ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1224/2022

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată petenta A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice Ploiești - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș - A.I.F. - S.I.F.P.J. nr. 2, în temeiul art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, a solicitat în principal, admiterea cererii și suspendarea executării deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 2 emisă la data de 17.03.2021, până la soluționarea definitivă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Curții de Apel Pitești, iar în subsidiar admiterea cererii și suspendarea executării deciziei de instituire a popririi asigurătorii până la soluționarea definitivă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2021 aflat în prezent pe rolul Curții de Apel Pitești.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 84/F-CONT din 7 mai 2021, a admis cererea formulată de petenta A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană A Finanțelor Publice Argeș - A.I.F. - S.I.F.P.J. nr. 2, privind suspendarea executării actelor administrative constând în Deciziile nr. 2/17.03.2021 și nr. 4/31.03.2021 de instituire a măsurilor asigurătorii, așa cum a fost modificată, acte administrative emise de intimata A.N.A.F. – D.G.R.F.P. Ploiești prin A.J.F.P. Argeș – S.I.F.P.J. NR. 2, până la soluționarea definitivă a cauzei, ca fiind întemeiată în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, a lua de rămânerea fără obiect a petitului întemeiat în drept pe art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În motivare arată că instanța de fond nu și-a motivat hotărârea pe baza propriilor convingeri și nu a analizat actele contestate în raport de toate susținerile părților; mai mult, instanța de fond și-a însușit fără excepție toate afirmațiile si motivele invocate de petentă, pe care le-a reprodus într-o formă comprimată. Instanța de fond nu a ținut seama de caracterul asigurătoriu al măsurilor adoptate de inspecția fiscală prin cele două decizii, conferit de prevederile art. 213 - 214 din Legea 207/2015, modificată, considerându-le ca măsuri executorii. Nu a ținut seama de faptul că măsurile asigurătorii (poprirea și sechestrul asigurător) reprezintă mijloace de protecție a drepturilor creditorului și nu trebuie confundate cu poprirea și sechestrul, ca măsuri de executare silita reglementate de Codul de procedură fiscală la Titlul VII - Capitolul VIII. Luarea măsurilor de indisponibilizare a bunurilor pentru creanțe de drept comun se face și prin prisma unei practici judiciare de care instanțele judecătorești țin seama pentru a nu crea situații de inducere a falimentului unor agenți economici prin sechestrarea, spre exemplu, a mijloacelor de producție, împiedicându-i astfel să mai desfășoare activități aducătoare de venituri, care să permită stingerea datoriilor acestora. În mod neîntemeiat, instanța de fond a apreciat că deciziile de instituire a măsurilor asigurătorii nu sunt motivate, însușindu-și fără nicio rezervă susținerile intimatei - petente. Deciziile nr. 2/17.03.2021 și 4/31.03.2021 sunt motivate, cuprinzând în mod clar și concret faptele debitorului care au condus Ia concluzia că există pericolul concret de sustragere a agentului economic de la plata impozitelor estimate sau să se sustragă de la urmărire, să ascundă sau să-și risipească patrimoniul. De asemenea, deciziile îndeplinesc condițiile legale referitoare la motivare, iar considerentele instanței de fond sunt neîntemeiate, rezumându-se doar la a face aprecieri cu caracter general și fără a indica, din punctul său de vedere, în ce sens considerentele avute în vedere de organul de inspecție fiscală nu justifică luarea măsurilor asigurătorii. Or, tocmai comportamentul fiscal neadecvat și sancțiunea aplicată în consecință administratorului firmei - imposibilitatea de a ocupa funcția de director (administrator) în Marea Britanie până la data de 03.05.2025 - ca și nedeclararea achizițiilor de către toate firmele implicate în tranzacții, precum și constatările autorităților din Marea Britanie transmise autorității fiscale române, detaliate în procesul-verbal nr. x/2021, comunicat reprezentantului societății petente, așa cum se menționează la finalul acestuia, toate făcute în scopul de a se sustrage de la plata TVA, sunt suficiente pentru a justifica măsurile asigurătorii. Nici condiția pagubei iminente nu este îndeplinită în cazul de față, având în vedere următoarele considerente: Măsurile asigurătorii (poprirea și sechestrul asigurător) reprezintă mijloace de protecție a drepturilor creditorului și nu trebuie confundate cu poprirea și sechestrul ca măsuri de executare silită reglementate de Codul de procedură fiscală la Titlul VII - Capitolul VIII. Măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii, în cazul neplății, doar odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență. Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca netemeinică.

