ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2189/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2189/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de
față,
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 27 din 17 februarie
2009 Curtea de Apel Galați a respins ca nefondată plângerea formulată de
petenții F.M., C.N., P.I. și S.M. împotriva Rezoluției nr. 679/II/2/2008 din 22
august 2008 a Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a
corupției.
Instanța a reținut că
la data de 20 aprilie 2008 petiționarul F.M., în calitate de reprezentant al
Asociației de Locatari nr. X Galați a sesizat Direcția Națională Anticorupție -
Serviciul Teritorial Galați cu privire la săvârșirea mai multor infracțiuni de
către judecătorul B.A., de la Judecătoria Galați, avocat Z.I.C. precum și de
către membrii actualei conduceri a asociației de proprietari.
Audiat, F.M. a arătat
că a fost schimbat din funcția de președinte al asociației la data de 17
decembrie 2006 prin hotărârea Adunării Generale a Locatarilor.
Contestația sa și a
celorlalți membri ai fostei conduceri a fost înregistrată la Dosarul civil nr.
192/233/2007 al Judecătoriei Galați.
Judecătorul B.A.,
învestit cu soluționarea cauzei, la termenul din 28 ianuarie 2008 a ridicat din
oficiu excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului F.M., pe
care a admis-o fără să țină cont de actele depuse la dosar.
Petiționarul a
considerat că acest lucru s-ar datora primirii de către judecător a unor
foloase materiale sau a unor astfel de promisiuni de la actuala conducere a
asociației de locatari, prin intermediul avocatei Z.I.C.
Prin Rezoluția nr.
53/P/2008 din 17 iunie 2008 Direcția Națională Anticorupție - Serviciul
Teritorial Galați a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorul
B.A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu
referire la art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000, față de Z.I.C. pentru săvârșirea
infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C.
pen. cu referire la art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000 și față de V.M., P.F.,
T.V., S.V., P.V., D.T., C.E., N.D., C.F. și P.T. pentru săvârșirea infracțiunii
prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 și 7 din Legea
nr. 78/2000.
A disjuns cauza față
de B.A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. precum și
față de celelalte persoane reclamate și a declinat competența de soluționare la
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați.
În motivarea soluției
procurorul a reținut că din actele premergătoare nu rezultă dovezi că
judecătorul ar fi pretins sau primit bani ori alte foloase de la părțile
implicate în Dosarul civil nr. 192/233/2007 al Judecătoriei Galați prin
intermediul avocatei Z.I.C.
Refuzul judecătorului
de a ține seama de dovezile depuse de reclamantul F.M. ar putea constitui
infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., pentru care însă este competent să
efectueze urmărirea penală Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, căruia
i-a trimis dosarul în legătură cu această faptă dar și cu cele reclamate ca
săvârșite de alte persoane.
Plângerea
petiționarului F.M. împotriva acestei soluții de neurmărire a fost respinsă
prin Rezoluția nr. 679/II-2/2008 a procurorului șef al Secției de combatere a
corupției din Direcția Națională Anticorupție.
Împotriva acestei
rezoluții petiționarii F.M., S.M., P.I. și C.N. au formulat plângere, în
temeiul art. 278
1
C. proc. pen., la judecătorul Curții de Apel
Galați care, așa cum s-a arătat, prin Sentința penală nr. 27 din 17 februarie
2009 a respins-o ca nefondată.
Instanța a reținut că
soluția de neurmărire este legală și temeinică, din actele premergătoare
nerezultând dovezi ale săvârșirii infracțiunilor de dare și luare de mită.
Împotriva hotărârii
sus-menționate petiționarul F.M. (nu și ceilalți petiționari în cereri
anterioare, care nu au semnat cererea de față ) a declarat recurs, criticând-o
pentru nelegalitate și netemeinicie întrucât i-a fost respinsă cererea de
desemnare apărător din oficiu, neavând posibilități materiale, nu a motivat
suma la plata căreia a fost obligat cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat, urmărirea penală nu este completă, nu s-a făcut urmărirea penală și
pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 - 248 C. pen. cu referire la art.
132 din Legea nr. 78/2000 și pentru multe alte infracțiuni indicate în cererea
de recurs, nu s-a făcut cercetare față de avocata Z.I.C. și nici nu s-a dat
soluție.
Petiționarul pe
întinderea cererii solicită și desemnarea unui avocat din oficiu întrucât nu
are cunoștințele necesare să-și motiveze recursul.
Verificând hotărârea
atacată pe baza actelor și lucrărilor de la dosar precum și a înscrisurilor
depuse de petiționar sub toate aspectele, în conformitate cu dispozițiile art.
385
6
alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul nu este
fondat.
