ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 984/2023
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 984/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 25 mai 2023
Asupra cererii de revizuire deduse judecății, reține următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin decizia civilă nr. 345 din 14 aprilie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepția nulității recursului; a admis recursul declarat de recurenta pârâtă A. împotriva deciziei civile nr. 1295 din 25 mai 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimații reclamanți B. și C.; a modificat, în tot, decizia recurată; a admis apelul; a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei de 812,75 euro, echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății, reprezentând contravaloare lipsă de folosință pentru perioada 31.05.2019-24.07.2019 și la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1500 RON; a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței.
Calea de atac formulată în cauză
Împotriva acestei decizii, la 11 aprilie 2023, au formulat cerere de revizuire revizuenții B. și C., înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă sub nr. x/2023.
În cuprinsul cererii, revizuenții arată că, prin decizia atacată, s-a reținut că intimata nu poate fi obligată la contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 25 februarie 2016 - 31 mai 2019 întrucât în această perioadă intimata nu a săvârșit fapta ilicită de ocupare fără drept a imobilului, dat fiind că folosința acestuia i s-a transmis prin antecontractul de vânzare cumpărare, ce nu a fost rezoluționat pe cale judecătorească. Susțin că acest raționament încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 495 din 31 mai 2019 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie prin care s-a dispus evacuarea intimatei din imobil, chiar dacă antecontractul de vânzare cumpărare nu a fost rezoluționat. Apreciază că, după încetarea antecontractului, intimata a săvârșit fapta ilicită de ocupare fără drept a imobilului, pentru care datorează despăgubiri.
Învederează că, în noua reglementare procesuală civilă, considerentele care tranșează chestiuni litigioase dobândesc putere de lucru judecat, concluzie ce se desprinde din cuprinsul art. 430 alin. (2) C. proc. civ.
Procedura derulată în fața Înaltei Curți
Prin rezoluția din 19 aprilie 2023, a fost fixat termen de judecată la 25 mai 2023, în ședință publică, cu citarea părților.
Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Analizând recursul din perspectiva excepției tardivității, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:
Obiectul căii de atac deduse judecății îl reprezintă revizuirea deciziei civile nr. 345 din 14 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Potrivit dispozițiilor art. 511 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut de 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a exercita calea de atac.
În speță, ultima hotărâre în sensul articolului anterior menționat este decizia atacată cu revizuire, respectiv decizia civilă nr. 345 din 14 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019, care a rămas definitivă la data pronunțării, astfel cum reiese din interpretarea dispozițiilor art. 634 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., potrivit cărora "Sunt hotărâri definitive orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs", coroborate cu cele ale alin. (2) al aceluiași articol care menționează că "Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării."
Raportat la datele speței, în conformitate cu art. 181 alin. (1), pct. 3 și alin. (2) C. proc. civ., termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ. pentru formularea cererii de revizuire, în cazul reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a împlinit la 16 mai 2022.
Cum cererea de revizuire a fost depusă la 11 aprilie 2023, cu depășirea termenului de o lună prevăzut de lege, Înalta Curte constată că, în cauză, a intervenit sancțiunea decăderii revizuentului din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, în temeiul art. 185 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel."
Susținerile revizuenților în sensul curgerii termenului de revizuire de la comunicarea hotărârii a cărei anulare se solicită, având în vedere că încălcarea autorității de lucru judecat rezultă doar din considerente, nu și din dispozitivul deciziei supuse revizuirii, nu pot fi primite.
Astfel, Curtea Constituțională, prin decizia nr. 545/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 110 din 8 februarie 2023, referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a reținut următoarele:
În acord cu jurisprudența sa în materie, Curtea a reținut că hotărârea atacată prin intermediul revizuirii - cale extraordinară de atac - nu este criticată în raport cu materialul dosarului existent la data pronunțării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanța de judecată la data pronunțării. De aceea, formularea și motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoașterea argumentării instanței care a stat la baza pronunțării hotărârii atacate. (...)
Curtea a subliniat, de asemenea, că, potrivit art. 513 alin. (4) teza a doua din C. proc. civ., efectul admiterii revizuirii îl constituie anularea celei din urmă hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat. Revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă. De aceea, în cadrul judecării acesteia nu este permisă și soluționarea fondului pricinii. În ipoteza în care constată existența motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate și nu decide care dintre hotărârile în discuție este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocotește autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanța se pronunță asupra identității de părți, obiect și cauză în procesele soluționate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorității de lucru judecat a celei mai întâi pronunțate. Or, în verificarea existenței triplei identități menționate, nu este necesar ca instanța care soluționează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanțele și-au fondat soluțiile pronunțate, ci soluția pronunțată și impusă prin dispozitivul hotărârilor. Art. 461 alin. (1) din C. proc. civ. clarifică obiectul asupra căruia poartă orice cale de atac, stabilind că partea din hotărâre împotriva căreia se îndreaptă aceasta este soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii.
Așadar, revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă, se îndreaptă împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepția actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât și considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2) din acest act normativ, revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorității de lucru judecat nu poate viza decât soluția pronunțată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, așa cum s-a arătat mai sus, anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăți existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuție. Este adevărat că art. 461 alin. (2) din C. proc. civ. reglementează și problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, și anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Într-o asemenea situație, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Această ipoteză este valabilă însă numai în ceea ce privește căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu și în ceea ce privește căile de atac de retractare, așa cum este revizuirea. Astfel, Curtea a observat că, în ceea ce privește considerentele decizorii, prin care a fost soluționată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, acestea nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioară. Aceasta, deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existența unei alte căi procedurale puse la îndemâna părții interesate încă din timpul soluționării celui de-al doilea proces, și anume posibilitatea acesteia de a invoca excepția autorității de lucru judecat cu referire la soluția dată cu privire la aceeași chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiții de diligență procesuală, se poate preveni apariția unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv.
În consecință, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunțarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiție al părții și dreptul la apărare și nici nu contravine dispozițiilor art. 129 din Constituție referitoare la exercitarea căilor de atac, întrucât demonstrarea existenței motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoașterea considerentelor dezvoltate de instanța care a pronunțat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenței identității de părți, obiect și cauză din cele două procese, lucru posibil și în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge, ca tardivă, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 508 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., formulată de revizuenții B. și C. împotriva deciziei civile nr. 345 R/2022 din 14 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019.
În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., reținând culpa procesuală a revizuenților, Înalta Curte îi va obliga pe aceștia la plata sumei de 3556 RON către intimata A., cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuenții B. și C. împotriva deciziei civile nr. 345 R/2022 din 14 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019.
Obligă pe revizuenți la plata sumei de 3556 RON către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 25 mai 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.