Decizia nr. 1237/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată Prin cererea formulată, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii Hotărârilor secției pentru Judecători, solicitând anularea Hotărârilor CSM nr. 49/16.01.2020 și nr. 116/06.02.2020, iar pe fond, obligarea Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători să admită cererea de continuare a activității profesionale ca judecător în cadrul Curții de Apel Craiova după expirarea mandatului de președinte la Judecătoria Craiova în data de 15.07.2020.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 134 din 27 aprilie 2021, a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, având ca obiect litigiu privind magistrații, a anulat Hotărârea CSM nr. 49/16.01.2020 și Hotărârea CSM nr. 116/06.02.2020 și a obligat pârâtul să adopte o hotărâre prin care să admită cererea reclamantului de continuare a activității la Curtea de Apel Craiova, începând cu data pronunțării hotărârii.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea recursului se arată că atât instanța de fond, cât și pârâtul - Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, invocând dispoziția CCR nr. 668 din data de 29.09.2020, apreciază că solicitarea trebuie analizată ținând cont de posturile vacante disponibile, necesitățile de personal ale instanțelor implicate, precum și de criterii obiective aplicate tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică. De asemenea, reținând considerentele deciziei Curții Constituționale, se arată în motivarea instanței de fond că prin dispozițiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, forma în vigoare la data de 15.07.2021, se consacră nu un drept, ci doar o vocație a judecătorilor care au deținut funcții de conducere ca la încetarea mandatului, să își continue activitatea la altă instanță decât la cea la care și-au desfășurat activitatea anterior numirii în funcția de conducere. Având în vedere considerentele deciziei Curții Constituționale, recurentul apreciază că atât instanța de fond, cât și pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii interpretează eronat dispozițiile art. 51 alin. (1) aplicabile în cauză, așa cum au fost lămurite prin considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 668 din data de 29.09.2020. Astfel, luând act că prin dispozițiile art. 51 s-a creat doar o vocație pentru magistrații care au deținut funcții de conducere, să își continue activitatea la o altă instanță decât cea la care au funcționat anterior numirii în funcție sau și-au exercitat mandatul, pârâtul, având de asemenea, obligația de a analiza solicitarea formulată potrivit paragrafului art. 19 din Decizia Curții Constituționale anterior amintite, respectiv analizând situația în raport de posturile vacante, necesitățile de personale ale instanțelor implicate, precum și de criterii obiective aplicabile tuturor persoanelor aflate in aceeași situație juridică, nu putea respinge pe fond o solicitare de continuare a activității la o instanță la care judecătorul are dreptul să funcționeze, ci doar să amâne momentul în care acesta ar putea să își desfășoare activitatea pentru că, în caz contrar, s-ar lipsi de efecte juridice dispozițiile art. 51 alin. (1), care creează cel puțin vocația judecătorului de a-și desfășura activitatea la instanța pe care și-o dorește. Potrivit art. 53 din Constituția României, " (1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege si numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor si a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată in mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existentei dreptului sau a libertății." Prin urmare, este posibilă doar restrângerea unor drepturi, nu și suprimarea lor, iar restrângerea are întotdeauna ca justificare o situație obiectivă, specială. Prin respingerea cererii, dreptul sau vocația prevăzută de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, forma în vigoare la data de 15.07.2021, au fost suprimate definitiv, fără nicio justificare. Recurentul mai susține că sentința atacată este criticabilă și în privința momentului de la care s-a dispus continuarea activității la Curtea de Apel Craiova, respectiv data pronunțării hotărârii. Astfel, în practică, secția de judecători stabilește, în situația admiterii cererii de continuare a activității, inițial doar de principiu, continuarea activității la o altă instanță, urmând ca momentul de la care judecătorul își va desfășura activitatea să fie stabilit ulterior, printr-o altă hotărâre. Aceasta și pentru că petenții judecători cu funcții de conducere, formulează cererile de continuare a activității, cu mult înainte de expirarea sau încetarea mandatului și nu solicită o dată de la care ar dori să își desfășoare activitatea la altă instanță la care au dreptul să funcționeze, fiind logic că au această posibilitate doar la încetarea mandatului. Recurentul mai arată că a solicitat continuarea activității la expirarea mandatului de președinte al Judecătoriei Craiova. Prin urmare, în mod logic, aș fi putut continua activitatea la Curtea de Apel Craiova, după data de 15.07.2020, dar împrejurări obiective ce au ținut de participarea la concursul pentru ocuparea funcției de președinte și contextul pandemic, au făcut ca în perioada 15.07.2020-22.08.2020, să fie atât judecător în cadrul Tribunalului Dolj, ca urmare a efectelor celei de-a doua hotărâri atacate, nr. 116/06.02.2020, cât și președinte delegat la Judecătoria Craiova, ca urmare a unei alte hotărâri a CSM, precum și delegat ca judecător în funcție de execuție la Judecătoria Craiova.