ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1362/2023

Ședința publică din data de 9 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la dosarul cu nr. x/2020, la data de 4 decembrie 2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, anularea Rezoluțiilor nr. 2582/A/25.08.2020 și nr. C20-1453/10.11.2020 ale Inspecției Judiciare în dosarul nr. x/13 iulie 2020.

Prin sentința civilă nr. 1780 din 29 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca nefondată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că a formulat cerere la Curtea de Apel împotriva rezoluțiilor intimatei întrucât i s-a creat suspiciunea rezonabilă în sensul că dovezile administrate în dosarul nr. x/2018 nu mai sunt în dosar.

A susținut că instanța de fond a respins contestația reținând motive contradictorii și evitând a se pronunța asupra probelor și considerentelor deciziei nr. 2/11.01.2023 a CCR, precum și asupra obligațiilor profesionale ale judecătorilor, astfel cum au fost arătate de recurent.

Totodată, inspectorii judiciari au făcut aprecieri cu lipsă de profesionalism, denotând grava neglijență sau reaua-credință și intenția de părtinire.

A menționat recurentul că inspecția verifică profesionalismul și corectitudinea judecătorului care a soluționat o cauză de care s-a dezînvestit, iar aspectele învederate au fost probate și reies din verificarea legalității considerentelor hotărârilor. Nu s-a reținut corespunzător situația de fapt, a fost falsificată. Nu s-a efectuat o analiză judicioasă pentru că nu se arată probele și legile analizate.

A mai arătat recurentul că hotărârea pronunțată în cauza nr. 5104/30/2018 este rezultatul interpretării și aplicării legii cu rea-credință întrucât judecătorii au refuzat tacit să se pronunțe asupra prevederilor legale invocate și au soluționat cererea pe excepția lipsei de interes, omițând dreptul său real asupra celor două terenuri, astfel cum rezultă din extrasele de carte funciară.

A susținut că instanța de fond a abuzat de puterea cu care a fost învestită și nu s-a achitat de sarcinile ce îi revin, a dat dovadă de rea-credință, de protecție a judecătorilor în fața rigorilor Legii nr. 303/2004. Totodată, inspecția Judiciară și instanța de fond au nesocotit decizia nr. 2/2012 a CCR.

A apreciat recurentul că, precum orice altă instituție publică, Inspecția Judiciară, la cererea persoanei interesate sau din oficiu, verifică, evaluează și sancționează funcționarul public numit judecător dacă și-a încălcat statutul, a încălcat drepturile justițiabilului, a slăbit încrederea publică în actul de justiție și în judecătorul respectiv, iar acest lucru nu se poate interpreta ca o imixtiune în activitatea independentă a judecătorului reclamat, cu scopul de a favoriza una dintre părțile în proces, ci obligă judecătorul la profesionalism, imparțialitate, corectitudine, la respectarea și aplicarea legii în mod egal pentru toate părțile implicate în proces.

A concluzionat recurentul că, în speța de față, Inspecția Judiciară și instanța de fond au dat dovadă de obediență, de lipsă de imparțialitate, de lipsă de profesionalism, încurajând actele de indisciplină în rândul magistraților.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanța de control judiciar cu o acțiune prin care a solicitat anularea Rezoluțiilor nr. 2582/A/25.08.2020 și nr. C20- 1453/10.11.2020 ale Inspecției Judiciare în dosarul nr. x/13 iulie 2020.

Instanța de fond a respins contestația ca nefondată, recurentul invocând în cuprinsul memoriului de recurs motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că este nefondat.

Verificând încheierea atacată prin prisma acestui motiv de casare, reține instanța de control judiciar că nu a fost încălcată nicio normă de procedură a cărei nerespectare să atragă sancțiunea nulității, ținându-se seama de principiile dreptului la apărare, al disponibilității și contradictorialității ce guvernează procedura civilă.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6) din C. proc. civ., "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", este nefondat.

Examinând considerentele sentinței, raportat și la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților", Înalta Curte constată că hotărârea recurată este motivată.

Instanța a reținut situația de fapt și a expus concret argumentele de fapt și de drept pentru care a apreciat netemeinicia cererii de chemare în judecată, hotărârea nu cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Obligația de motivare nu impune o anumită întindere a motivării sau un răspuns la fiecare susținere a părților, ci expunerea raționamentului juridic care a determinat aprecierea și convingerea judecătorului pentru soluția pronunțată. Judecătorul nu este obligat să răspundă în mod expres fiecărui argument și fiecărei susțineri invocate de părți, acestea putând fi grupate și analizate raportat la motivul de nelegalitate a actului administrativ căruia i se circumscriu.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța de fond a apreciat în mod temeinic și legal că, potrivit principiului independenței judecătorilor consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituția României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intimata-pârâtă nu poate cenzura stabilirea situației de fapt pe baza probatoriului administrat în cauză, interpretarea probelor, aprecierea asupra apărărilor și susținerile părților expuse în actele de procedură, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale, aprecierea asupra relevanței diferitelor probe administrate în cauză.

Soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, așa cum rezultă și din dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată.

Potrivit prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară:

t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.

Înalta Curte reține incidența prevederilor art. 97 din Legea 303/2004, potrivit cărora:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac".

În raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004, verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raționamente juridice de drept substanțial sau procedural.

Rezultă, așadar, că modul de examinare a argumentelor, apărărilor sau susținerilor părților în cauzele deduse judecății excedează competențelor Inspecției judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalității și temeiniciei soluției pronunțate de instanță.

Înalta Curte apreciază că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenție sau din gravă neglijență a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecințe.

În acest context, în mod corect a apreciat prima instanță că nemulțumirea reclamantului a vizat modul de soluționare a dosarului nr. x/2018 de către Tribunalul Timiș și de către Curtea de Apel Timișoara și că activitatea de verificare, analiză și de control în domeniul specific de activitate al Inspecției Judiciare nu se suprapune peste activitatea de control judiciar efectuată de către instanțele ierarhic superioare, pentru că una vizează conduita magistratului, iar cealaltă activitatea jurisdicțională. Prima are natura unui control administrativ, cea de a doua are natura unui control judiciar, lucru de altfel statuat și de către Curtea Constituțională.

În cauză, recurentul nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare fiind, de fapt, critici ale raționamentului logico-juridic ce a stat la baza soluțiilor pronunțate.

Astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond, aspectele invocate de recurentul-reclamant vizează în mod vădit chestiuni de fond, iar eventuala cenzurare a măsurilor dispuse și a hotărârilor pronunțate este dată în competența exclusivă a instanțelor de judecată.

Stabilirea situației de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea și coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale sunt operațiuni specifice activității de judecată, care fac parte din raționamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunță soluțiile judecătorești. Aceste elemente esențiale ale activității de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac ordinare și, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

Înalta Curte are în vedere faptul că atributul esențial al activității de judecată îl reprezintă raționamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situația de fapt.

Interpretarea normelor de drept, încuviințarea și coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raționamentului logico–juridic, întrucât interpretarea normelor este o operațiune rațională și logică de determinare a înțelesului și conținutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabilește situația de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influență, presiune sau amenințare, iar opinia pe care acesta și-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu și în cadrul unei verificări disciplinare. A admite altfel înseamnă, pe de o parte, a nesocoti principiul constituțional privind independența judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziția constituțională potrivit căreia hotărârile judecătorești sunt supuse numai controlului judiciar.

În concluzie, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind nefondat.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1780 din 29 noiembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1780 din 29 noiembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 9 martie 2023.