ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4225/2010

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 515/R din 25 iunie 2010, Curtea de

Apel Galați a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de

contestatorul C.C. împotriva Deciziei penale nr. 325 din 11 mai 2010 pronunțată

de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. 10516/231/2009 și obligat la cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut următoarele:

La data de 25 mai 2010, C.C. a

formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 375/R din 11 mai 2010 a

Curții de Apel Galați, invocând cazul prevăzut de art. 386 lit. c) și e) C.

proc. pen.

Curtea a apreciat că, deși formal,

cazurile de contestație în anulare invocate de contestator se regăsesc în

dispozițiile art. 386 alin. (1) lit. c) și e) C. proc. pen., din actele

dosarului a constatat că nu reiese încălcarea dispozițiilor art. 10 alin. (1)

lit. f) - i

1

) C. proc. pen. și nici cele ale art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin. (1) C. proc. pen.,

neexistând probe în acest sens, simplele afirmații ale contestatorului

neconstituind dovezi în sensul art. 391 C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, considerat admisibil în baza art. 13 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului și art. 7 din Protocolul adițional, contestatorul C.C.

solicitând suspendarea executării Deciziei nr. 375 din 11 mai 2010 a Curții de

Apel Galați, casarea Deciziei  nr. 515/R/ din 5 iunie 2010 a Curții de Apel

Galați, reținerea cauzei pentru rejudecare.

Motivele de recurs au fost

dezvoltate în scris și susținute oral de apărătorul contestatorului, concluziile

acestuia, ale reprezentantului Parchetului și ale contestatorului fiind

consemnate în practicaua prezentei hotărâri.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

examinând recursul contestatorului, îl consideră inadmisibil, pentru

următoarele considerente:

Posibilitatea provocării unui

control judiciar al hotărârilor judecătorești, pentru motive privind

pronunțarea acestora, cu nerespectarea condițiilor formale, legal prevăzute, de

desfășurare a judecății sau ca o consecință a unui raționament jurisdicțional

eronat, este reglementată în prezent prin normă constituțională.

Însă, potrivit art. 129 din

Constituția României, revizuită, părțile interesate pot exercita căile de atac,

numai în condițiile legii procesuale.

Corespunzător acestui principiu

constituțional, legea procesual-penală a reglementat dreptul examinării cauzei

penale în două grade de jurisdicție, determinând hotărârile susceptibile a fi

supuse reformării, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de

casare.

Totodată, în vederea realizării

scopului procesului penal, astfel cum acesta a fost determinat prin art. 1 C.

proc. pen., conduita procesuală a părților a fost precis stabilită, inclusiv cu

privire la incidentele ivite în cursul executării hotărârii penale definitive,

în acest caz.

Reglementarea menționată are

aptitudinea funcțională de a răspunde noii perspective asupra accesului la

justiție, generată de dispozițiile art. 21 din Constituția României, art. 13

din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

și art. 2 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenție.

Potrivit art. 385

1

C.

proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile

judecătorești nedefinitive, sentințe sau decizii, după caz.

Art. 417 C. proc. pen., cu referire

la dispozițiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiași cod, prevede că

deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse niciunei alte căi ordinare de

atac, ele fiind definitive și executorii.

Așadar, sistemul român de

jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul

stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea legală a declarării mai

multor recursuri este exclusă.

Înalta Curte de Casație și Justiție

a fost sesizată cu recurs declarat împotriva deciziei pronunțate în contestație

în anulare de secția penală, privind o decizie definitivă dată de aceeași

instanță în recurs, hotărâre care, nefiind prevăzută de art. 385

1

C.

proc. pen., nu este supusă controlului judecătoresc pe această cale.

Împiedicarea unei noi judecăți

asupra cauzei penale definitiv soluționate, justificat de cerința stabilității

ordinii de drept, cu referire la hotărârile penale definitive având ca atribut

specific și exclusiv autoritatea de lucru judecat, rezultă, de altfel, cu

evidență, privitor la soluțiile pronunțate în contestație, și din dispozițiile

art. 392 alin. (4) C. proc. pen. Ca atare, potrivit dreptului comun, decizia

atacată nu este supusă recursului.

Or, recunoașterea unei căi de atac,

în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o

încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o

soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Așadar, excepția de inadmisibilitate

pusă în discuția părților se constată a fi întemeiată.

În consecință, pentru considerentele

ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de

contestatorul condamnat împotriva Deciziei nr. 515/R din 25 iunie 2010 a Curții

de Apel Galați.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2)

din același cod, Curtea va obliga recurentul menționat, conform dispozitivului,

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de contestatorul C.C. împotriva Deciziei penale nr. 515/R din 25 iunie

2010 a Curții de Apel Galați, secția penală.

Obligă recurentul contestator la

plata sumei de 400 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

25 noiembrie 2010.