ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.12.2022

ÎCCJ, Decizia nr. 273/2022

HOTĂRÂRE
12.12.2022
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 273/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 12 decembrie 2022

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 2129/07.04.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 397/12.03.2021 a Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2018.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1, a declarat recurs revizuenta A. S.R.L., în temeiul art. 513 alin. (6) coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., formulând criticile expuse în continuare.

În susținerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se invocă interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 430 alin. (2) și art. 431 C. proc. civ., susținându-se că decizia nr. 397/12.03.2021 a Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost calificată obligația de ajustare a tarifelor ca fiind o obligație de "a da", contravine considerentelor și dispozitivului deciziei nr. 4/21.05.2018 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, prin care a fost obligată intimata la plata de penalități de întârziere pentru neexecutarea obligației de "a face", conform sentinței nr. 2605/20.11.2012 a Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Instanța de revizuire a reținut în mod eronat că, prin considerentele deciziei nr. 4/21.05.2018 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, nu s-a rezolvat chestiunea litigioasă referitoare la natura obligației de ajustare a tarifelor de salubrizare și că, pentru a se reține încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat, dezlegarea dată anterior trebuie să fie evidentă, neechivocă și nu dedusă din interpretarea considerentelor hotărârii anterioare. Or, contrar celor reținute de instanța de revizuire, problema de drept a naturii juridice a obligației de ajustare a tarifelor de salubrizare reprezintă o chestiune litigioasă tranșată diferit în cele două cauze.

Prin decizia nr. 4/21.05.2018 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, Municipiul Constanța a fost obligat la plata de penalități pentru neexecutarea obligației de ajustare a tarifelor de salubrizare cuprinsă în dispozitivul sentinței nr. 2605/20.11.2012 a Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, care este o obligație de "a face", ce incumbă autorităților publice și în privința căreia nu sunt aplicabile prevederile din C. proc. civ. cu privire la executarea silită, deoarece executorul judecătoresc nu poate constrânge autoritatea publică să îndeplinească obligația stabilită prin titlul executoriu.

Cele trei hotărâri judecătorești definitive - sentințele nr. 2605/20.11.2012 și nr. 1094/15.09.2015 ale Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și decizia nr. 4/21.05.2018 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal - reprezintă ilustrarea practică a aplicării mecanismului gradual de constrângere a debitorului, reglementat de art. 24 din Legea nr. 554/2004 în executarea obligației de "a face".

Municipiul Constanța nu a executat obligația de "a face" rezultată din sentința nr. 2605/20.11.2012 a Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării, astfel că A. S.R.L. a obținut, prin sentința nr. 1094/15.09.2015 a Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, constrângerea îndeplinirii obligației prin aplicarea penalităților de întârziere, iar întrucât Municipiul Constanța nu a executat obligația în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalității, societatea a obținut, prin decizia nr. 4/21.05.2018 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, fixarea sumei definitive datorate de Municipiul Constanța cu titlu de penalități de întârziere pentru neexecutarea culpabilă a obligației.

Contrar celor stabilite prin decizia nr. 4/21.05.2018 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal și cu încălcarea dispozițiilor art. 430 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora este recunoscută autoritatea de lucru judecat a considerentelor decisive și decizorii, ce conțin o soluție cu privire la un aspect dedus judecății, prin decizia nr. 397/12.03.2021, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a considerat în mod greșit că obligația cuprinsă în titlul executoriu este o obligație "de a da" și că, prin plata sumei de 2.750.917 RON, s-a executat sentința nr. 2605/20.11.2012 a Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se argumentează că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii, întrucât instanța nu a răspuns în mod concret, adecvat și pertinent cu privire la critica referitoare la faptul că decizia nr. 397/12.03.2021 a Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal este potrivnică deciziei nr. 4/21.05.2018 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește întinderea în timp a obligației de ajustare a tarifelor de salubrizare.

Intimatul Municipiul Constanța, prin primar, a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate, ca legal pronunțată, susținând, în esență, că instanța de revizuire a aplicat și a interpretat în mod corect normele care reglementează instituția autorității de lucru judecat.

Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate de o secție civilă a Înaltei Curți prin care a fost respinsă o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Litigiile în care au fost pronunțate hotărârile invocate în susținerea cererii de revizuire întemeiate pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt următoarele:

- Dosar nr. x/2012

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. x/2012, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Constanța, prin primar, să se dispună obligarea pârâtului la ajustarea tarifelor pentru activitatea specifică serviciului de salubrizare în conformitate cu parametrul de ajustare convenit prin contractul nr. x/09.05.2008, respectiv indicele lunar al prețurilor de consum pentru servicii comunicat de Institutul Național de Statistică, raportat la luna iunie 2008, începând cu 01.10.2011.

