ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 849/2023

HOTĂRÂRE

05.04.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 849/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 5 aprilie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la 19 aprilie 2022, sub nr. x/2022, reclamanții A., B., C. și D. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologiei și Inovării din cadrul Ministerului Educației și Cercetării ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea Hotărârii nr. 12 din 26 august 2021 și a Raportului final nr. x din 26 august 2021, ambele emise de pârât, pentru nelegalitate și netemeinicie.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, și art. 27 alin. (5) din Ordinul MEC nr. 5585 din 18 septembrie 2020 de modificare a anexei 1 la Ordinul MEC nr. 4655/2020 din Regulamentul de concurs, art. 5 și art. 10 din Regulamentul Comisiei de Etică a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației (INFPLR).

La termenul de la 24 octombrie 2022, față de precizarea reclamanților în sensul că aceștia au calitatea de personal contractual, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a invocat excepția necompetenței materiale pe care a admis-o prin sentința civilă nr. 1825 din aceeași dată și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul București – secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

În esență, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a reținut că, față de dispozițiile art. 536 și art. 382 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, și având în vedere calitatea de personal contractual a reclamanților, precum și faptul că prin actele a căror anulare se solicită, reclamanții au fost sancționați disciplinar, stabilirea competenței se face în funcție de dispozițiile Codului muncii. A mai reținut că sunt incidente prevederile art. 1, art. 231, art. 266 și art. 269 din Legea nr. 53/2003 și art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, potrivit cărora "conflictele de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal".

Prin sentința civilă nr. 121 din 17 ianuarie 2023, Tribunalul București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curtii de Apel București – sectia a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului.

În esență, Tribunalul București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a reținut că legislația muncii privește numai conflictele de muncă născute între salariați și angajatori, iar reclamanții, deși au statut de personal contractual, nu sunt angajații pârâtului Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologiei și Inovării din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, în contradictoriu cu care au formulat cererea de chemare în judecată. A mai reținut că, față de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 și văzând obiectul acțiunii, natura litigiului este de contencios administrativ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și Tribunalul București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Nici una din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere material să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Pentru a stabili competența materială instanțele trebuie să se raporteze la dispozițiile art. 95 și urm. C. proc. civ. potrivit cărora tribunalele judecă în primă instanță toate cererile, indiferent de obiectul sau calitatea părților, care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, iar curțile de apel judecă în primă instanță cererile în materie de contencios administrativ și fiscal. De asemenea, vor fi avute în vedere dispozițiile legislației speciale din domeniul dreptului muncii și al contenciosului administrativ.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată prin care reclamanții au solicitat anularea unor acte emise de Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologiei și Inovării, organism consultativ, fără personalitate juridică, din cadrul Ministerului Educației și Cercetării.

În cauză nu se contestă calitatea de personal contractual a reclamanților, instanța supremă fiind chemată să stabilească dacă litigiul care îi opune pe reclamanți pârâtului Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologiei și Inovării din cadrul Ministerului Educației și Cercetării este un litigiu de dreptul muncii sau unul de contencios administrativ.

Art. 231 din Codul muncii statuează că: "Prin conflicte de muncă se înțelege conflictele dintre salariați și angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă." Față de obiectul acțiunii, respectiv anularea unor acte emise de o structură a unui minister, organ al administrației publice centrale, față de temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și având în vedere cadrul procesual stabilit de reclamanți, Înalta Curte constată că nu poate fi vorba despre un raport de dreptul muncii întrucât reclamanții nu sunt salariații pârâtului Consiliul de Etică, ci ai INFPLR.

Potrivit dispozițiilor art. 7 lit. f)

din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare, Consiliul de Etică "emite hotărâri prin care se constată dacă a fost realizată o abatere de la normele de bună conduită; în cazurile în care au fost constatate abateri, hotărârile numesc persoana sau persoanele fizice vinovate de respectivele abateri și stabilesc sancțiunile ce urmează a fi aplicate."

Din conținutul Hotărârii nr. 12 din 26 august 2021, a cărei anulare se solicită, rezultă că sancțiunea de "avertisment" ce a fost stabilită de Consiliul de Etică "urmează a fi aplicată membrilor Comisiei de Etică (…)", hotărârea fiind comunicată către INFPLR pentru a fi adusă la îndeplinire. Legislația muncii ar fi putut fi aplicabilă în cazul în care reclamanții ar fi contestat măsurile de sancționare dispuse de angajatorul lor, INFPLR, în temeiul hotărârii Consiliului de etică.

Ca urmare, față de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, care statuează că litigiile privind "actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.", instanța supremă constată că litigiul se înscrie în materia contenciosului administrativ și este de competența secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.