ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1064/2023

Ședința publică din data de 28 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 24.10.2019, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date și Direcția Generală de Pașapoarte, a solicitat instanței:

a) să anuleze următoarele actele administrative:

- nr. C87-19-190 din 4 martie 2019, emis de Consulatul General al României la New York;

- nr. G5-4/2019 din 22.04.2019, emis de Ministerul Afacerilor Externe, Departamentul Consular;

- nr. x/P/4 din 23.09.2019, emis de Direcția Generală de Pașapoarte

- nr. T 3393478 din 02.10.2019, emis de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date.

b) să oblige pârâtul Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date să transcrie Certificatul de căsătorie nr. Căsătorii/2010/563 din 05.11.2010, întocmit de Ofițerul de Stare civilă la Primăria Comunei Schaerbeck, Bruxelles, Belgia;

c) să oblige pârâții să adopte o metodologie prin care să îndrume toate consulatele României în străinătate și serviciile pașapoarte de pe teritoriul României să proceseze cererile de eliberare a pașaportului simplu electronic depuse de persoanele căsătorite cu persoane de același sex, cu bifarea rubricii stare civilă "căsătorit" în baza transcrierii certificatelor de stare civilă emise în alte state membre UE;

e) să oblige pârâții în solidar să plătească reclamantului echivalentul în RON a sumei de 25.000 euro, pentru daune morale pentru prejudiciul moral suferit în urma încălcării drepturilor sale.

f) să oblige pârâții în solidar să plătească reclamantului cheltuieli de judecată.

A indicat faptul că art. 27 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 impune ca judecarea cauzei să se facă cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD); reclamantul a arătat că acțiunea este scutită de taxa judiciară de timbru conform art. 27. alin. 1 O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Prin sentința civilă nr. 699 din 5 august 2020, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității primului capăt de cerere privind anularea adresei nr. x din 4.03.2019 emisă de Consulatul General al României la New York, respectiv privind anularea adresei nr. x/2019 din 22.04.2019 emisă de către pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, ca fiind neîntemeiată; a admis excepția inadmisibilității primului capăt de cerere privind anularea adresei nr. x din 23.09.2019 emisă de Direcția Generală de Pașapoarte, respectiv de anulare a adresei nr. x din 2.10.2019 emisă de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date; a respins capătul de cerere privind anularea nr. x/P/4 din 23.09.2019 emisă de Direcția Generală de Pașapoarte formulat în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Pașapoartelor, ca fiind inadmisibil; a respins capătul de cerere privind anularea adresei nr. x din 2.10.2019 emisă de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, respectiv capătul doi de cerere privind obligarea la transcrierea certificatului de căsătorie cu numărul x din 5.11.2010, formulate în contradictoriu cu pârâta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, ca fiind inadmisibile; a admis excepția lipsei de interes a primului capăt de cerere privind anularea adresei nr. x/2019 din 22.04.2019 emisă de Ministerul Afacerilor Externe (Departament Consular); a admis excepția lipsei de interes a primului capăt de cerere privind anularea adresei nr. x din 23.09.2019 emisă de Direcția Generală de Pașapoarte; a respins ca fiind lipsit de interes capătul de cerere de cerere privind anularea adresei nr. x/2019 din 22.04.2019 emisă de Ministerul Afacerilor Externe (Departament Consular), respectiv de anulare a adresei nr. x din 23.09.2019 emisă de Direcția Generală de Pașapoarte; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Afacerilor Interne, cu privire la capătul de cerere privind anularea adreselor nr. x din 23.09.2019 emisă de Direcția Generală de Pașapoarte, respectiv de anulare a adresei nr. x din 2.10.2019 emisă de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date; a respins primul capăt de cerere privind anularea adreselor nr. x din 23.09.2019 emisă de Direcția Generală de Pașapoarte, respectiv de anulare a adresei nr. x din 2.10.2019 emisă de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins excepția inadmisibilității celui de al treilea capăt de cerere privind obligarea pârâților la adoptarea unei metodologii (proceduri interne) ca fiind neîntemeiată; a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepția lipsei de interes, respectiv excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților cu privire la cel de al treilea capăt de cerere, ca fiind neîntemeiate; a respins capetele de cerere formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, Direcția Generală de Pașapoarte și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, privind obligarea pârâților la adoptarea unei metodologii (proceduri interne), respectiv, la obligarea pârâților, în solidar, la plata daunelor morale, precum și capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, ca fiind neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. recurentul-reclamant arată că sentința recurată conține motive contradictorii și care sunt străine de natura cauzei.

