Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.01.2010
inadmisibil

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 261/2010

HOTĂRÂRE
26.01.2010
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 261/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 26 august 2008, Asociația de Locatari Galați prin organele de conducere F.M., S.M., P.I. și C.N. a formulat plângere în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. împotriva ordonanței de neîncepere a urmăririi penale, disjungere și declinare a competenței dată la 18 iunie 2008 în Dosarul nr. 13/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați. La termenul din 2 decembrie 2009 petenta prin președinte F.M., a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 C. proc. pen. care permit ca soluționarea cererii de recuzare să se facă în ședință secretă fără ca părțile să poată verifica și aprecia dacă există motive de recuzare a persoanelor care soluționează cererea.

Prin încheierea de ședință din Dosar nr. 5752/121/2008 din 2 decembrie 2009 a Tribunalului Galați, secția penală, a fost respinsă ca nefondată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Împotriva încheierii de ședință a declarat recurs, în termenul legal, petentul F.M. Prin memoriul de recurs și prin alte memorii depuse ulterior, petentul a invocat în recurs neconstituționalitatea dispozițiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și a art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1999. Curtea de Apel Galați, prin Decizia penală nr. 12/R din 11 ianuarie 2010, a apreciat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 este inadmisibilă.

Soluționând recursul declarat de petent împotriva încheierii din 2 decembrie 2009 a Tribunalului Galați, a apreciat că în mod corect prima instanță a reținut și motivat că dispozițiile art. 52 C. proc. pen. nu au legătură cu soluționarea cauzei și a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale. Nemulțumit și de această hotărâre, petentul F.M. a atacat-o cu recurs care, fără să arate în ce consta nelegalitatea sau netemeinicia deciziei a invocat din nou excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 și art. 52 C. proc. pen. Potrivit art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, împotriva încheierii prin care instanța a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale se poate declara recurs.

Obiectul judecății în recurs îl constituie în exclusivitate verificarea legalității dispozițiilor instanței inferioare în legătură cu excepția de neconstituționalitate invocată. În fața instanței de recurs care nu este încă investită cu judecarea fondului pricinii chemată să se pronunțe numai asupra legalității încheierii prin care cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost respinsă, nu se pot ridica noi excepții de neconstituționalitate. În cea ce privește recursul declarat împotriva încheierii, Înalta Curte constată că nu poate fi analizat, el fiind inadmisibil. Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 raportat la art. 385 1 pct. 2 C. proc. pen., încheierile cum este cea pronunțată de Tribunalul Galați pot fi atacate separat cu recurs, ceea ce petentul a și făcut.

Curtea de Apel Galați a soluționat recursul prin Decizia penală nr. 12/ R din 11 ianuarie 2010. Printre hotărârile care pot fi atacate cu recurs, enumerate în art. 385 1 C. proc. pen., nu figurează și deciziile pronunțate în recurs. A admite că poate fi atacată cu recurs o decizie pronunțată în calea de atac a recursului ar însemna să se creeze alte căi de atac, în afara celor stabilite de legiuitor. Urmează așadar ca, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul va fi respins. Văzând art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de petiționarul F.M., privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 și art. 52 C. proc. pen. Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul F.M. împotriva Deciziei penale nr. 12/ R din 11 ianuarie 2010 a Curții de Apel Galați. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 ianuarie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-03-27
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1138/2009
țe, nefiind lovite de nulitate absolută, cum se pretinde. De altfel, cadrul procesual în cauză, îl reprezintă verificarea legalității celor două rezoluții, prin prisma soluțiilor de neîncepere a urmăririi penale și nu verificare în ceea ce
ÎCCJ 2010-10-18
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3635/2010
Asupra recursului penal de față; Prin Sentința penală nr. 294 din 09 februarie 2010 a Judecătoriei Galați a fost respinsă plângerea formulată de petentul P.N. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 3546/P/2009 a Parchetul
ÎCCJ 2010-11-18
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4120/2010
Asupra recursului penal de față; Prin Încheierea din 25 octombrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 2610/121/2010 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționa
ÎCCJ 2009-06-10
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2189/2009
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 27 din 17 februarie 2009 Curtea de Apel Galați a respins ca nefondată plângerea formulată de petenții F.M., C.N., P.I. și S.M. împotriva
ÎCCJ 2010-04-30
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1715/2010
excepția de neconstituționalitate a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale. Împotriva acestei dispoziții de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în partea introductivă a Deciziei p
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă