ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1251/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1251/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 2 martie 2022
Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2709 din 7 aprilie 2021, Judecătoria Focșani a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe petentul A., în contradictoriu cu intimata B. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
Investită prin declinare, Judecătoria Sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 12831 din 14 decembrie 2021, a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe petentul A. și intimata B. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Focșani și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Judecătoriei Cornetu, pentru următoarele considerente:
Din actele și lucrările dosarului rezultă că
La data de 22.01.2020, intre reclamantul A., utilizatorul vehiculului cu numarul de inmatriculare x si parata S.C. B. S.R.L. a fost intocmit procesul-verbal nr. SSG 5065 cu privire la masura de deblocare a rotilor vehiculului mentionat anterior ce a avut loc la data de 22.01.2020, ora 20:05, cand a stationat in parcarea C. din Bucurestii Noi cu nerespectarea Regulamentului de utilizare parcare privata.
Prin cererea de chemare in judecata, petentul a solicitat anularea acestui proces-verbal precum si restituirea sumei de 100 RON, achitata ca taxa deblocare roata.
In speta, instanta apreciaza ca nu sunt aplicabile dispozitiile art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 (potrivit carora plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția), pentru stabilirea instantei competente teritorial a solutiona cererea petentului, intrucat actul a carui anulare se solicita nu reprezinta un proces-verbal de contraventie in sensul art. 15 din O.G. nr. 2/2001, (conform caruia contravenția se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori), nefiind astfel supus regimului juridic reglementat de acest act normativ.
Asadar, retinand inaplicabilitatea dispozitiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, rezulta ca instanta competenta teritorial sa judece prezentul litigiu se determina potrivit regulile de drept comun prevazute de art. 107 si urm. C. proc. civ. si intrucat competenta este reglementata de norme de ordine privata, paratul neintelegand sa invoce exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Focsani (potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.), ce a devenit astfel instanta competenta a judeca cauza, se va admite exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti si se va declina competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Focsani.
În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Cornetu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petentul A. și intimatul B. S.R.L. în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 martie 2022.