ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4524/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 24.06.2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat următoarele: 1. Suspendarea executării Hotărârii secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 49/17.01.2019 referitoare la Metodologia privind numirea în funcția de judecător în condițiile art. 33 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată, cu modificările și completările ulterioare, numirea în funcția de magistrat-asistent în condițiile art. 67 alin. (5), precum și reîncadrarea în funcția de judecător ori magistrat-asistent în condițiile art. 83 alin. (3) din aceeași lege, până la soluționarea definitivă a cauzei, în temeiul art. 15 raportat la art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004;

Anularea Hotărârii secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 49/17.01.2019;

Sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitatea art. 33 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată, cu modificările și completările ulterioare, în raport de dispozițiile art. 11 și art. 148 alin. (2) și (4), respectiv art. 147 alin. (4) din Constituția României și a dispozițiilor art. 23 alin. (1), art. 40 alin. (1) lit. c) și art. 43 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii republicată, cu modificările și completările ulterioare, în raport de dispozițiile art. 125 alin. (2), art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (1), (2) și (4) din Constituția României;

Sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, în temeiul art. 267 TFUE, cu următoarele întrebări preliminare: Prima întrebare: Mecanismul de cooperare și de verificare (MCV), instituit potrivit Deciziei 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, trebuie considerat un act adoptat de o instituție a Uniunii Europene, în sensul art. 267 TFUE, care poate fi supus interpretării Curții de Justiție a Uniunii Europene? A doua întrebare: Conținutul, caracterul și întinderea temporală a Mecanismului de cooperare și verificare (MCV), instituit potrivit Deciziei 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, se circumscriu Tratatului privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005? Cerințele formulate în rapoartele întocmite în cadrul acestui Mecanism au caracter obligatoriu pentru statul român? 1.2. Hotărârea instanței de fond Prin încheierea din 20 septembrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei de interes invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii și a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de reclamanta A.. Prin sentința nr. 341 din 27 septembrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a CJUE și cererea de anulare a Hotărârii secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 49/17.01.2019, formulate de reclamanta A.. 1.3. Căile de atac exercitate în cauză 1.3.1. Recursul declarat de reclamanta A. Împotriva sentinței nr. 341 din 27 septembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. A solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a hotărârii atacate și admiterea cererii de anulare a Hotărârii secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 49/17.01.2019. Cu referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a artătat că instanța de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și apărărilor invocate de reclamantă. În esență, a susținut că, cererea de decizie preliminară formulată nu tindea în realitate să obțină din partea Curții de Justiție a Uniunii Europene o "decizie de îndrumare", dimpotrivă, scopul său era acela de stabili în ce măsură instanța de judecată putea aplica direct dreptul Uniunii Europene, în speță Decizia 2006/928, care este, în temeiul articolului 288 al patrulea paragraf TFUE, obligatorie pentru statele membre destinatare, dar mai ales Rapoartele MCV emise în baza acestei decizii, care vizează atingerea obiectivelor de referință. A considerat că îndeplinirea acestor obiective de referință reprezintă o obligație de rezultat din partea României, iar Rapoartele MCV sunt construite în jurul acestor obiective pe care România trebuie să le atingă conform Deciziei 2006/928, motiv pentru care acestea au caracter obligatoriu. A arătat că astfel de întrebări preliminare nu au nicio legătură cu "emiterea unei opinii consultative asupra unor modificări și completări aduse legilor naționale de organizare a justiției, cu referire specială la separarea competentelor decizionale ale Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul carierei magistraților judecători și procurori", așa cum absolut straniu și străin de cauză a motivat Curtea de Apel Craiova, necitind nici măcar textul întrebărilor propuse. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a susținut încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în sensul că prima instanță trebuia fie să suspende judecata cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fie să efectueze o trimitere preliminară la CJUE. Prin urmare, Curtea de Apel Craiova a nesocotit dispozițiile art. 148 din Constituția României, nu a făcut aplicarea în cauză a dreptului Uniunii Europene, și nu a constatat nulitatea Hotărârii secției pentru Judecători a CSM nr. 49/17.01.2019, în raport de raportul tehnic al Comisiei Europene în cadrul MCV dat publicității la data de 18.07.2012 de însoțire a documentului Raportul Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind progresele realizate în România în cadrul Mecanismului de cooperare și de verificare, care a reținut următoarele: În perioada 