Prin sentința nr. 2605/20.11.2012, pronunțată în dosarul nr. x/2012, Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L și a obligat pe pârâtul Municipiul Constanța la ajustarea tarifelor pentru activitatea specifică serviciului de salubrizare în conformitate cu parametrul de ajustare convenit prin contractul nr. x/09.05.2008, încheiat între părți, respectiv indicele lunar al prețurilor de consum pentru servicii comunicat de Institutul Național de Statistică, raportat la luna iunie 2008, începând cu 01.10.2011.

- Dosarul nr. x/2015

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. x/2015, astfel cum a fost formulată și completată, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Municipiul Constanța, prin primar, și primarul Municipiului Constanța, a solicitat, în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004, aplicarea de penalități de 1% pe zi de întârziere până la executarea sentinței nr. 2605/20.11.2012, pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2012, și obligarea primarului Municipiului Constanța la plata amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere până la executarea aceleiași sentințe.

Prin sentința nr. 1094/15.09.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea, astfel cum a fost formulată și completată de reclamanta A. S.R.L., a obligat pe pârâți la plata către reclamantă a unei penalități de 1% pe zi de întârziere calculate de la data rămânerii irevocabile și până la punerea în executare efectivă a sentinței nr. 2605/20.11.2012, pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2012, și a obligat pe pârâtul primarul Municipiului Constanța la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere începând de la data pronunțării hotărârii și până la executarea sentinței menționate.

Prin decizia nr. 141/02.02.2016, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de Municipiul Constanța, prin primar, și de Primarul Municipiului Constanța împotriva sentinței menționate, a luat act de renunțarea reclamantei A. S.R.L. la capătul de cerere privind obligarea Primarului Municipiului Constanța la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere de la pronunțare și până la executarea sentinței nr. 2605/2012 a Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și a menținut restul dispozițiilor sentinței recurate.

- Dosarul nr. x/2016

Prin sentința nr. 587/25.04.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Constanța, și a fixat suma definitivă datorată de pârât cu titlu de penalități de întârziere datorate pentru neîndeplinirea obligației prevăzute în titlul executoriu reprezentat de sentința nr. 2605/20.11.2012, pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2012, pentru perioada 01.02.2013-07.03.2016, la suma de 413.187.664,48 RON.

Prin decizia nr. 4/21.05.2018, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a admis apelul formulat de apelantul Municipiul Constanta împotriva sentinței nr. 587/25.04.2017 a Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sentință pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta A. S.R.L și a fixat suma definitivă datorată reclamantei de către pârâtul Municipiul Constanța, cu titlu de penalități de întârziere pentru neîndeplinirea obligației prevăzute în titlul executoriu sentința nr. 2605/20.11.2012, pronunțată în dosarul nr. x/2012, pentru perioada 01.02.2013-15.12.2015, la suma de 28.857.120 RON.

- Dosarul nr. x/2018

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. x/2018, contestatorul Municipiul Constanța, prin primar, a solicitat, în contradictoriu cu intimata A. S.R.L., să se dispună, în principal, înlăturarea penalităților în cuantum de 28.857.120 RON cuantificate prin decizia nr. 4/21.05.2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, și, în subsidiar, reducerea lor și, pe cale de consecință, anularea somației din 21.09.2018 și a încheierii din 21.09.2018 emise de BEJ B. și a adreselor de instituire a popririi din 25.09.2018, încetarea executării silite începute în dosarul de executare nr. 391/2018 deschis de BEJ B., anularea executării silite propriu-zise demarate în dosarul de executare și, pe cale de consecință, anularea tuturor actelor de executare silită întocmite de BEJ B., anularea încheierii de încuviințare a executării silite nr. 13663/13.09.02018, pronunțate de Judecătoria Constanța în dosarul nr. x/2018, suspendarea executării silite până la soluționarea în fond a contestației la executare și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.

Prin sentința nr. 3172/20.03.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Constanța a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării silite și contestația la executare.

