ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2725/2013

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 55 din 8 februarie

2013, Tribunalului Galați, a respins la inadmisibilă contestația la executare

formulată de condamnatul N.D. împotriva Sentinței penale nr. 34 din 26 ianuarie

2010 pronunțată de Tribunalul Galați în Dosarul nr. 6512/121/2008.

Pentru a hotărî

astfel, instanță a reținut că contestatorul și-a întemeiat contestația pe

dispozițiile legale ale art. 461 C. proc. pen. cu referire la art. 14 C. pen.

și art. 320

1

C. proc. pen., arătând că pe parcursul judecării cauzei

în care a fost condamnat nu a avut posibilitatea să recunoască faptele, iar

după rămânerea, definitivă a sentinței de condamnare a intervenit o lege mai

favorabilă - Legea nr. 202/2010 prin dispozițiile art. 320

1

C. proc.

pen., dar și pe dispozițiile art. 522

1

C. proc. pen.

Instanța a apreciat

prezenta contestație la executare ca fiind inadmisibilă întrucât motivația

invocată de petent nu a putut fi grefată pe nici unul din cazurile limitativ

prevăzute de dispozițiile art. 461 C. proc. pen.; textul art. 320

1

C. proc. pen., nou introdus prin procedura simplificată de soluționare a

cauzelor penale, are în vedere o judecată aparținând numai fondului și care,

deopotrivă, trebuie să fie operabilă doar până la pronunțarea unei hotărâri

penale definitive.

Dispozițiile art. 522

1

C. proc. pen. se referă la persoanele care au fost judecate și condamnate în

lipsă, dar care au fost extrădate, situație în care contestatorul nu se află,

conform actelor din Dosarul de fond nr. 6512/121/2008 al Tribunalului Galați.

Apelul declarat de

condamnatul N.D. împotriva Sentinței penale nr. 55/F din 8 februarie 2013 a

Tribunalului Galați, a fost admis și a fost desființată în parte Sentința

penală nr. 55/F din 8 februarie 2013 a Tribunalului Galați și rejudecând, a

fost înlăturată din sentința penală apelată dispoziția prin care s-a respins ca

inadmisibilă contestația la executare formulată de condamnatul N.D. împotriva

Sentinței penale nr. 34 din 26 ianuarie 2010 a Tribunalului Galați.

A fost respinsă, ca

inadmisibilă, cererea prin care, în temeiul art. 522 C. proc. pen., condamnatul

N.D. a solicitat rejudecarea cauzei penale ce a format obiectul Sentinței

penale nr. 34 din 26 ianuarie 2010 a Tribunalului Galați.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, reținându-se următoarele:

Instanța de fond a

calificat cererea condamnatului ca fiind contestație la executare și a

soluționat-o ca atare, în condițiile în care petentul condamnat în fața primei

instanțe a precizat obiectul cererii, și anume, rejudecarea cauzei penale ce a

făcut obiectul Sentinței penale nr. 34 din 26 ianuarie 2010 a Tribunalului

Galați, în conformitate cu dispozițiile art. 522

1

C. proc. pen. De

altfel, și în fața instanței de control judiciar petentul a făcut aceleași

precizări.

Pe de altă parte,

prin Sentința penală nr. 34 din 26 ianuarie 2010, Tribunalul Galați a condamnat

pe N.D. la o pedeapsă principală de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și

c) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen.

cu aplicarea art. 14 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen.

Conform art. 522

1

C. proc. pen., în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui

mandat european de arestare a unei persoane judecate și condamnate în lipsă,

cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă

instanță, la cererea condamnatului.

Situația existentă în

cauză excede însă dispozițiilor art. 522

1

C. proc. pen., aspect ce a

impus respingerea cererii formulată de condamnat.

În concret, s-a

reținut că nu a existat o procedură de extrădare ori de predare a condamnatului

în baza unui mandat european de arestare de către o autoritate judiciară străină.

Împotriva deciziei

mai sus menționate a declarat recurs condamnatul N.D., fără să expună motivele.

Cu ocazia

dezbaterilor, apărătorul acestuia a menționat că recursul nu se încadrează în

nici unul din motivele de recurs care pot fi luate în considerare din oficiu,

invocând că atât în fond și apel a fost același procuror, solicitând

rejudecarea cauzei

Examinând recursul

declarat prin raportare la dispozițiile art. 385

9

alin. (1) și (2)

C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este

nefondat, pentru următoarele considerente:

În primul rând, se

constată că în raport de data pronunțării deciziei atacate, sunt aplicabile

dispozițiile actuale ale C. proc. pen., astfel cum a fost modificate prin Legea

nr. 2/2013.

Potrivit art. 385

10

alin. (1) și (2) din C. proc. pen., recursul trebuie să fie motivat prin

cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța

de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Conform art. 385

10

alin. (2

1

) din C. proc. pen., în cazul în care nu sunt respectate

condițiile de mai sus, instanța de recurs ia în considerare numai cazurile de

casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) din C. proc. pen., trebuie

avute în vedere din oficiu.

În speță, recursul nu

a fost motivat în termenul prevăzut de lege și, așa cum s-a reținut, cu ocazia

dezbaterilor nu s-au invocat cazurile de casare, care pot fi luate în

considerare din oficiu.

Drept urmare, ținând

cont de regulile stricte ce reglementează soluționarea recursului ca a doua

cale de atac, Înalta Curte nu are posibilitatea de a examina aceste critici,

care, în plus, nu se circumscriu nici vreunuia din cazurile ce pot fi avute în

vedere din oficiu.

Mai mult, trebuie

precizat că judecarea prezentului recurs se realizează din perspectiva soluției

pronunțate prin sentința recurată - fiind vorba despre soluționarea unei cereri

de rejudecare a cauzei penale după ce a fost respinsă ca fiind inadmisibilă

contestația la executare, și nu de soluționarea fondului cauzei.

Drept urmare,

criticile trebuie limitate a priori la dispozițiile art. 522

1

C.

proc. pen., din perspectiva admisibilității cererii, fără să se poată pune în

discuție la acest moment legalitatea sau temeinicia soluției de condamnare

aplicată prin hotărârea penală definitivă vizată de cererea de rejudecare, care

are caracter definitiv și se bucură de autoritate de lucru judecat, așa încât

se constată existența unui motiv suplimentar pentru care Înalta Curte nu poate

examina solicitarea de rejudecare a cauzei.

În consecință,

recursul condamnatului va fi respins ca nefondat, conform prevederilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de condamnatul N.D. împotriva Deciziei penale nr.

112/A din 17 aprilie 2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru

cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 8965/121/2012.

Obligă recurentul

condamnat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, pentru recurentul condamnat se avansează din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi, 16 septembrie 2013.

Procesat de GGC - CL