În cadrul acestui motiv de casare se invocă mai multe aspecte de nelegalitate.

Primul aspect de nelegalitate privește faptul că instanța de fond a aplicat recurentului-reclamant standarde de probă străine naturii specifice a cauzei, care privea verificarea aspectelor de discriminare reclamate aspecte rezultate din comportamentul autorităților pârâte față de reclamantă.

Se arată că prima instanță nu a ținut cont de natura civilă a cauzei în sensul art. 6 din CEDO și nu a făcut referire la dispozițiile O.G. nr. 137/2000, care conțin prevederi explicate privind regulile probă.

Se arată că prima instanță a aplicat recurentului standarde de probă din dreptul penal (dovedirea faptei dincolo de orice îndoială rezonabilă)și standardul general de probă din procedură civilă (cine face o afirmație trebuie să o probeze) fără a face aplicarea normei din art. 27 alin. 4 din O.G. nr. 134/2000 care are caracter de excepție respectiv "Persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existența unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalității de tratament."

Conform excepției prevăzute de art. 27 alin. (4), recurentul-reclamant nu trebuia să dovedească afirmația că a fost discriminat (contrar standardului affirmati incumbit probatio), ci era suficient să aducă suficiente dovezi ale unor fapte (altele decât fapta propriu-zisă de discriminare) pe baza cărora instanța să poată să prezume până la proba contrarie existenta unei discriminări (contrar standardului dovedirii faptei dincolo de orice îndoială rezonabilă, din penal). Instanța de fond a încălcat art. 27 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 și i-a aplicat recurentului-reclamant sarcina probei mai strictă, ignorând faptul că acesta a dovedit prima faciae fapte din care putea prezuma că ar putea fi vorba despre o faptă de discriminare, până la proba contrarie.

Al doilea aspect de nelegalitate:

Se arată că prima instanță nu a ținut cont că reclamantul a probat conform art. 27 alin. 4 din O.G. nr. 137/2000 prin conținutul adresei din 4.03.2019 prima facie a faptei de discriminare pretinse, ca prezumație relativă, nu absolută a existenței faptei de discriminare reclamată.

Iar proba contrarea era în sarcina intimaților-pârâți care trebuiau să dovedească că l-au tratat pe reclamant la fel ca pe orice alt cetățean căsătorit care dorește să obțină pașaport simplu în sensul de a se menționa că este persoană căsătorită când depune cererea online sau la ghișeu.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. privește încălcarea dispozițiilor normei de drept speciale incidente în prezenta cauză în raport de obiect, respectiv a dispozițiilor O.G. nr. 137/2000 și a dispozițiilor directivelor europene de către instanța de fond.

Se arată că premisa acestei interpretări a fost reprezentat de faptul că prima instanță a aplicat reguli străine sarcini publice în ceea ce privește tratamentul discriminatoriu reclamat de recurentul-reclamant.

Se arată că prima instanță aplicat greșit dispozițiile art. 2 alin. 1, art. 10 și art. 15 din O.G. nr. 137/2000, refuzând să constate tratamentul discriminatoriu la care a fost supus reclamantul pe motiv că este căsătorit cu o persoană de același sex.

