ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1252/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1252/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 7 martie 2023
Asupra conflictului negativ de competență;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii deduse judecății
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 16.06.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național Pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației, a solicitat instanței să dispună anularea concursului pentru ocuparea funcției de șef al secției Laseri din I.N.F.L.P.R. desfășurat în perioada aprilie-mai 2022, cu consecința anulării tuturor actelor emise de pârât privind rezultatele concursul pentru ocuparea funcției de șef al secției Laseri din I.N.F.L.P.R. desfășurat în perioada aprilie-mai 2022; obligarea pârâtului să realizeze un nou concurs pentru ocuparea funcției de șef al secției Laseri din I.N.F.L.P.R.; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Hotărârile care au generat conflictul de competență
Prin sentința civilă nr. 6882/03.11.2022, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârât, prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul București a reținut că, prin raportare la definiția actului administrativ prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 și caracterele unui astfel de act care se desprind din interpretarea acestei prevederi, solicitarea de anulare a concursului pentru ocuparea funcției de șef al secției Laseri din cadrul I.N.F.L.P.R., cu consecința anulării tuturor actelor emise de pârât privind rezultatele concursului, se încadrează în prevederile art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reclamantul A. considerându-se vătămat într-un drept al său prin acest act administrativ, adresându-se instanței pentru anularea actului.
Ca urmare a argumentelor arătate, respectiv datorită caracterului de acte administrative ale actelor a căror anulare se solicită, se va constata că litigiul de față intră în sfera contenciosului administrativ, fiind de competența instanței specializate în această materie, conform art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Prin sentința civilă nr. 5 din data de 09 ianuarie 2023, Curtea de Apel București – secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – secția conflicte de muncă și asigurări sociale și a constatat ivit conflictul negativ de competență.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel București a reținut că, față de calitatea reclamantului de personal contractual în cadrul Institutului Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiațiilor, care nu exercită prerogative de putere publică și de împrejurarea că, organizarea concursurilor pentru ocuparea diferitelor funcții privește raportul de muncă, competența de soluționare a cauzei nu se poate stabili potrivit dispozițiilor art. 536 din Codul administrativ, având în vedere că art. 328 Cod administrativ stabilește în mod expres că personalului contractual care nu exercită prerogative de putere publică nu îi sunt aplicabile dispozițiile care reglementează statutul funcționarilor publici. Or, în Titlul II destinat Statutului funcționarilor public, sunt incluse și dispozițiile art. 536 care stabilesc normele de competență, respectiv competența instanțelor de contencios administrativ în ceea ce privește cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public.
Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – secția a VIII - conflicte de muncă și asigurări sociale.
Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.
Înalta Curte reține că, prin cererea dedusă judecății, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național Pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației, a solicitat instanței să dispună anularea concursului pentru ocuparea funcției de șef al secției Laseri din I.N.F.L.P.R. desfășurat în perioada aprilie-mai 2022.
Potrivit art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe."
Art. 382 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, stabilește că prevederile prezentului titlu (s.n Titlul II- Statutul funcționarilor publici) nu se aplică următoarelor categorii de personal bugetar: a) personalul contractual salariat din aparatul propriu al autorităților și instituțiilor publice, care desfășoară activități de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreținere-reparații și de deservire, pază, precum și alte categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică.
La stabilirea naturii raportului juridic existent între reclamant și Institutul Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiaților nu trebuie să se plece de la calitatea Institutului de autoritate publică, ci de la calitatea reclamantului de personal contractual, având în vedere că simplul fapt că pârâtul este o autoritate publică nu este de natură să atragă, prin el însuși, competența instanței de contencios administrativ, o autoritate publică nefiind angrenată doar în raporturi de drept administrativ, ci și de drept civil ori dreptul muncii.
În cauză, reclamantul nu este funcționar public, ci este personal contractual, angajat cu contract individual de muncă, între el și Institutul Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiaților existând un raport specific dreptului muncii.
În acest context, pentru stabilirea instanței competente vor fi avute în vedere prevederile Codului muncii, dreptul comun în materia raporturilor de muncă și a jurisdicției muncii astfel cum rezultă din art. 1 alin. (1) Legea 53/2003
Dispozițiile relevante din Codul muncii, sunt următoarele:
Art. 1: "(1) Prezentul cod reglementează domeniul raporturilor de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum și jurisdicția muncii. (2) Prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii."
Potrivit art. 231: "Prin conflicte de muncă se înțelege conflictele dintre salariați și angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă."
Art. 266: "Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod."
Art. 269: "Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii."
Acest ultim articol se coroborează cu art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, potrivit căruia "conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal"
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea în favoarea Tribunalului București – secția a VIII -a conflicte de muncă și asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 7 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.