în fața instanței de fond.

Așadar, chiar dacă necompetența materială a instanței de judecată este o excepție de ordine publică, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., neinvocarea sa în termen are ca efect consolidarea competenței în favoarea instanței sesizate și imposibilitatea invocării excepției direct în calea de atac, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin Decizia nr. 31/2019.

Nu trebuie confundat caracterul de ordine publică al excepției necompetenței materiale, în raport de care se stabilește sfera persoanelor care o pot invoca, cu caracterul de ordine publică a motivelor de recurs ce pot fi susținute în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., neputându-se recunoaște acest caracter unor motive/excepții care nu au fost invocate în fața instanței de fond în termenul defipt de legiuitor.

De asemenea, nici criticile referitoare la modalitatea de soluționare a excepției inadmisibilității nu au caracter de ordine publică, ele vizând nerespectarea dreptului la apărare și ordinea de soluționare a excepțiilor de către instanța de judecată.

În consecință, câtă vreme cererea de declarare a recursului nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, iar motivele căii de atac s-au depus la data de 24.02.2023, după epuizarea termenului de declarare și motivare a recursului (23.05.2022) în raport de data comunicării sentinței recurate (06.05.2022), printre acestea nefiind indicat un motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte constată că recursul nu îndeplinește cerința motivării prevăzută de lege sub sancțiunea nulității.

Înalta Curte mai reține că legiuitorul a înțeles să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.. Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport de dispozițiile legale incidente, ceea ce presupune obligația titularului căii de atac de a expune motivele de nelegalitate pe care se fundamentează calea de atac.

Deoarece reclamantul nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a motivat calea de atac, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamantul A., ca nemotivat.

Totodată, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul-reclamant A. la plata către intimata-pârâtă B. a cheltuielilor de judecată în sumă de 1172,22 RON, reprezentând onorariu avocațial conform documentelor justificative prezentate în dosar .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca nemotivat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1917 din 14 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurentul-reclamant A. la plata către intimata-pârâtă B. a cheltuielilor de judecată în sumă de 1172,22 RON, reprezentând onorariu avocațial.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 22 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.