În cadrul acestui motiv de casare se invocă aplicarea greșită a Deciziei CCR nr. 534/18 iulie 2018 și Hot. CJUE din 5 iunie 2018 și prevederile art. 7, 20, 21, 45 din Carta drepturilor fundamentale a UE și art. 21 din TFUE.

Se solicită admiterea recursului și în dovedire se invocă depunerea de înscrisuri.

La dosar intimații-pârâți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul declarat în raport de motivele de recurs invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat în cauză nefiind îndeplinite condițiile cazurilor de casare invocate respectiv dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. este nefondat în cauză neputând fi reținută teza existenței unor motive contradictorii și străine de natura cauzei în raport de specificul cauzei și de sarcina probei în raport de dispozițiile O.G. nr. 137/200 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

În cauză nu sunt întemeiate aspectele de nelegalitate invocate de reclamant în cadrul acestui motiv de recurs în sensul că instanța de fond în cadrul analizei existenței sau nu a tratamentului discriminatoriu reclamat a încălcat regulile privind sarcina probei în materia discriminării prin neaplicarea prevederilor art. 29 alin. (4) din O.U.G. nr. 137/2000.

Contrar acestor susțineri din recurs, Curtea constată că prima instanță a aplicat corect standardele de probă cu respectarea dispozițiilor art. 27 alin. (4) teza I din O.G. nr. 137/2000 ca normă specială în raport de obiect fără a se putea reține aplicarea standardelor de probă din dreptul penal sau din C. proc. civ., astfel cum susține în mod eronat reclamantul.

Conform art. 27 alin. (4) teza I din O.G. nr. 137/2000, "(4) Persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existența unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizare îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o vătămare a principiului egalității de tratament".

Prima instanță a analizat cauza cu respectarea standardului de probă aplicabil pretinsei discriminări a reclamantului în exercitarea libertăților și drepturilor sale cu respectarea dispozițiilor art. 27 alin. 4 din O.G. nr. 137/2000,fără a răsturna sarcina probei, în sensul de a-l obliga pe reclamant să probeze "dincolo de orice îndoială" tratamentul discriminatoriu pretins iar concluzia instanței de fond este în sensul probelor administrate de ambele părți.

Iar analiza instanței în raport de materialul probator apreciat cu respectarea jurisprudenței CEDO în materie – Cauza Nachova împotriva Bulgariei a fost acela că nu a existat o discriminare a reclamantului în procedura de obținere a pașaportului, în sensul că statutul civil de persoană căsătorită cu persoană de același sex nu a reprezentat un impediment în emiterea documentului de călătorie.

Prima instanță a respectat dispozițiile art. 27 alin. 4 din O.G. nr. x în sensul că a verificat cu respectarea standardului de probă dezvoltat de CEDO existența situației premisă a unor alte fapte decât fapta propriuzisă de discriminare reclamată din care se putea prezuma la modul relativ, existența unei discriminări.

Iar din analiza acestor pretinse fapte ca situație premisă prima instanță concluzionat contrar susținerilor recurentului-reclamant. Iar concluzia instanței este în conformitate cu materialul probator respectiv conținutul adreselor contestate.

Iar din acestea nu rezultă fapte de natură a prezuma existența unui tratament discriminatoriu, în sensul solicitat de reclamant.

Aceasta deoarece modul de completare a rubricii "starea civilă" nu condiționează preluarea cererii de eliberare a pașaportului simplu electronic, iar rubrica, stare civilă de pe formularul cererii are caracter opțional începând cu anul 2018.

În cauză reclamantul a bifat opțional starea sa civilă neputându-se reține din probe faptul că ar fi fost obligat să nu-și declare starea civilă în cererea depusă la 30.01.2020 pentru a putea beneficia de eliberarea documentului de călătorie astfel cum este definit de Legea nr. 248/2005 și O.U.G. nr. 97/2005.

Nu se poate reține faptul că prima instanță a refuzat să analizeze situația de discriminare invocată de reclamant și faptul că prima instanță nu a reținut ca probată situația premisă invocată de reclamant conform opiniei sale cu adresele emise de autoritățile pârâte.