Prin decizia nr. 397/12.03.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul declarat de apelantul Municipiul Constanța, în contradictoriu cu intimata A. S.R.L., împotriva sentinței nr. 3172/20.03.2019 a Judecătoriei Constanța, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a dispus înlăturarea penalităților în cuantum de 28.857.120 RON, stabilite prin decizia nr. 4 din 21 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016; a anulat executarea silită care face obiectul dosarului de executare nr. 391/2018, instrumentat de BEJ B., și, implicit, toate actele de executare emise în dosarul menționat; a anulat încheierea nr. 13663 din 13.09.02018, pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr. x/2018 și a dispus încetarea executării silite care face obiectul dosarului de executare nr. 391/2018, instrumentat de BEJ B..

Pentru a pronunța această ultimă decizie, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a avut în vedere cronologia hotărârilor pronunțate în litigiile menționate anterior, purtate între A. S.R.L., pe de o parte, și Municipiul Constanța, prin primar, respectiv primarul Municipiului Constanța, pe de altă parte, precum și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 12 din 22 februarie 2018. În raport cu soluțiile pronunțate în litigiile dintre părțile menționate, analizând contestația la executare prin prisma condițiilor prevăzute de art. 906 alin. (5) și art. 430 alin. (2) C. proc. civ., tribunalul a reținut, în esență, că apelantul Municipiul Constanța, luând cunoștință de întinderea perioadei obligaționale, în urma comunicării în luna august 2018 a deciziei nr. 4/21.05.2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, a achitat, prin Ordinul de plată nr. x/29.08.2018, suma de 2.750.917 RON, astfel cum a rezultat din considerentele deciziei menționate, acest aspect constituind un motiv temeinic în executarea cu întârziere a obligației, în accepțiunea art. 906 alin. (5) C. proc. civ. În consecință, s-a reținut că apelanta a făcut dovada achitării sumei de 2.750.917 RON anterior înregistrării cererii de executare silita pe rolul BEJ B. la 10 septembrie 2018, astfel că, la data înregistrării pe rolul instanței a contestației la executare, era îndeplinită condiția de executare integrală a obligației de plată.

În acord cu instanța de revizuire, se reține că rațiunea motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității de lucru judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, atât în ceea ce privește efectul negativ, cât și cel pozitiv, astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art. 430 alin. (2) și art. 431 C. proc. civ.

Criticile din recurs reprezintă o reiterare a susținerilor din cererea de revizuire, în sensul că Tribunalul Constanța reținând, prin decizia nr. 397 din 12 martie 2021, că intimata și-a îndeplinit obligația de ajustare prin achitarea sumei de 2.750.917 RON, a nesocotit cele statuate anterior în decizia nr. 4/21.05.2018 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, în sensul că obligația de ajustare este o obligație de "a face", care presupune îndeplinirea unor proceduri administrative, iar nu o obligație de "a da", constând în remiterea unei sume de bani.

Contrar susținerilor din recurs, se constată că, prin decizia nr. 4/21.05.2018, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal nu a reținut că obligația de ajustare a tarifelor de salubrizare presupunea obligația intimatei de a urma procedura reglementată de Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006 (art. 43 alin. (5), Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006 (art. 26 alin. (7), Ordinul nr. 109/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitățile specifice serviciului de salubrizare a localităților (art. 4 lit. c), art. 8 și art. 13 alin. (1) și nici că această procedură se realizează etapizat și se finalizează cu aprobarea ajustării tarifelor de către autoritatea administrației publice.

Pentru a se reține încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, este necesar ca dezlegarea dată anterior chestiunii litigioase să fie evidentă și neechivocă, iar nu să fie dedusă pe cale de interpretare din considerentele hotărârii invocate în susținerea autorității de lucru judecat, așa cum se propune de către recurenta-revizuentă atât prin recurs, cât și prin cererea de revizuire.

În jurisprudența Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că una dintre cerințele motivului de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la necesitatea ca, în litigiul în care a fost pronunțată ultima hotărâre, să nu fi fost invocată autoritatea de lucru judecat decurgând dintr-o hotărâre anterioară ori, deși a fost invocată, instanța să fi omis a se pronunța asupra acestei excepții. Această condiție de admisibilitate derivă din faptul că, în cadrul acestei căi extraordinare de atac, instanța de revizuire nu efectuează o analiză de legalitate și temeinicie a hotărârii atacate cu revizuire, ca un corolar al principiului res judicata caracteristic hotărârilor judecătorești definitive (deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători nr. 329/2017, nr. 120/2019, nr. 44/2020, nr. 114/2021, nr. 118/2021, nr. 286/2021, nr. 146/2022, nr. 211/2022, nr. 216/2022, nr. 223/2022, nr. 224/2022).

