ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.03.2023

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1353/2023

HOTĂRÂRE
09.03.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1353/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 9 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 3.03.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice Direcția Generală de Trezorerie și Datorie Publică, a solicitat suspendarea executării înscrisului nr. 373.214 din 11 ianuarie 2022 emis de pârâta MF-DGTDP, până la soluționarea pe fond a acțiunii în anularea actului administrativ.

Prin sentința civilă nr. 889 din 4 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice Direcția Generală de Trezorerie și Datorie Publică, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, după rejudecare, admiterea cererii; în subsidiar a solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului, a susținut încălcarea de către instanța de fond a obligației de motivare a hotărârii și greșita aplicare a normelor de drept material în ceea ce privește analiza condiției cazului bine justificat și a pagubei iminente.

Intimatul-pârât nu a depus întâmpinare.

Examinând cu prioritate excepția lipsei de interes în susținerea recursului, astfel cum impun dispozițiile art. 248 din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Reclamanta A. S.A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice Direcția Generală de Trezorerie și Datorie Publică, a solicitat suspendarea executării înscrisului nr. 373.214 din 11 ianuarie 2022 emis de pârâta MF-DGTDP, până la soluționarea pe fond a acțiunii în anularea actului administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Rezultă, din prevederile legale menționate, că măsura suspendării executării actului administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14, numai până la data pronunțării instanței de fond.

Prin sentința recurată, prima instanță a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ, reținând că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înainte de a păși la examinarea legalității acestei soluții prin prisma criticilor formulate în recurs, Înalta Curte a apreciat că se impune a se verifica dacă, în raport cu obiectul cererii și al temeiului de drept invocat, subzistă condiția interesului în promovarea căii de atac.

Conform art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., "orice cerere poate fi formulată numai dacă autorul acesteia justifică un interes". În dreptul procesual civil, interesul de a promova o acțiune este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia, iar interesul trebuie să fie "determinat, legitim, personal, născut și actual", conform art. 33 din același cod. Acțiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerințe, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Interesul constituie una dintre condițiile de exercitare a acțiunii în justiție, necesară nu numai în momentul declanșării procedurii judiciare, ci pe tot parcursul derulării cauzei.

La momentul promovării prezentului recurs, interesul recurentei-reclamante viza reformarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de suspendare a executării formulate în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Ulterior, Curtea de Apel București a soluționat fondul acțiunii în anulare prin sentința nr. 2442/19.12.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022, acțiunea reclamantei fiind respinsă ca neîntemeiată.

Cum măsura suspendării executării reglementată de dispozițiile art. 14 alin. (1) din legea contenciosului administrativ poate fi dispusă și este aptă să producă efecte juridice numai până la soluționarea fondului în primă instanță, este evident că la acest moment nu mai subzistă interesul în promovarea recursului împotriva hotărârii curții de apel, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs referitoare la încălcarea de către instanța de fond a obligației de motivare a hotărârii și greșita aplicare a normelor de drept material în ceea ce privește analiza condiției cazului bine justificat și a pagubei iminente.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 889 din 4 mai 2022 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 889 din 4 mai 2022 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 9 martie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-04-27
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2182/2023
Ședința publică din data de 27 aprilie 2023 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe
ÎCCJ 2023-03-16
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1493/2023
Ședința publică din data de 16 martie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel B
ÎCCJ 2025-09-19
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4056/2025
Ședința publică din data de 19 septembrie 2025 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cauza dedusă judecății Prin sentința civilă nr. 600/08.02.2022, Tribunalul Bucure
ÎCCJ 2022-06-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3450/2022
Ședința publică din data de 14 iunie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de
ÎCCJ 2023-07-13
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3737/2023
Ședința publică din data de 13 iulie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Acțiunea judiciară Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a, contencios
Sursă