Curtea constată că prima instanță a analizat pe fond în raport de probele administrate legalitatea adresei din 22.04.2019 contestată de reclamant ca un pretins refuz nejustificat de soluționare a cererii sale.

Prima instanță a analizat adresa contestată prin care conform informațiilor cuprinse i-a fost soluționată favorabil cererea reclamantului privind eliberarea documentului de călătorie – pașaport simplu electric, iar situația reclamantului a fost tratată sub aspectul cererii identic cu cea aplicată tuturor cetățenilor români aflați în străinătate. Recurentul – reclamant a completat rubrica starea civilă pe formular, conform convingerilor sale, fără a fi obligatoriu completarea acestei rubrici. Acest caracter a fost desființat din anul 2018 pe motiv de simplificare a procedurilor consulare, aplicabil tuturor cetățenilor români aflați în străinătate, fără a avea legătură directă sau indirectă cu vreunul din criteriile de discriminare prevăzute de O.G. nr. 137/2000.

- Rubrica stare civilă de pe formularul aferent cererii de pașaport - prezintă relevanță pentru procedura de procesare a cererii de eliberare a pașaportului doar dacă modificarea stării civile este de natură a antrena schimbarea numelui (conform precizărilor DGP din adresa nr. x/05.11.2019- anexată la dosarul primei instanțe): reclamantul nu a fost obligat sa furnizeze date privind starea civilă, studii sau profesie, întrucât nu fac parte din categoriile de date personale necesare îndeplinirii scopurilor specifice, determinate la nivelul sistemului de pașapoarte - astfel se confirmă precizările MAE din adresa nr. x/2019 din 22.04.2019, in sensul ca reclamantul avea posibilitatea sa completeze cum dorește rubrica starea civilă;

- Pe de alta parte, Ministerul Afacerilor Externe a explicat detaliat (în întâmpinarea depusă la dosarul primei instanțe și anexe) și faptul că, fără prezența fizică a reclamantului, nu se putea da curs cererii sale introduse in sistemul de programări, în vederea confecționării pașaportului simplu electronic, astfel cum reclamantul a solicitat în numeroase ocazii;

După ce reclamantul s-a prezentat personal pentru preluarea datelor personale i-a fost eliberat pașaportul simplu electronic, eliberarea acestui document de călătorie nefiind condiționată în niciun mod de starea civilă a reclamantului.

Acest fapt a fost comunicat și reclamantului, aceste aspecte de fapt fiind analizate de prima instanță, cu respectarea tuturor prevederilor legale în materia discriminării.

Curtea nu va reține aspectul de nelegalitate invocat în recurs privind pretinsa nerespectare a Deciziei Curții Constituționale nr. 534/18.07.2018 și a Deciziei CJUE în Cauza C.673/2016.

Hotărârile invocate nu sunt incidente în cauză deoarece vizează acordarea dreptului de ședere pe teritoriul statului, în condițiile dreptului european, soților cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene din căsătoriile dintre persoanele de același sex.

În prezenta cauză starea civilă a reclamantului cetățean român completată facultativ de către acesta nu a reprezentat un impediment pentru eliberarea documentului de călătorie.

Pașaportul simplu electronic a fost eliberat reclamantului cetățean român după ce reclamantul s-a prezentat personal la Consulatul General al României la New York pentru preluarea datelor biometrice.

Niciun pașaport electronic românesc nu poale fi eliberat fără prezența fizică a cetățeanului român în fața funcționarului (de la misiunile diplomatice și oficiile consulare sau din țară, de la serviciile publice de pașapoarte). Sistemul de procesare a cererilor de eliberare a pașapoartelor nu permite - imposibilitate materială - preluarea fotografici și a amprentelor digitale în alt mod decât de la persoana prezentă fizic în fața funcționarului (fotografiile nu pot fi adăugate in sistem).

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 699 din 5 august 2020 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 28 februarie 2023.