ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1540/2021

Ședința publică din data de 11 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Vămilor, solicitând anularea Deciziei nr. 5927/20.03.2017 privind soluționarea contestației formulate, iar subsecvent și a "Deciziei privind informații tarifare obligatorii - ITO nr. x" ca fiind netemeinice, cu consecința obligării pârâtei să emită o altă Decizie privind informații tarifare obligatorii.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3844 din 28 septembrie 2018, a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Vămilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală, a anulat Decizia nr. 5927/20.03.2017 și Decizia privind informații tarifare obligatorii ITO nr. x și, totodată, a obligat pârâta Direcția Generală a Vămilor să emită o altă decizie privind informații tarifare obligatorii ITO prin care să încadreze piesa importată de reclamantă la poziția 8708-părți și accesorii de autovehicule de la poziția 8701-8705.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a declarat recurs.

După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că instanța de fond și-a argumentat hotărârea pronunțată prin însușirea în întregime a susținerilor intimatei și a concluziilor raportului de expertiză administrat în cauză, fără a ține cont de apărările formulate în acest sens și fără a arăta motivele pentru care acestea au fost înlăturate.

Recurenta susține că Informațiile tarifare obligatorii se emit în conformitate cu prevederile art. 11 si 12 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 a Consiliului de stabilire a Codului vamal Comunitar și ale art. 5 -14 din Regulamentul (CEE) nr. 2454/1993 al Comisiei privind dispoziție de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/1992.

În România, pentru obținerea de informații tarifare obligatorii, solicitările se adresează, în scris, către structura specializată - respectiv Direcția Generală a Vămilor în conformitate cu prevederile Capitolului II art. 12 din H.G. nr. 707/2006 de aprobare a Regulamentului de aplicare a Codului Vamal al României.

Decizia ITO atacată a fost emisă pe baza informațiilor transmise de societate prin solicitarea nr. x/17.10-2016 înregistrată la DGV cu nr. x/18.10.2016.

Inițial, în data de 20.04.2016, intimata a depus o primă cerere de emitere ITO pentru același produs.

În vederea emiterii deciziei ITO au fost solicitate informații suplimentare (prin adresele DGV nr. x/17.06.2016 și nr. y/31.08.2016) și, totodată, societatea a fost informată și asupra faptului că produsul este susceptibil a se clasifica la poziția 7304, iar informațiile sunt necesare pentru a determina clasificarea tarifară solicitată.

Informațiile solicitate nu au fost furnizate de intimată, astfel că pentru cererea depusă inițial nu s-a emis ITO.

Ulterior, pentru același produs, a fost transmisă solicitarea nr. x/17.10.2016, înregistrată la DGV cu nr. x/18.10.2016 pentru care s-a emis ITO ce face obiectul prezentei cauze.

Recurenta precizează că în situația în care nu sunt aplicabile prevederile art. 34 (4) din Regulamentul nr. x și clasificarea tarifară a produsului care face obiectul unei decizii ITO este incompatibilă cu prevederile legale referitoare la clasificarea tarifară, -decizia respectivă se revocă, în temeiul art. 34 alin. (7) din Regulamentul nr. 952/2013.

Pentru emiterea deciziei ITO au fost avute în vedere caracteristicile produsului, așa cum sunt acestea menționate în documentele anexate solicitării, precum și RGI.

Solicitantul are responsabilitatea de a informa în mod corect autoritatea vamală cu privire la bunurile asupra cărora solicită o ITO și de a depune documentația aferentă corespunzătoare, întrucât pe baza acestor informații și documente autoritatea competentă emite ITO.

Descrierea mărfurilor în decizia ITO emisă de autoritatea vamală trebuie să asigure posibilitatea ca în cursul derulării operațiunii de vămuire, la momentul prezentării mărfurilor în vamă, să se poată identifica faptul că acestea sunt sau nu mărfurile pentru care a fost emisă decizia ITO invocată.

Informații cu privire la standardul oțelului din care este fabricat produsul sunt cuprinse în desenul tehnic anexat solicitării (E235+C) și de asemenea în solicitare, unde la rubrica "Descrierea mărfurilor" se precizează norma după care a fast fabricat (DIN 10305-1, sau EN 10305-1, standard britanic echivalent).

De asemenea, în documentul anexă la solicitarea de ITO și denumit de reclamantă "Proba 3A" și care reprezintă schema bloc de fabricație a reperului final (GM A3-Buchse VA), apar înscrise aceleași date: standardul oțelului din care este fabricat produsul (E235-+-C) precum și norma după care a fost fabricat (DIN 10305-1).