2007-2008, 164 de magistrați au fost numiți fără un concurs riguros. Legea în vigoare la acea vreme le permitea profesioniștilor din domeniul juridic care au acumulat 10 ani de experiență să intre direct în magistratură, sub rezerva unui interviu simplu înaintea Consiliului Superior al Magistraturii. În urma preocupărilor exprimate de Comisie, această posibilitate a fost eliminată. În locul acesteia, s-a utilizat în mare măsură o alternativă, metoda admiterii directe în magistratură prin examen, pentru profesioniștii din domeniul juridic care au acumulat cinci ani de experiență. Din anul 2007, un număr de 708 noi magistrați au fost recrutați prin această metodă. Cu toate acestea, deoarece aceste persoane recrutate au susținut până acum examinări mai puțin cuprinzătoare decât candidații institutului (care, ulterior, ar trebui, de asemenea, să susțină o serie de examene suplimentare) și au beneficiat doar de o scurtă perioadă de formare post-recrutare, au rămas întrebări în ceea ce privește nivelul echivalent de pregătire pentru sarcinile lor. În urma preocupărilor exprimate de Comisie, în luna aprilie a anului 2012, Consiliul Superior al Magistraturii a adoptat modificări la regulamentele interne pentru instituirea unor examene echivalente de intrare la institut și de intrare directă în magistratură, precum și pentru extinderea perioadei de formare a persoanelor intrate direct, de la o lună Ia două luni." De asemenea, a precizat că Raportul Intermediar al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu din 04.02.2008 privind progresele realizate în România în cadrul Mecanismului de cooperare și verificare a constatat că "aproximativ jumătate din recrutările în sistemul judiciar au urmat o procedură ad hoc, pentru a asigura ocuparea rapidă a posturilor vacante existente. În aceste cazuri, posturile vacante au fost ocupate pe bază de interviuri și de experiență de muncă, fără a controla calificările sau pregătirea noului magistrat." România a renunțat la această formă de admitere în magistratură în anul 2008, ca efect al Ordonanței de urgentă a Guvernului nr. 46/2008, emisă tocmai pentru aplicarea MCV, așa cum rezultă din Nota sa de fundamentare. 1.3.2. Recursul incident declarat de pârâtul Consiliului Superior al Magistraturii Împotriva sentinței nr. 341 din 27 septembrie 2019 și a încheierii din 20 septembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs incident pârâtul, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. A solicitat admiterea recursului incident, casarea în parte a încheierii din 20 septembrie 2019, cu consecința admiterii excepției lipsei de interes și a respingerii cererii ca lipsită de interes, considerând că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 32, art. 33 și art. 40 din C. proc. civ. A apreciat că reclamanta nu justifică un interes în ceea ce privește solicitarea de revocare a Hotărârii nr. 49 din 17.01.2019 a secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, instanța de fond făcând o eronată interpretare a dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. (2) alin. (1) lit. a) și s) și art. 8 alin. (1) și (1 1 ) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrative, cu modificările ulterioare. A reiterat că, în ceea ce privește condițiile speciale de exercitare a acțiunii în contencios administrativ, justificarea unui interes este imperios legată de afirmarea unui drept subiectiv, iar revocarea/anularea și implicit suspendarea unui act administrativ poate fi dispusă numai dacă acesta a produs petentului o vătămare într-un drept ori interes legitim privat, constând în posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil prefigurat. Totodată, a arătat că deși reclamanta face trimitere la încălcarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim privat, în fapt invocă doar un interes legitim public definit prin art. 2 lit. r) din Legea nr. 554/2004. De altfel, având în vedere și principiul specialității capacității de folosință a persoanelor juridice fără scop lucrativ, preluat în cuprinsul dispozițiilor art. 206 alin. (2) din C. civ., potrivit căruia acestea pot avea doar acele drepturi și obligații care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de constituire sau statut, a apreciat că, în speță, reclamanta Asociația "A." nu a dovedit că a suferit vreo vătămare prin emiterea hotărârii a cărei suspendare o solicită. În dovedirea interesului în promovarea cererii reclamanta a făcut trimitere în mod generic la scopul constitutiv al asociației ce rezultă din Statutul acesteia, respectiv asigurarea progresului societății prin realizarea unei justiții independente, imparțiale și performante, afirmarea si apărarea independentei puterii judecătorești față de celelalte puteri ale statului, inițierea, organizarea, sprijinirea, coordonarea și realizarea de proiecte privind îmbunătățirea, modernizarea și reformarea sistemului de administrare a justiției. În raport de această situație, a invocat prevederile art. 8 alin. (1 1 ) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat pot invoca apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat, și nu invers, cum s-ar putea pretinde în cauza de față. Cu alte cuvinte, așa cum în mod constant s-a decis în jurisprudența, nu poate fi sancționată o nelegalitate obiectivă a actului administrativ decât cu condiția existenței unei vătămări produse reclamantului într-un drept subiectiv sau într-un interes legitim privat. A făcut referire la considerentele Deciziei nr. 66/2009 a Curții Constituționale, la practica Înaltei Curți de Casație și Justiție - decizia nr. 1266/2009 și la cauza Plauman c. Comisiei CEE - hotărârea din 15 iulie 1963. A mai arătat că reclamanta nu a dovedit existența unor acte administrative individuale (emise în temeiul celor normative criticate) care să îi producă o vătămare prin încălcarea vreunui drept prevăzut de lege sau a vreunui interes legitim. Or, practica instanței supreme este constantă în sensul că în cadrul contenciosului administrativ subiectiv (ce are ca scop protejarea drepturilor subiective ce aparțin unei persoane fizice sau juridice determinate, individualizate) nu poate fi sancționată o nelegalitate obiectivă a actului administrativ, sancțiunea anulării/nulității și implicit suspendarea efectelor actului atacat urmând a fi aplicată numai cu condiția existenței unei vătămări produse persoanei fizice sau juridice într-un drept subiectiv sau într-un interes legitim privat. 1.4. Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care, în prealabil, a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, apreciind că argumentele prezentate în recurs nu pot fi încadrate motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., în subsidiar solicitând respingerea recursului ca nefondat. În ședința publică din data de 07.10.2021, intimatul-pârât a calificat această excepție ca fiind excepția nulității recursului, pentru aceleași considerente prezentate anterior. 1.

Procedura de soluționare a recursurilor Prin rezoluția din 7 mai 2020 a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursurilor în ședință publică, la data de 7 octombrie 2021, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursurilor, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018. II. Soluția instanței de recurs 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante Reclamanta A. a investit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Hotărârii secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 49/17.01.2019 referitoare la Metodologia privind numirea în funcția de judecător în condițiile art. 33 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată, cu modificările și completările ulterioare, numirea în funcția de magistrat-asistent în condițiile art. 67 alin. (5), precum și reîncadrarea în funcția de judecător ori magistrat-asistent în condițiile art. 83 alin. (3) din aceeași lege. Totodată, a solicitat Sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 33 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și a dispozițiilor art. 23 alin. (1), art. 40 alin. (1) lit. c) și art. 43 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, precum și sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, în temeiul art. 267 TFUE, cu două întrebări preliminare. Prima instanță a respins excepția lipsei de interes invocată de pârât, a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale, a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene și cererea de anulare a Hotărârii secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 49/17.01.2019 formulate de reclamantă. În acest context, reclamanta A. a criticat soluția primei instanțe de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene și de respingere a cererii de anulare a Hotărârii secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 49/17.01.2019, iar pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat recurs incident prin care a criticat soluția de respingere a excepției lipsei de interes. 2.1.1. Recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul incident declarat de pârât este fondat, pentru considerentele arătate în continuare. Regulile de drept aplicabile în speța de față, care prezintă relevanță cu privire la modul de soluționare a excepției lipsei de interes sunt dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), p), r) și s) și art. 8 alin. (1 1 ) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum și Decizia nr. 8/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casației și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Prevederile art. 2 lit. a) din Legea nr. 554/2004 definesc "persoana vătămată" ca fiind orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate și grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum și organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate. Art. 2 lit. p) din lege definește interesul legitim privat ca fiind posibilitatea de a o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat, iar interesul legitim public este, potrivit art. 2 lit. r), interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenței autorităților publice. Totodată, Legea nr. 554/2004 definește în cuprinsul art. 2 lit. s) și organismele sociale interesate, ca fiind acele structuri neguvernamentale, sindicate, asociații, fundații și altele asemenea, care au ca obiect de activitate protecția drepturilor diferitelor categorii de cetățeni sau, după caz, buna funcționare a serviciilor publice administrative. Conform art. 8 alin. (1 1 ) din aceeași lege, persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat. În motivarea soluției de respingere ca neîntemeiată a excepției lipsei de interes, instanța de fond a reținut că prin promovarea acțiunii care face obiectul dosarului se urmărește asigurarea legalității în activitatea de reglementare exercitată de Consiliul Superior al Magistraturii, în ceeea ce privește cariera și statutul magistraților, fiind astfel justificat interesul legitim, ce se circumscrie atât scopului Asociației, cât și noțiunii de persoană vătămată prin actul administrativ, în accepțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Or, în speță este