ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.03.2023

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1435/2023

HOTĂRÂRE
14.03.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1435/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 14 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 06.12.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, a solicitat declasificarea Ordinului ministrului afacerilor interne nr. S/7 din 31 ianuarie 2018 pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicare prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar, polițiștilor și personalului civil din Ministerului Afacerilor Interne, precum și a anexelor acestuia.

Prin sentința civilă nr. 1049/28.02.2022, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București – secția de contencios administrativ și fiscal.

La data de 04.04.2022 s-a înregistrat dosarul nr. x/2021 pe rolul Curții de Apel București – secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin încheierii de ședință din data de 10 mai 2022 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2021, s-a dispus, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2021 al Curții de Apel Târgu Mureș.

Împotriva soluției de suspendare a cauzei a formulat recurs recurentul-reclamant A., apreciind că măsura nu se justifică întrucât între cele două cauze nu există identitate de obiect și de părți.

Dacă dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel Targu Mureș are ca obiect cerere de informații de interes public, prezenta cauză privește accesul unui angajat al pârâtului la informații personale, privind formulele de calcul a elementelor de salarizare.

Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului, anularea încheierii și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a solicitat respingerea recursului și menținerea încheierii atacate, arătând că în ambele cauze este analizată probleme declasificării aceluiași act, cu caracter normativ.

Examinând legalitatea încheierii recurate prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat.

Prin cererea înregistrată în prezenta cauză, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a solicitat declasificarea Ordinului ministrului afacerilor interne nr. S/7 din 31 ianuarie 2018 pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicare prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar, polițiștilor și personalului civil din Ministerului Afacerilor Interne, precum și a anexelor acestuia.

Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, prin încheierea recurată, a apreciat că dosarul depinde de modul de soluționare a dosarului înregistrat sub nr. x/2021 aflat pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, motivat de faptul că are același obiect ca si prezenta cauză, și de faptul că este vorba despre un act administrativ cu caracter normativ, astfel că o posibilă soluție definitivă de declasificare a respectivului ordin ar produce efecte în beneficiul tuturor destinatarilor actului, inclusiv în beneficiul reclamantului din prezentul litigiu.

Instanța de control judiciar apreciază că prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. care reglementează un caz de suspendare facultativă atunci când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Reține Înalta Curte, în raport de situația de fapt expusă, că nu se poate reține îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Cazul de suspendare nu vizează existența unor dosare cu același obiect, însă cu părți diferite, ci situații în care soluționarea în fond a cererii de chemare in judecată formulată de reclamantul A. ar depinde de "un drept" care se află în relație de interdependență cu obiectul judecății.

Or, reclamantul invocă formularea prezentei cereri prin necesitatea exercitării contestației împotriva reducerii salariului prin Ordinul nr. 31473/14.09.2021 emis de Inspectoratul General de Aviație al Ministerului de Interne, împrejurare care urmează a fi analizată de instanță, neavând nicio legătură materială cu litigiul aflat pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș.

În raport de modul de redactare a textului de lege, soluția nu poate fi fundamentată pe efectele pe care o decizie, pronunțată în condițiile art. 23 din Legea nr. 554/2004, cu privire la anularea unor acte administrative cu caracter normativ, le-ar avea asupra unui alt litigiu vizând același act administrativ. Doar pentru ipoteza litispendenței, prin dispozițiile art. 138 alin. (6) din C. proc. civ., legiuitorul a prevăzut suspendarea obligatorie a cauzei aflate în fața instanței de fond, atunci când unul dintre procese se judecă în recurs, ceea ce nu este cazul în speță.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa încheierea recurată și va trimite cauza instanței de fond în vederea continuării judecății.

Admite recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii de suspendare a judecății cauzei din data de 10 mai 2022 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea atacată și trimite cauza instanței de fond pentru continuarea judecății.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 martie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-10-31
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4926/2023
Ședința publică din data de 31 octombrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înre
ÎCCJ 2024-03-05
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1266/2024
Ședința publică din data de 5 martie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secți
ÎCCJ 2022-01-13
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 93/2022
Ședința publică din data de 13 ianuarie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București la data
ÎCCJ 2022-11-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5059/2022
Ședința publică din data de 1 noiembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul
ÎCCJ 2023-09-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3761/2023
București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020, conexat la dosarul de față nr. x/2021 prin încheierea de ședință din data de 04.11.2021), dosarul nr. x/2017, în raport de care s-a dispus suspendarea criticată de
Sursă