Cauza în care a fost pronunțată decizia nr. 397/12.03.2021 a Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a avut ca obiect contestația la executare formulată de Municipiul Constanța, în temeiul art. 906 alin. (5) C. proc. civ. coroborat cu art. 24 alin. (3) și art. 25 din Legea nr. 554/2004, în contradictoriu cu intimata A. S.R.L., cu privire la executarea penalităților stabilite prin decizia nr. 4/21.05.2018 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ce formează obiectul dosarului de executare nr. 391/2018.

În acest context, în succesiunea prezentată a litigiilor dintre părțile cauzei, sunt aplicabile dispozițiile art. 906 C. proc. civ., care au constituit temeiul de drept al contestației la executare soluționate definitiv prin decizia nr. 397/12.03.2021 a Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, având în vedere dispozițiile exprese ale art. 24 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, conform cărora "La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate în mod culpabil, instanța de executare, prin hotărâre dată cu citarea părților, aplică persoanei juridice, autorității sau instituției publice, după caz, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 906 din C. proc. civ., pentru un termen maximum de 3 luni, socotit de la data comunicării încheierii privind stabilirea amenzii". Astfel, nu pot fi primite criticile din recurs referitoare la inaplicabilitatea prevederilor art. 906 C. proc. civ.

Mecanismul reglementat de art. 906 C. proc. civ. presupune două etape: în cursul celei dintâi, instanța de executare stabilește, la cererea creditorului, o penalitate pe zi de întârziere, în considerarea criteriilor indicate la alin. (2) sau (3) - în măsura în care, în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării, debitorul nu a executat obligația de a face sau de a nu face -, iar într-o etapă subsecventă, fixează, tot la cererea creditorului, suma definitivă ce i se datorează cu titlu de penalitate, printr-o operațiune matematică, ce presupune înmulțirea sumei stabilite în cadrul etapei precedente cu titlu de penalitate pe zi de întârziere cu numărul de zile regăsit în intervalul celor 3 luni - dacă, în termen de 3 luni de la comunicarea încheierii de aplicare a penalității, debitorul nu și-a executat obligația prevăzută în titlul executoriu originar; o asemenea cerere poate fi reiterată după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu își execută obligația prevăzută în titlu executoriu, până la stingerea ei completă.

Reglementarea procedurii descrise în art. 906 alin. (5) C. proc. civ. în subsecvența celei vizând stabilirea definitivă a penalităților, prevăzută de art. 906 alin. (4) C. proc. civ., reflectă viziunea legiuitorului, care are în vedere o nouă procedură de executare silită - de data aceasta a unei noi obligații (de plată a sumei definitive), în baza unui nou titlu executoriu (încheierea pronunțată de instanța care a fixat penalitatea definitivă) -, plasată ulterior procedurii de executare silită a titlului originar.

Din perspectiva mecanismului reglementat de art. 906 C. proc. civ., în cauza dedusă judecății, în cronologia litigiilor expuse anterior, sentința nr. 2605/20.11.2012 a Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin care Municipiul Constanța a fost obligat la ajustarea tarifelor pentru activitatea specifică serviciului de salubrizare în conformitate cu parametrul de ajustare convenit prin contractul nr. x/09.05.2008, reprezintă titlul executoriu originar.

Pentru executarea titlului executoriu originar, A. S.RL. a uzat de mecanismul de constrângere reglementat de art. 24 din Legea nr. 554/2004, obținând, prin sentința nr. 1094/15.09.2015 a Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, obligarea pârâtului Municipiul Constanța la plata unei penalități de 1% pe zi de întârziere calculate de la data rămânerii irevocabile și până la punerea în executare efectivă a sentinței nr. 2605/20.11.2012 a Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, precum și obligarea pârâtului primarul Municipiului Constanța la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând de la data pronunțării hotărârii și până la executarea sentinței menționate.

Ulterior, în procedura reglementată de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 906 alin. (4) C. proc. civ., prin decizia nr. 4/21.05.2018, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a fixat suma definitivă datorată reclamantei A. S.R.L. de către pârâtul Municipiul Constanța, cu titlu de penalități de întârziere pentru neîndeplinirea obligației prevăzute în titlul executoriu originar (sentința nr. 2605/20.11.2012 a Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal), acesta reprezentând noul titlu executoriu supus procedurii de executare silită.