Instanța de fond a
analizat temeinicia și legalitatea Rezoluției de neurmărire nr. 53/P/2008 din
17 iunie 2008 a Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați
în raport de competențele conferite prin dispozițiile art. 278
1
alin. (1) C. proc. pen., respectiv strict a dispozițiilor de neîncepere a
urmăririi penale față de persoanele reclamate.
Dispoziția de
disjungere a cauzei față de B.A. și alții sub aspectul săvârșirii unor
infracțiuni, nu este supusă controlului instanței, astfel încât critica
petiționarului recurent pentru nepronunțarea prin rezoluția de neurmărire și
pentru celelalte infracțiuni, este neîntemeiată.
De altfel, potrivit
art. 222 C. proc. pen., care reglementează conținutul plângerii, ca mod de
sesizare a organelor de urmărire penală, încadrarea juridică a faptelor
reclamate nu este de competența persoanei vătămate, aceasta fiind atributul
organului de urmărire penală.
Așa cum rezultă din
prevederile art. 222 alin. (2) C. proc. pen., plângerea trebuie să cuprindă
datele de identificare, domiciliul și calitatea petiționarului, descrierea
faptei reclamate, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut și a mijloacelor
de probă.
Petiționarul a
„încadrat” faptele reclamate - că judecătorul a invocat din oficiu o excepție
în defavoarea petiționarului fără să țină seama de dovezile aflate la dosar și
aceasta pentru că prin intermediar avocat a pretins, primit ori acceptat bani
și alte foloase - în numeroase texte C. pen. și alte legi penale, evident pentru
a da greutate sesizării, însă magistratul este cel dator să califice personal
și corect faptele, așa cum, de altfel, s-a procedat în cauză.
Soluția adoptată de
procuror și menținută implicit de instanță, prin respingerea plângerii, este
legală și temeinică.
Nici din plângerea
petiționarului, nici din actele premergătoare efectuate nu rezultă indicii că
părțile adverse din procesul civil ar fi promis sau remis, direct ori prin
avocatul intermediar, bani sau alte bunuri judecătorului cauzei.
Hotărârea instanței
de respingere a cererii petiționarului de a-i fi desemnat un apărător, luată
prin Încheierea din 25 noiembrie 2008, este întemeiată.
Potrivit art. 173
alin. (2) C. proc. pen., organul judiciar dispune luarea măsurilor pentru
desemnarea unui apărător atunci când apreciază că din anumite motive partea
vătămată nu și-ar putea face singură apărarea.
Ori, față de obiectul
cauzei și conduita procesuală activă a petiționarului, constând în cereri de
ordin procedural și substanțial, inclusiv recuzări, precedate și însoțite de
memorii cu conținut care nu lasă loc îndoielii în privința posibilităților sale
de a-și face singură apărarea, cererea acestuia de desemnare a unui apărător nu
se justifică.
De altfel, aceleași
argumente le are în vedere și Înalta Curte pentru a nu lua măsuri de desemnare
a unui apărător, la cererea petiționarului făcută prin motivele de recurs .
Cât privește modul de
calcul a sumei de 50 RON la care a fost obligat petiționarul cu titlu de
cheltuieli judiciare către stat, urmează a se constata că acesta este prevăzut
de art. 189 alin. (1) C. proc. pen., aplicat la cheltuielile concrete pentru
efectuarea actelor de procedură din cauză.
Curtea nu-și
însușește concluziile procurorului de ședință privind nepronunțarea de către
instanța de fond asupra temeiniciei și legalității Rezoluției nr. 53/P/2008 din
17 iunie 2008 a Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați,
ci numai a Rezoluției nr. 679/II-2/2008 din 22 august 2008 a procurorului șef
Secție din Direcția Națională Anticorupție.
Este adevărat că,
formal, prin minuta și dispozitivul hotărârii, Curtea de Apel Galați a respins
plângerea împotriva rezoluției procurorului șef al Secției din Direcția
Națională Anticorupție, ori, potrivit art. 278
1
alin. (1) C. proc.
pen., plângerea se formulează împotriva rezoluției de netrimitere în judecată.
Din considerentele
hotărârii, însă, rezultă explicit că instanța a verificat temeinicia și
legalitatea atât a Rezoluției nr. 53/P/2008 din 17 iunie 2008, de neurmărire,
cât și a Rezoluției nr. 679/II-2/2008 din 22 august 2008, de respingere a
plângerii petiționarului.
Față de cele ce
preced, constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică, recursul
petiționarului F.M. urmează să fie respins ca nefondat, cu obligarea sus
numitului la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu
prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de petiționara Asociația de Locatari nr. X, reprezentată
legal de F.M., împotriva Sentinței penale nr. 27 din 17 februarie 2009 a Curții
de Apel Galați, secția penală.
Obligă recurenta
petiționară la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 10 iunie 2009.