ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.05.2023

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 934/2023

HOTĂRÂRE
23.05.2023
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 934/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 23 mai 2023

Deliberând asupra cauzei de față, în condițiile art. 499 teza finală din C. proc. civ., constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 34 din 20.01.2022 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. x/2021 a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții B. Caraș-Severin și B..

Prin decizia civilă nr. 165 din 8 iunie 2022, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 34 din 20.01.2022 pronunțate de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. x/2021.

Împotriva deciziei menționate a formulat recurs reclamanta A. solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate, și, rejudecând cauza, să se admită acțiunea. Cererea de recurs a fost întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

La data de 25 noiembrie 2022, recurenta-reclamantă a transmis prin poșta electronică o cerere de renunțare la judecata recursului, iar la data de 17 mai 2023 a depus cererea în formă autentică. Declarația de renunțare a fost comunicată intimaților iar intimata-pârâtă B. și B. Caraș-Severin a formulat note scrise prin care arată că este de acord cu cererea de renunțare la judecată formulată de recurenta-reclamantă în temeiul art. 406 și următoarele din C. proc. civ.

Asupra cererii de renunțare la judecata recursului, formulată de recurenta-reclamantă A., Înalta Curte reține următoarele:

Procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, în conținutul căruia intră dreptul părților de a face acte procedurale de dispoziție cu privire la drepturile subiective deduse judecății sau la mijloacele procedurale prin care se pot recunoaște ori stabili aceste drepturi. Prin urmare, renunțarea la judecata unei căi de atac reprezintă un act procedural de dispoziție permis părților în procesul civil.

Întrucât recurenta reclamantă și-a manifestat voința, în declarația făcută prin act autentic, de a renunța la calea de atac declarată, devin incidente dispozițiile art. 463 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora "achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre". Potrivit prevederilor art. 464 alin. (1) și (2) din același cod "achiesarea poate fi expresă sau tacită, totală ori parțială. Achiesarea expresă se face de parte prin act autentic sau prin declarație verbală în fața instanței ori de mandatarul său în temeiul unei procuri speciale".

În cauză, recurenta-reclamantă a depus declarația autentificată sub nr. x din 16 mai 2023 de către notar public C., prin care a declarat că înțelege să renunțe la judecata recursului ce face obiectul prezentului dosar.

Văzând manifestarea de voință a recurentei-reclamante, exprimată cu respectarea dispozițiilor de procedură enunțate mai sus, Înalta Curte urmează să ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 165 din 8 iunie 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 165 din 8 iunie 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 mai 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-04-27
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 677/2023
). Prin decizia civilă nr. 62 din 15 martie 2022, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins cererea de completare a deciziei civile nr. 23 din 1 februarie 2022, formulată de reclamanta pârâtă apelantă A. în contradictoriu cu pârâ
ÎCCJ 2022-05-12
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1139/2022
ul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., precum și formarea unui nou dosar, cu termen de judecată la data de 10.05.2021. De asemenea, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Tribunalului
ÎCCJ 2022-10-18
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1921/2022
nr. x/2021, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins apelul declarat de către apelatul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1070/PI din data de 4 iunie 2021, pronunțate de Tribunalul Timiș, secția I civilă, în contradictor
ÎCCJ 2024-02-29
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 589/2024
Ședința publică din data de 29 februarie 2024 asupra recursului civil de față, constată următoarele: I.1. Circumstanțele cauzei Prin decizia civilă nr. 40 din 16 februarie 2022, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins recursul d
ÎCCJ 2022-11-02
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2081/2022
Ședința publică din data de 2 noiembrie 2022 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin decizia civilă nr. 531 din 13.10.2020 pronunțată în dosarul nr. x
Sursă