În procedura de executare silită a acestui nou titlu executoriu, în temeiul art. 906 alin. (5) C. proc. civ. coroborat cu art. 24 alin. (3) și art. 25 din Legea nr. 554/2004, Municipiul Constanța, prin primar, a formulat contestație la executare, soluționată definitiv prin decizia nr. 397/12.03.2021, prin care Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, constatând îndeplinite cerințele prevăzute de art. 906 alin. (5) C. proc. civ., a înlăturat penalitățile stabilite prin decizia nr. 4/21.05.2018 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a anulat actele de executare emise în dosarul de executare nr. 391/2018 și a dispus încetarea executării silite ce face obiectul dosarului respectiv.

Se observă că, în cadrul contestației la executare, formulate în temeiul art. 906 alin. (5) C. proc. civ. coroborat cu art. 24 alin. (3) și art. 25 din Legea nr. 554/2004, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 397/12.03.2021, a avut în vedere hotărârile judecătorești definitive invocate în susținerea motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind indicate și analizate în mod explicit atât sentința nr. 2605/20.11.2012 a Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cât și decizia nr. 4/21.05.2018 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

În concluzie, întrucât prin ultima decizie a cărei revizuire se cere au fost analizate, în mecanismul contestației la executare, incidența și aspectele dezlegate prin hotărârile în privința cărora se invocă încălcarea autorității de lucru judecat, nu se poate reține o contrarietate între hotărârile invocate în susținerea motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, nu prezintă relevanță distincția în privința naturii juridice obligațiilor stabilite prin hotărârile menționate în cererea de revizuire, întrucât, în cauza soluționată prin decizia a cărei revizuire se cere, Tribunalul Constanța a fost învestit și a soluționat o contestație la executare în temeiul art. 906 alin. (5) C. proc. civ., iar nu o chestiune de drept referitoare la natura juridică a obligațiilor stabilite prin hotărâri judecătorești anterioare.

Criticile invocate în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt nefondate, întrucât decizia nr. 397/12.03.2021 a Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost pronunțată în urma examinării aspectelor dezlegate prin hotărârile pronunțate în succesiunea litigiilor purtate între părțile cauzei. Astfel, aspectele contradictorii invocate în revizuire se referă la chestiuni diferite, menționate în mod corect în decizia a cărei revizuire se cere, și anume întinderea obligației de ajustare a tarifelor pentru activitatea specifică serviciului de salubrizare începând cu 01.10.2011 (sentința nr. 2605/20.11.2012 a Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal), respectiv perioada pentru care Municipiul Constanța datorează reclamantei A. S.R.L. penalități de întârziere pentru neîndeplinirea obligației prevăzute în titlul executoriu reprezentat de sentința menționată anterior (sentința nr. 587/25.04.2017 a Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; decizia nr. 4/21.05.2018 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal raportat la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 12 din 22 februarie 2018).

Totodată, instanța de revizuire a apreciat în mod judicios că susținerile din revizuire reprezintă în realitate nemulțumiri ale revizuentei față de soluția și considerentele deciziei nr. 397/12.03.2021 a Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2018, iar asemenea critici nu pot fi valorizate pe calea motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În acest sens, în acord cu jurisprudența indicată anterior a Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, se reține că, subsumat acestui motiv de revizuire, instanța de revizuire nu are competența de a efectua o examinare a legalității și temeiniciei hotărârilor potențial potrivnice în opinia revizuentului pentru a decide care este cea corectă, întrucât scopul acestui motiv de revizuire nu este cel al corectării unor eventuale greșeli de judecată, ci de a asigura respectarea autorității de lucru judecat.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 513 alin. (6) coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., nefiind identificate motive de reformare a hotărârii atacate, va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de A. S.R.L.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 2129 din 7 aprilie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 12 decembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-04-07
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2129/2022
civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2015, s-a dispus obligarea pârâtului Municipiul Constanța, prin Primar, la plata către reclamanta A. S.R.L., a unei penalități de 1 % pe zi de întârziere calculate d
ÎCCJ 2022-10-06
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1948/2022
Ședința publică din data de 6 octombrie 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față; Prin cererea înregistrată la data de 30 iulie 2020 pe rolul Judecătoriei Constanța – secția civilă, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a solic
ÎCCJ 2022-12-08
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5914/2022
Creditoarea A. S.R.L. a formulat cerere de aplicare de penalități pentru neexecutarea hotărârii Tribunalului Iași, conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția a II-a civilă
ÎCCJ 2021-10-13
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2106/2021
Ședința publică din data de 13 octombrie 2021 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 12 noiembrie 2019, sub numărul de dosar x/2019, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași cererea prin
ÎCCJ 2022-05-25
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2973/2022
Ședința publică din data de 25 mai 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios ad
Sursă