ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 997/2023
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 997/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 30 mai 2023
După deliberare, asupra cauzei de față constată următoarele:
Contestația privind tergiversarea procesului
La 23 mai 2023 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă a fost înregistrat dosarul nr. x/2018, având ca obiect contestația privind tergiversarea procesului care formează obiectul dosarului nr. x/2018 al Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, formulată de contestatorul A. la data de 22 mai 2023 .
În dezvoltarea motivelor contestației, petentul a susținut că decizia nr. 1027 din 28 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2018 nu a fost motivată în termenul prevăzut de art. 426 alin. (5) C. proc. civ., deși a formulat mai multe cereri de urgentare a redactării.
Stadiul procesului la curtea de apel
Prin decizia nr. 1027 din 28 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a decis următoarele:
"Evocând fondul: Admite cererea de chemare în judecată. Obligă pe pârâtă să emită decizia de compensare pentru 1.084.315 puncte în favoarea reclamanților pentru imobilele situate în Brașov, (...).Obligă pe pârâtă să achite reclamanților suma de 3150 RON cu titlul de cheltuieli de judecată".
Potrivit verificărilor efectuate în sistemul de evidență informatizată a instanțelor, decizia nr. 1027 din 28 iunie 2023, în legătură cu care a fost formulată prezenta contestație, a fost redactată la data de 28 mai 2023.
Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra contestației la tergiversarea procesului
Analizând contestația privind tergiversarea procesului, Înalta Curte urmează să o respingă, pentru următoarele considerente:
Reglementările legale referitoare la contestația privind tergiversarea procesului reprezintă un mijloc procedural particular, destinat să înlăture întârzierile ivite pe parcursul soluționării cauzelor civile, de natură să afecteze termenul optim și previzibil în care un proces ar trebui finalizat prin pronunțarea unei hotărâri definitive, chiar în condițiile în care acest termen este variabil, în raport cu circumstanțele particulare ale fiecărei pricini.
Conform art. 522 alin. (1) C. proc. civ., "Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată."
Deși situația de fapt descrisă de petent se putea circumscrie ipotezei instituite de art. 522 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., conform căruia "când instanța și-a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluționării cauzei, deși timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului", din verificările efectuate din oficiu în sistemul de evidență informatizată al instanțelor a rezultat că hotărârea menționată a fost motivată la data de 7 aprilie 2023, anterior soluționării contestației pendinte.
În raport cu aceste aspecte, Înalta Curte nu poate reține ipoteza unei tergiversări a procesului, în accepțiunea dispozițiilor legale anterior evocate, contestația formulată rămânând fără obiect, de vreme ce hotărârea pronunțată în dosar a fost redactată.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge contestația privind tergiversarea procesului ce formează obiectul dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, formulată de contestatorul A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația privind tergiversarea procesului ce formează obiectul dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, formulată de contestatorul A..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 mai 2023.