Valoarea echivalentă a conținutului de carbon (VEC) se determină printr-o formulă de calcul ce ține cont de unele din elementele de aliere ale unei mărci oarecare de oțel și nu reprezintă conținutul de carbon ca element de aliere al unui oțel, așa cum în mod eronat a susținut intimata.

În opinia recurentei, susținerile intimatei cu privire la VEC sunt nefondate, această valoare fiind corect determinată de autoritatea vamală, ținând cont de informațiile din documentația tehnică anexată cu privire la caracteristicile oțelului din care este obținut produsul.

Astfel, conform caracteristicilor obiective, produsul a cărui încadrare tarifară s-a solicitat reprezintă articol tubular, cu dimensiunile: lungime 53,8 mm, diametru exterior 20,5 mm, diametru interior 13,2 mm.

În sensul nomenclaturii combinate, conform Considerațiilor generale de la Capitolul 73 din NESA, pct. 1) sunt considerate țevi "produsele tubulare concentrice cu secțiune constantă, cu un singur gol închis, pe întreaga lor lungime și ai căror profit exterior și interior au aceeași formă", "au o secțiune în principal circulară,...".

De asemenea, NENC (JO seria x 76 din 04.03.2015) de la poziția 7304, stabilește că mărfurile "a căror lungime nu depășește dublul celei mai mari dimensiuni a secțiunii transversale nu pot fi considerare ca tuburi și țevi și deci nu pot fi clasificate la această poziție".

Cu alte cuvinte, textul legal de la această poziție precizează că aici se clasifică tuburi, țevi și profile tubulare, fără sudură, din fier sau din oțel cu condiția ca aceste produse să aibă o lungime cel puțin de două ori mai mare decât dublul diametrelor acestora.

Aceste condiții sunt îndeplinite de produsul în cauză, iar prevederile legale referitoare la clasificarea tarifară a acestor mărfuri nu fac referire la posibila utilizare a acestora în anumite scopuri, clasificarea nefiind determinată de destinația produsului.

Astfel, produsul în cauză reprezintă o țeavă și în mod evident nu reprezintă o bucșă nefinisată, astfel cum în mod eronat reține expertul, opinie însușită în mod greșit de instanța de fond.

Referințele instanței de fond la aplicarea RGI nr. 2 a) nu au nicio relevanță, această regulă aplicându-se în cazul în care trebuie determinată clasificarea unui produs care are caracteristicile esențiale ale produsului finit și poate fi recunoscut ca atare.

Un produs tubular (țeavă), în mod evident nu poate fi recunoscut ca fiind o bucșă. Faptul că respectiva țeavă reprezintă o parte, chiar esențială a bucșei nu implică în mod automat și faptul că produsul tubular este o bucșă incompletă sau nefinită.

Recurenta susține faptul că produsul în cauză reprezintă o țeavă -poz. 7304 conform prevederilor legale - definițiilor din Nomenclatura combinată.

Astfel, având în vedere considerentele expuse, consideră că instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată prin încălcarea prevederilor art. 11 si 12 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 a Consiliului de stabilire a Codului vamal Comunitar și ale art. 5 -14 din Regulamentul (CEE) nr. 2454/1993 al Comisiei privind dispozițiile de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/1992.

De asemenea, prin raționamentul dezvoltat în considerentele hotărârii atacate, instanța s-a pronunțat cu încălcarea dispozițiilor legale privind art. 34 (4) din Regulamentul nr. 952/2013, precum și ale RGI a Nomenclaturii Combinate.

În susținerea recursului sunt redate și indicate texte de lege incidente pricinii.

Intimata A. S.R.L a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că la solicitarea reclamantei privind informații tarifare obligatorii a fost emisă Decizia nr. x prin care piesa în litigiu a fost încadrată la poziția 7304, subpoziția 7304312020.

În Decizia ITO piesa a fost descrisă astfel: "produsul reprezintă o piesă metalică, de formă tubulară, din oțel nealiat, marca E235+C, având dimensiunile: lungime 58,8 mm, diametrul exterior 20,5 mm, diametrul interior 13,2 mm. Produsul se obține prin extrudarea la rece, urmează strunjirea, având o teșitură la interior de 60 de grade, la ambele capete. Ulterior importului, produsul este supus unor prelucrări suplimentare. După aceste prelucrări, devine parte componentă esențiala a unei piese denumită ’’parte amortizor", tip ’’bucșă", cu rol anti vibrații, parte componentă a sistemului de suspensie a unui autovehicul. Produsului îi sunt aplicabile prevederile normei DIN EN 10305-1 (similare standardului 3304), fiind un produs "de precizie". Valoarea echivalentă a conținutului de carbon (VEC) a oțelului din care este confecționat produsul, este mai mică de 0,86 conform formulelor și analizelor chimice ale Institutului Internațional de Sudură (IIS)."

Din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, concluzii pe care instanța de fond le-a omologat, a rezultat că produsul pentru care reclamanta a solicitat încadrarea tarifară reprezintă partea esențială/principală a piesei de tip ’’bucșă" cu rol anti vibrații (AVS - "anti vibration system") în cadrul sistemului de suspensie a autovehiculului x și este format dintr-o piesă metalică de formă cilindrică cu o secțiune cilindrică goală la interior, din oțel special prelucrat cu următoarele caracteristici: lungime de 58,8 mm, diametru exterior de 20.5 mm, diametru interior de 13,2 mm, cu teșituri de 60 grade la ambele capete.

Această parte componentă a piesei anti vibrații tip ’’bucșe" este fabricată conform specificațiilor tehnice, exclusiv pe autovehiculul x.

Înalta Curte constată că în mod temeinic a reținut prima instanță faptul că RGI 1 stabilește doar o încadrare la un prim nivel prin luarea în considerare a concordantei textului notelor de capitole/subcapitole și poziții tarifare și eventualele contradicții/excluderi conform "notelor" aferente acestora, încadrarea se va considera legal determinată aplicându-se regulile subsecvente (RGI 2-6) aspect rezultat din formularea -din partea finală a RGI 1, respectiv "după următoarele reguli".

Astfel, instanța de fond a reținut în mod corect faptul că încadrarea este bine determinată atunci când se urmărește întreaga "procedură" de determinare a încadrării prin utilizarea regulilor de încadrare subsecvente RGI 1 (respectiv RGI 2-6).

Cu privire la aplicarea RGI 2/a s-a reținut faptul că piesa supusă încadrării are caracteristicile unei piese nefinite (ulterior importului în România suferea doar operațiuni de curățire chimică) însă pe baza datelor tehnice (constructive) și comerciale (cantitate/valoare în produsul finit) reprezintă "elementul esențial și specific" al articolului complet "bucșă" cu rol antivibrații (AV- antivibration system).

Înalta Curte apreciază că, în cauză, considerentele primei instanței sunt susținute atât de raportul de expertiză administrat în cauză cât și de probele existente la dosar.

Înalta Curte constată că în mod corect s-a reținut faptul că piesele supuse încadrării sunt piese specifice și esențiale pentru sistemele de suspensie a autovehiculelor terestre (componente ale sistemului AVS), fabricate după o tehnologie specială, iar după importul în România nu suferă prelucrări care să le schimbe aceste caracteristici tehnice/constructive și funcționale.

Prin urmare, nu sunt simple "țevi" care au o utilizare generală, printre care, și cele de componente ale unui sistem AVS.

Cu privire la critica referitoare la faptul, că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 11 - 12 din Reg. CEE nr. 2913/1992 și dispozițiile art. 5-14 din Reg. CEE nr. 2454/1993, Înalta Curte constată că aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile în cauza de față, deoarece Decizia ITO contestată inclusiv cererea de emitere a ITO sun ulterioare datei de 1 mai 2016 când a intrat în vigoare noul Cod vamal al Uniunii (Reg. UE nr. 952/2013 și regulamentele de aplicare) care a înlocuit cele două Regulamente (nr. 2913/1992 și nr. 2454/1993).

Pe de altă parte, recurenta nici nu indică în ce anume ar consta încălcarea acestor dispoziții de către instanța de fond.

Nici critica referitoare la faptul că instanța a încălcat dispozițiile art. 34 alin. (4) din Reg. UE nr. 952/2043 (Codul vamal al Uniunii) nu este întemeiată și nu poate fi primită, recurenta neprecizând în ce constă încălcarea dispozițiilor art. 34 alin. (4), care conform denumirii marginale se referă la gestionarea deciziilor referitoare la informațiile obligatorii, și care la alin. (4) prevedere că, "prin derogare de la articolul 23 alin. (3) și art. 27, deciziile ITO și IOO sunt anulate în cazul în care sunt fondate pe informații inexacte sau incomplete furnizate de către solicitant".

Or, în cauză nu se aflăm în această situație.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 3844 din 28 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 martie 2021.