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că recurentul-reclamant a solicitat instanței de judecată, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, anularea Hotărârilor CSM nr. 49/16.01.2020 și nr. 116/06.02.2020, iar pe fond, obligarea pârâtului să admită cererea recurentului-reclamant de continuare a activității profesionale, ca judecător în cadrul Curții de Apel Craiova, după expirarea mandatului de președinte la Judecătoria Craiova. Instanța de fond a admis în parte cererea formulată și a obligat pârâtul să adopte o hotărâre prin care să admită cererea reclamantului de continuare a activității la Curtea de Apel Craiova, începând cu data pronunțării hotărârii. Înalta Curte nu împărtășește soluția dată de instanța de fond în ceea ce privește momentului de la care s-a dispus continuarea activității recurentului-reclamant la Curtea de Apel Craiova, respectiv data pronunțării hotărârii. Înalta Curte are în vedere faptul că la data de 07.01.2020 recurentul-reclamant a solicitat pârâtului ca la încetarea mandatului de președinte al Judecătoriei Craiova, să dispună continuarea activității acestuia în cadrul Curții de Apel Craiova. Prin Hotărârea CSM 49/16.01.2020 a fost respinsă cererea formulată de recurentul-reclamant, considerându-se că nu este oportună solicitarea de continuare a activității în cadrul Curții de Apel Craiova, începând cu data de 15.07.2020, neexistând la momentul analizării cererii o necesitate de personal a acestei instanțe. Cererea a fost analizată în raport de dispozițiile art. 51 alin. (1) din Legea 303/2004, avându-se în vedere forma legii la data numirii în funcția de conducere, verificându-se oportunitatea acestei cereri în raport de situația posturilor vacante și încărcătura cauzelor/judecător și schema în primul trimestru al anului 2019 la cele două instanțe. La data de 17.01.2020, recurentul-reclamant a formulat o nouă cerere adresată pârâtului pentru continuarea activității în cadrul Tribunalului Dolj, la expirarea mandatului, respectiv data de 15.07.2020. Prin Hotărârea CSM nr. 116/06.02.2020 a fost admisă această cerere, dispunându-se continuarea activității în cadrul Tribunalului Dolj începând cu data de 15.07.2020. La analizarea cererii formulate, pârâtul a avut în vedere aceleași dispoziții legale, verificându-se oportunitatea acestei cereri în raport de criteriile mai sus arătate. Temeiul legal al formulării cererii reclamantului îl reprezintă art. 51 alin. (1) din Legea 303/2004, forma în vigoare la data numirii în funcția de conducere, fără ca în privința acesteia să existe critici în cuprinsul cererii de chemare în judecată. Potrivit textului de lege menționat (forma în vigoare la data de 04.07.2017):" (1) La încetarea mandatului funcției de conducere judecătorii sau procurorii pot ocupa, în condițiile prevăzute de art. 48, 49 și 50, o funcție de conducere la aceeași instanță sau la același parchet ori la altă instanță sau parchet ori revin la instanțele sau parchetele de unde provin sau la o instanță sau parchet unde au dreptul să funcționeze potrivit legii." Recurentul- reclamantul susține că, având funcția de judecător cu grad de curte de apel, legea îi creează un drept, iar nu o vocație, iar opțiunea sa nu poate fi supusă niciunei formalități sau condiționări din partea CSM. Sub acest aspect, Înalta Curte are în vedere că prin Decizia CCR nr. 668/29.09.2020 s-a stabilit că:" prin art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, legiuitorul instituie pentru magistrații care au îndeplinit funcții de conducere, dreptul de a reveni (la încetarea mandatului acestora din funcția de conducere deținută) la instanța la care au funcționat anterior numirii în funcția de conducere și doar o vocație de a-și continua activitatea la o altă instanță decât cea la care au funcționat anterior numirii în funcția de conducere și la care au dreptul să funcționeze potrivit legii. De asemenea, potrivit art. 134 indice 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, reglementează situația pentru judecătorii care își încetează activitatea în funcții de conducere și revin la instanța unde au funcționat anterior, instituind obligația ordonatorului principal de credite de a asigura de îndată, în acest caz, un post vacant din fondul de rezervă, în cazul în care nu mai există posturi vacante la acea instanță sau parchet. Dacă la încetarea mandatului funcției de conducere judecătorul dorește, însă, să își continue activitatea la o altă instanță unde are dreptul să funcționeze potrivit legii, solicitarea acestuia se va analiza ținând cont de posturile vacante disponibile, necesitățile de personal ale instanțelor implicate, precum și de criterii obiective aplicabile tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică. O interpretare contrară, în sensul instituirii în sarcina Consiliului Superior al Magistraturii a obligației de a dispune, în mod automat, continuarea activității magistratului la o altă instanță decât cea de la care provine, ar putea conduce la o perturbare a bunei funcționări a instanțelor și la un dezechilibru în cadrul politicii de resurse umane stabilite de Consiliul Superior al Magistraturii, în virtutea competențelor stabilite de lege. În acest sens, atribuțiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și ale secțiilor acestuia, referitoare la cariera judecătorilor și procurorilor, se exercită cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Rezultă așadar, că recurentul-reclamant nu are un drept, ci doar o vocație de a-și continua activitatea în cadrul Curții de Apel Craiova, în mod corect pârâtul CSM procedând la analiza acestei cereri din punctul de vedere al oportunității acesteia. Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că momentul de la care va continua activitatea la Curtea de Apel Craiova trebuie stabilit atât de instanța de judecată, cât și de Consiliul Superior al magistraturii, secția pentru judecători, în raport de aceleași criterii, respectiv necesitatea de a nu se conduce o perturbare a bunei funcționări a instanțelor și la un dezechilibru în cadrul politicii de resurse umane al CSM. În concluzie, Înalta Curte apreciind că data stabilită de către instanța de fond este arbitrară, va admite recursul, va casa în parte sentința recurată și, rejudecând, va înlătura dispoziția privind data de la care reclamantul urmează să continue activitatea la Curtea de Apel Craiova, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentința recurată și, rejudecând, va înlătura dispoziția privind data de la care reclamantul urmează să continue activitatea la Curtea de Apel Craiova, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței.