ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4056/2025

Circumstanțele cauzei. Cauza dedusă judecății Prin sentința civilă nr. 600/08.02.2022, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității și a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice București - Administrația Sector 5 a Finanțelor Publice.

Hotărârea instanței de fond Prin decizia civilă nr. 7 din 15 martie 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității, invocată din oficiu și a respins apelul declarat de apelantul-reclamant A. ca inadmisibil.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 7 din 15 martie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A.. În ceea ce privește motivele recursului declarat de reclamant, Înalta Curte nu le va reda în cuprinsul prezentei decizii, având în vedere dispozițiile art. 499 teza a II-a C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare.

Apărările formulate în cauză Nu s-a formulat întâmpinare.

Procedura de soluționare a recursului S-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2) C. proc. civ. a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 13.09.2024, în ședință publică, cu citarea părților, când s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Soluția instanței de recurs Examinând excepția de perimare, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente: Dispozițiile articolului 416 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., care reglementează instituția perimării cererii, prevăd că: (1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță. De asemenea, articolul 411 alin. (1) pct. 2 din același cod statuează că: (1) Judecătorul va suspenda judecata: 2. Când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă. În conformitate cu dispozițiile art. 416 C. proc. civ., perimarea reprezintă o sancțiune procedurală de aplicație generală, care operează de drept, atât în etapa judecății în prima instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac, având un caracter mixt, în sensul că este o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește, precum și o prezumție de desistare de judecată, determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea pricinii. Înalta Curte reține că prin încheierea de ședință din data de 13.09.2024 s-a dispus suspendarea judecării recursului pentru lipsa părților, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Așadar, termenul de perimare a început să curgă la data de 13.09.2024, când instanța a dispus suspendarea judecării cererii, în temeiul 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Atât timp cât pricina a rămas în nelucrare, începând cu 13.09.2024, din vina părții, care nu a făcut demersuri în vederea reluării judecății în interiorul termenului imperativ prevăzut de lege, deși i-a fost comunicată încheierea pronunțată la data menționată, din care rezultă motivul dispunerii măsurii suspendării judecății, precum și temeiul legal al acesteia, și nici nu s-a făcut dovada intervenirii vreunei situații care să justifice întreruperi sau suspendări ale cursului perimării, suspendarea se datorează pasivității exclusive a petentului. Această stare de pasivitate a părților a fost menținută mai mult de 6 luni, timp în care nu au fost efectuate demersuri pentru reluarea judecății înainte de a se împlini termenul de perimare și nici nu s-a făcut dovada că partea a fost împiedicată să stăruie în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voința lor. De esența sancțiunii perimării este culpa procesuală a părții, buna administrare a justiției impunând ca actele procedurale să fie îndeplinite cu respectarea condițiilor cerute de lege și să se succeadă, în timp, în ordinea și cu respectarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de judecător. În consecință, pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării recursului, potrivit dispozițiilor art. 420 și art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.