Apărările formulate în cauză Intimata A. S.R.L. a formulat note scrise prin care a invocat excepția lipsei de interes a recurentei în formularea recursului și excepția nulității. În motivare arată că în raport de faptul că măsurile asigurătorii instituite prin Deciziile nr. 2/17.03.2021 și nr. 4/31.03.2021 s-au transformat în măsuri executorii urmare a împlinirii termenului de plată al Deciziei de Impunere nr. xnr. 190/31.03.2021, la data formulării cererii de recurs nu mai subzistă interesul procesual al susținerii recursului, având în vedere că efectele celor două decizii de măsuri asigurătorii s-au epuizat anterior formulării de către recurenta-pârâtă a cererii de recurs.

Soluția instanței de recurs Analizând cu prioritate excepțiile invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate, motiv pentru care le va respinge. Referitor la interesul de a acționa al recurentei-pârâte, acesta este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., având în vedere că acțiunea a fost formulată până la soluționarea definitivă a cauzei, fiind întemeiată în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, astfel că este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. Referitor la excepția nulității recursului invocată de către intimata A. S.R.L., Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, având în vedere faptul că, prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a formulat critici care se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că nu se poate reține lipsa motivelor în sensul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.", Înalta Curte constată că din actele și lucrările dosarului rezultă că obiectul cauzei îl reprezintă suspendarea executării deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 2 emisă la data de 17.03.2021, până la soluționarea definitivă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2021 Suspendarea executării unui act administrativ constituie o măsură excepțională prin care instanța de judecată înlătură caracterul executoriu din oficiu al acestui act, iar luarea unei asemenea măsuri, presupune dovedirea existenței acelor împrejurări care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, dar mai ales a necesității înlăturării temporare a caracterului executoriu al acestuia. Orice act administrativ se bucură de prezumția de legalitate și este executoriu din oficiu. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. Soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză. Înalta Curte are în vedere faptul că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond". Suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați. Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. La modul concret, conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu. Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate. Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă. Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare. Condiția existenței cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs. Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului. Înalta Curte apreciază că, în cauză, prin actele depuse, reclamanta a prezentat suficiente elemente care să conducă la existența unor îndoieli serioase în ceea ce privește legalitatea actului administrativ. În speță, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuia motivată sub aspectul luării măsurii asigurătorii, adică în concret, arătarea argumentelor privind îndeplinirea condiției referitoare la dovedirea pericolului concret de sustragere a agentului economic de la plata impozitelor estimate sau prejudicierea bugetului prin acte concrete de ascundere sau risipire a patrimoniului și nu arătarea unor motive generice care au condus organul fiscal la luarea măsurii sechestrului asigurător. Orice reținere generică a pericolului, fără enumerarea actelor concrete care să-l individualizeze, reprezintă un aspect de natură a conduce la concluzia că măsura asigurătorie nu este întemeiată în fapt. Înalta Curte constată că există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conținutului și legalității actului administrativ contestat. De asemenea, instanța de control judiciar consideră că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză. Conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Așadar, paguba iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ. Se poate aprecia că există urgență atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă și imediată unui interes public, situației reclamantului sau intereselor pe care acesta înțelege să le apere. Revine judecătorului de contencios administrativ, investit cu soluționarea unei cereri de suspendare, să aprecieze în mod concret, având în vedere argumentele prezentate de reclamant, dacă efectele actului aflat în discuție sunt de natură să justifice urgența. Aceasta din urmă poate justifica măsura provizorie a suspendării executării unui act administrativ, fără ca ea să aducă atingere hotărârii judecătorești ce urmează a se pronunța cu privire la cererea de anulare a actului. Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o serie de obligații. Suspendarea pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale. Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că executarea silită imediată este de natură să producă reclamantei o pagubă imposibil de reparat ulterior. Astfel, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că suma sechestrată este una considerabilă, iar poprirea conturilor bancare ale reclamantei la acest moment, va conduce la blocarea efectivă a activității și ulterior există pericolul să nu poată executa contractele încheiate și implicit să achite contribuțiile datorate bugetului de stat. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.