ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.11.2022

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2088/2022

HOTĂRÂRE
02.11.2022
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2088/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2022

Deliberând asupra contestației privind tergiversarea procesului, constată următoarele:

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București:

Prin decizia nr. 1820A din 15.12.2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 143/03.02.2020 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.

A fost admis apelul formulat de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și a fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că decizia de compensare se va emite în favoarea reclamanților Bărbulescu pentru 292.952,42 puncte în total, iar în favoarea reclamantului C. pentru 390.966,07 puncte.

A fost păstrată în rest sentința apelată.

Contestația privind tergiversarea procesului:

La 12 iulie 2022 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția I civilă contestația privind tergiversarea procesului, pentru nerespectarea termenului instituit pentru motivarea, redactarea și semnarea deciziei civile nr. 1820A din 15.12.2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, formulată de petenții A. și B..

În motivare, petenții au arătat că decizia nu a fost redactată și semnată în termen de 30 de zile de la pronunțare și comunicată în conformitate cu dispozițiile art. 426 alin. (5) coroborat cu art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 522 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând contestația privind tergiversarea procesului, Înalta Curte reține următoarele:

Contestația privind tergiversarea procesului reprezintă un mijloc procedural particular destinat a înlătura dificultățile ivite în soluționarea cauzelor civile într-un termen optim și previzibil.

Rațiunea reglementării contestației la tergiversarea procesului a fost aceea de a asigura dreptul părții la o procedură echitabilă, eficientă, desfășurată cu celeritate, prin sancționarea conduitelor procesuale care se îndepărtează de la aceste rigori.

În conformitate cu prevederile art. 522 alin. (1) C. proc. civ., "Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată."

La alin. (2) al aceluiași text de lege sunt prevăzute cazurile în care poate fi formulată contestația, motivele vizând atât culpa, cât și atitudinea instanței față de neglijența sau abuzul părților, a altor participanți în proces ori a terților care aveau obligații legale sau judiciare.

Ceea ce caracterizează toate cazurile prevăzute de art. 522 C. proc. civ. este pasivitatea instanței de judecată care are mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare și nu le folosește sau, mai grav, nesocotește ea însăși dispozițiile legale care-i impun o anumită conduită.

Contestația la tergiversarea procesului nu trebuie însă privită ca o posibilitate de sancționare a judecătorilor învestiți cu soluționarea cauzei, ci ca un remediu oferit de normele de procedură ce are aplicabilitate în situațiile în care

chiar instanța cauzează amânarea nejustificată sau nu dispune măsurile necesare pentru asigurarea soluționării procesului într-un termen rezonabil.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că decizia civilă nr. 1820A din 15.12.2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a fost redactată la 12 iulie 2022, astfel încât contestația privind tergiversarea procesului pentru nerespectarea termenului instituit pentru motivarea, redactarea și semnarea hotărârii, urmează a fi analizată din perspectiva existenței interesului actual în susținerea acestui demers procedural.

Interesul - condiție de exercițiu a acțiunii civile - reprezintă folosul practic, legitim și actual urmărit prin inițierea actului de procedură, ce trebuie să existe nu numai la declanșarea procedurii judiciare, ci pe întreaga durată de desfășurare a procesului. Pentru a stabili dacă o parte are interes, instanța trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care partea l-ar obține în ipoteza admiterii cererii formulate.

Cum la momentul judecării contestației interesul nu mai este actual, dat fiind că hotărârea a fost motivată, redactată și semnată, Înalta Curte urmează a respinge contestația privind tergiversarea procesului formulată de petenții A. și B..

Respinge contestația privind tergiversarea procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2019 al Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, formulată de petenții A. și B..

Fără cale de atac.

Pronunțată astăzi, 2 noiembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-02-17
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 328/2023
Ședința publică din data de 17 februarie 2023 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Contestația privind tergiversarea procesului La 27 ianuarie 2023, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția I civilă
ÎCCJ 2023-05-30
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 997/2023
Ședința publică din data de 30 mai 2023 După deliberare, asupra cauzei de față constată următoarele: 1. Contestația privind tergiversarea procesului La 23 mai 2023 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă a fost înregi
ÎCCJ 2023-06-15
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1190/2023
. 427 din același act normativ, sens în care arată că sunt îndeplinite condițiile impuse de prevederile art. 522 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. 2. Apărările formulate în cauză Legal citați, intimații nu au formulat întâmpinare. 3. Stadiul p
ÎCCJ 2022-10-13
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1867/2022
Ședința publică din data de 13 octombrie 2022 Asupra cererii de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 379 din 06 mai 2022, Curtea de Apel București – secția a
ÎCCJ 2022-08-11
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1499/2022
Ședința publică din data de 11 august 2022 Asupra contestației privind tergiversarea procesului, constată următoarele: Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București: Prin decizia nr. 836 din 31 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bucur
Sursă