adevărat că reclamanta A. se înscrie, potrivit statutului, în categoria organismelor sociale prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 și că este asimilată persoanei vătămate astfel cum a fost definită la art. 2 lit. a) din aceeași lege, însă în situația acțiunii promovate în contencios administrativ de către organismele sociale interesate, legiuitorul a avut în vedere reglementarea unui contencios subiectiv, în care invocarea interesului legitim public este subsidiară invocării unui interes legitim privat, acesta din urmă decurgând din legătura directă dintre actul administrativ supus controlului de legalitate și scopul direct, obiectivele organismului social, potrivit statutului acestuia. Observă Înalta Curte că scopul asociației reclamante, definit în art. 4 din Statut, astfel cum a fost depus în fața instanței de fond este următorul: "progresul societății prin realizarea unei justiții independente, imparțiale și performante, afirmarea si apărarea independentei puterii judecătorești față de celelalte puteri ale statului, inițierea, organizarea, sprijinirea, coordonarea și realizarea de proiecte privind îmbunătățirea, modernizarea și reformarea sistemului de administrare a justiției. Asociația își propune să asigure respectarea drepturilor judecătorilor, a independentei acestora in exercitarea atribuțiilor si funcțiilor ce le revin, în conformitate cu principiile fundamentale privind independenta puterii judecătorești, în raporturile cu celelalte subiecte de drept pe plan intern, al Uniunii Europene si internațional, promovarea libertății și a demnității profesiei, apărarea statutului judecătorilor în statul de drept și a independenței justiției față de celelalte puteri ale statului. în întreaga activitate, A. va respecta Constituția și toate legile țării, va milita pentru protejarea valorilor fundamentale ale democrației, ale statului de drept și ale respectării drepturilor omului." Chiar dacă, la dosarul de recurs reclamanta a depus Statutul actualizat al Asociației prin care a adus modificări articolului 4, cu referire la scopul Asociației, Înalta Curte reține că verificarea legăturii directe dintre actul administrativ supus controlului de legalitate, în speță Hotărârea secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 49/17.01.2019, și scopul direct ale organismului social (al Asociației), potrivit statutului acestuia se face de instanța de judecată, de la caz la caz, prin raportare la elementele raportului juridic dedus judecății, nefiind suficientă menționarea în statut, astfel cum a fost modificat, a faptului că "scopul asociației este reprezentat, de asemenea, de satisfacerea interesului public, reprezentat de independența justiției..." Așadar, deși reclamanta a susținut că interesul legitim privat care a fost încălcat rezultă din conținutul art. 4 alin. (1) din Statulul Asociației, în realitate, în cadrul cererii în anulare formulate, prin motivele de nelegalitate ale actului administrativ atacat care au fost invocate, se conturează un contencios obiectiv care are ca principal scop asigurarea legalității și promovarea intereselor generale, astfel că, reclamanta urmărește, de fapt, să apere un interes legitim public. În plus, simpla calitate de organism social interesat - asociație nu este suficientă pentru dovedirea interesului legitim privat, în susținerea acțiunii în contencios administrativ, întrucât acest interes trebuie să rezulte din elemente ale raportului juridic dedus judecății, respectiv din realizarea interesului concret al acelui organism social. Înalta Curte apreciază că nu este îndeplinită în cauză condiția referitoare la justificarea unui interes legitim privat, în sensul prevăzut de art. 2 lit. p) din Legea nr. 554/2004, lipsa acesteia neputând fi acoperită de interesul public invocat de către reclamantă, întrucât acesta nu poate avea decât un caracter subsidiar. Prin urmare, în pofida acestor dispoziții legale, pe care le-a ignorat, instanța de fond a respins excepția lipsei de interes, fără ca din probele cauzei să fi rezultat că reclamanta ar fi suferit vreo vătămare, în sensul celor expuse mai sus, motiv pentru care se impune admiterea recursului incident formulat de pârât. 2.1.2. Recursul formulat de reclamanta A. Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității recursului invocată de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, constatând că recurenta-reclamantă a formulat argumente de ordin critic care se cirmcumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. (6) și (8) C. proc. civ. Ca urmare a admiterii recursului incident, cu consecința respingerii ca lipsită de interes a acțiunii formulată de reclamantă, Înalta Curte constată că nu se mai impune analiza criticilor din recursul principal, care au vizat soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene și a cererii în anularea actului administrativ contestat, acesta urmând a fi respins. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Raportat la toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că recursul incident este fondat și, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea 544/2004 și art. 497 C. proc. civ., se va dispune admiterea acestuia, se va casa în parte sentința atacată și, în rejudecare, se va respinge acțiunea ca lipsită de interes. Se va respinge recursul formulat de reclamantă și, în temeiul art. 453 C. proc. civ., va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către recurentul-pârât în cuantum de 100 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru achitată în recurs. PENTRU ACESTE MOTIVE,