ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 933/2023

Ședința publică din data de 23 mai 2023

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, secția civilă la data de 25.05.2020, reclamanții A. și B. au formulat, în contradictoriu cu pârâta C., contestație la titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 196/07.04.2015 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr. x/2015, solicitând să se constate că titlul și-a pierdut puterea executorie, ca urmare a intervenirii prescripției dreptului de a obține executarea silită.

Prin încheierea din 12 aprilie 2021 a Tribunalului Teleorman s-au respins excepția netimbrării și excepția necompetenței materiale a acestei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 184/07.06.2021, Tribunalul Teleorman, secția civilă a respins contestația, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe civile, la data de 05.02.2022, au formulat apel reclamanții, solicitând anularea sentinței și, evocând fondul, admiterea contestației și constatarea faptului că titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 196/07.04.2015 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr. x/2014 nu mai poate fi pus în executare, deoarece a intervenit prescripția dreptului de a solicita executarea silită.

Prin decizia nr. 955A din 17 iunie 2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul formulat de către apelanții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței nr. 184/07.06.2021 pronunțate de Tribunalul Teleorman, secția civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata C., ca nefondat.

Reclamanții A. și B. au declarat recurs împotriva deciziei menționate, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente.

În motivarea recursului, recurenții au invocat dispozițiile art. 488 pct. 5 și 6 teza a II-a din C. proc. civ.. Recurenții reclamanți au arătat că, la primul termen de judecată la prima instanță, au rectificat temeiul legal, cel referitor la art. 712 alin. (3) din C. proc. civ. și l-au înlocuit cu art. 714 alin. (3) din același cod. Astfel, temeiul legal al contestatiei la titlul executoriu exprimat de sentința civilă nr. 196 pronunțată de Tribunalul Teleorman la data de 07.04.2015 este reprezentat de prevederile art. 714 alin. (3) din C. proc. civ., contestația la titlu fiind motivată de faptul că executarea silită din dosarul de executare nr. 53/2020 avea loc după circa 5 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii judecatorești pronunțate de Tribunalul Teleorman în anul 2015, moment în care titlul exprimat din sentința civilă menționată își pierduse puterea executorie prin prescripția prevăzută de art. 706 din C. proc. civ.

Recurenții reclamanți au arătat că prima instanță și-a declinat competența în favoarea completului care a pronunțat hotărârea care reprezintă titlul executoriu. La următorul termen, instanța de fond și-a declarat competența din punct de vedere material și teritorial în a judeca pricina însă în final a apreciat că instanța de executare este competentă în soluționarea judecării contestației la titlu. Astfel, instanța de fond, în loc să-și fi declinat competența în favoarea instanței de executare pe care o nominalizase ca fiind competentă, aceasta a respins contestația la titlu, instanța de apel însușindu-și în integralitate hotărârea primei instanțe.

Recurenții-reclamanți au apreciat că dispozițiile art. 714 alin. (3) din Codul de procedură civilâ, în baza cărora este stabilită competența materială a instanței care a pronunțat hotărârea ce reprezintă titlul executoriu primează ca lege specială în raport cu dispozițiile art. 651 și art. 713 alin. (1) din același cod. Instanța de apel nu a indicat niciun text de lege care să combată aplicarea prevederilor alin. (3) al art. 714.

Recurenții reclamanți au precizat că, prin contestația la titlu dedusă judecății, este vizat titlul executoriu față de care a intervenit prescripția și nu mai poate fi pus în executare. Recurenții reclamanți au arătat că instanța a respins contestația la titlu, în condițiile în care această instanță pronunțase hotărârea care reprezintă titlul contestat, iar in caz de constatare a necompetenței materiale de soluționare, judecarea cauzei se declină Ia instanța competentă, nu se respinge contestația.

Recurenții reclamanți au reiterat că, din analiza motivelor contestației la executare promovate, precum și a celor solicitate și consemnate în încheierile pronunțate la termenele din 20.07.2020 și 26.10.2020, rezultă că această instanță a fost învestită cu o contestație care viza titlul care a stat la baza executării silite începute în dosarul de executare nr. 53/2020. Recurenții reclamanți au considerat că instanța de fond a creat un avantaj părții adverse și implicit biroului executorului judecătoresc care a instrumentat primul dosar de executare, care fusese lăsat în nelucrare astfel încât actele de executare silită din dosarul de executare respectiv erau lovite de nulitate cauzată de lipsa dovezii de aducere la cunoștință asupra începerii executării silite corespunzător dispozițiilor art. 667 alin. (2) din C. proc. civ.

Recurenții reclamanți au arătat că, în ceea ce privește o excepție de ordine publică, instanța în fața căreia a fost invocată excepția a constatat că este competentă material, după care, la următorul termen și ultimul, s-a pronunțat pe fond că nu este competentă material să judece, respingând pe acest motiv cererea și încălcând în acest fel toate normele de procedură aplicabile în ceea ce privește incidentele procedurale referitoare la competența instantei, respectiv art. 129 și următoarele din C. proc. civ.

Recurenții reclamanți au arătat că instanța de apel a respins apelul declarat ca nefondat validând integral o hotărâre care a fost dată cu încălcarea normelor procesuale aplicabile stabilirii competenței materiale a instanței ce urma să soluționeze acțiunea introductivă. Hotărârea recurată a încălcat în ansamblu regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității în sensul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.. Motivele din considerentele exprimate în cele două hotărâri nu pot sta decât la baza unor încheieri de ședință interlocutorii de declinare sau constatare a competenței materiale astfel încât motivările cuprinse în considerentele celor două hotărâri reprezintă motive contradictorii sau străine de natura pricinii.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând criticile de recurs formulate, Înalta Curte apreciază asupra caracterului nefondat al acestora potrivit celor ce urmează:

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 teza a II-a din C. proc. civ., prin care recurenții au invocat existența unor motive contradictorii sau străine de natura pricinii, nu este întemeiat.

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că motivarea acesteia respectă exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., instanța de apel expunând argumentele pentru care a pronunțat soluția de respingere a apelului.

Astfel, instanța de apel a constatat că este nefondat motivul de apel prin care contestatorii au susținut că sunt cu totul străine de natura pricinii considerentele sentinței, întrucât prin contestația la titlu dedusă judecății nu s-a pus sub nicio formă în discuție dispozitivul titlului executoriu, ci s-a invocat prescripția executării silite. Prin decizia recurată s-a constatat că prima instanță, înainte de a analiza chestiunea prescripției dreptului de a cere executare silită, invocată de contestatori pe calea contestației la titlu, avea obligația de a verifica și stabili dacă o astfel de apărare putea fi legal invocată prin intermediul contestației la titlu. În acest sens, s-a considerat că prima instanță a reținut în mod corect că, în cadrul unei contestații la titlu, instanța nu este îndrituită să examineze nici fondul raporturilor juridice dintre părți, pentru că s-ar aduce atingere puterii de lucru judecat a titlului executoriu, nici chestiuni legate de executarea silită, pentru acestea din urmă partea interesată având la îndemână calea contestației la executarea propriu-zisă, prevăzute de art. 712 alin. (1) din C. proc. civ.. De asemenea, instanța de apel a observat că ambii contestatori au beneficiat de asistență juridică încă de la momentul formulării contestației și pe tot parcursul litigiului, iar aceștia au sesizat instanța cu o contestație la titlu.

Instanța de apel a reținut că prima instanță nu s-a declarat necompetentă material și nici nu a nesocotit încheierea interlocutorie din data de 26.10.2020, cum greșit au susținut apelanții, ci a stabilit faptul că, prin prisma argumentelor invocate în cuprinsul contestației la titlu, nu sunt incidente dispozițiile art. 712 alin. (2) din C. proc. civ., ci contestatorii trebuiau să formuleze contestație la executare propriu-zisă.

Considerentele arătate ale instanței de apel nu sunt contradictorii sau străine de natura pricinii. Astfel, obiectul prezentului litigiu îl reprezintă contestația la titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 196/07.04.2015 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr. x/2015, formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C., prin care aceștia au solicitat să se constate că titlul și-a pierdut puterea executorie, ca urmare a intervenirii prescripției dreptului de a obține executarea silită.

Recurenții reclamanți au arătat expres că, în cursul judecății în prima instanță, au rectificat temeiul legal, cel referitor la art. 712 alin. (3) din C. proc. civ. și l-au înlocuit cu art. 714 alin. (3) din același cod. De asemenea, în cererea de recurs, recurenții reclamanți au reiterat împrejurarea că temeiul legal al contestației la titlul executoriu este reprezentat de prevederile art. 714 alin. (3) din C. proc. civ.. Conform acestui text legal, contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.

În această situație, în mod corect instanța de apel a validat considerentele primei instanțe vizând verificarea și stabilirea apărărilor care puteau fi legal invocate prin intermediul contestației la titlu. În acest sens, în mod corect s-a considerat că, prin contestația la titlu nu se poate urmări modificarea sau desființarea hotărârii puse în executare, în caz contrar, aducându-se atingere autorității de lucru judecat a acestei hotărâri.

Astfel, prin contestația la titlu, se contestă însuși titlul executoriu, dar nu în ceea ce privește validitatea sa în fond, ci numai în ceea ce privește înțelesul, întinderea și aplicarea sa, neputând fi modificată, pe această cale, situația de fapt și de drept reținută definitiv. Pe calea acestei contestații se pot urmări doar clarificări, dacă într-adevăr este cazul, asupra înțelesului, întinderii sau a modului de aplicare a titlului executoriu, legiuitorul român creând în acest fel posibilitatea ca instanța emitentă a titlului să facă lămuriri de natură a permite executarea fără dificultăți a hotărârii pronunțate.

Prin criticile formulate, nestructurate, de altfel, din punct de vedere juridic, recurenții-contestatori au precizat expres că au formulat contestație la titlu și au invocat dispozițiile legale care reglementează competența de soluționare a unei astfel de contestații, susținând însă intervenirea prescripției dreptului de a cere executarea silită, ceea ce presupune un motiv incompatibil cu natura procedurii alese, depășindu-se limitele judecății unei contestații la titlu, care presupune doar lămurirea întinderii și aplicării titlului executoriu, potrivit celor enunțate mai sus.

Prin memoriul de recurs se reproșează instanței de apel că a validat hotărârea primei instanțe, cu nesocotirea unor norme privind competența materială, susținându-se, pe de o parte, că, în măsura în care se declara necompetentă, prima instanță trebuia să dispună trimiterea dosarului pentru judecarea cauzei la instanța competentă, iar, pe de altă parte se arată că, deși s-a considerat competent să soluționeze cauza, Tribunalul Teleorman a respins acțiunea motivat de faptul că invocarea prescripției dreptului de a cere executarea silită poate fi făcută numai pe calea contestației la executare propriu-zisă.

Cu privire la acest aspect, instanța de apel în mod corect a reținut că Tribunalul Teleorman, prin încheierea din data de 26.10.2020, a constatat că este competent general, material și teritorial, în raport cu dispozițiile art. 714 alin. (3) din C. proc. civ., a verificat și a stabilit dacă apărarea privind prescripția executării silite putea fi legal invocată prin intermediul contestației la titlu, prin raportare la dispozițiile art. 712 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., concluzionând că acest textul de lege indicat nu este incident, întrucât contestatorii trebuiau să formuleze contestație la executare propriu-zisă.

În situația expusă, nu se poate reține incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., în sensul încălcării de către instanța de apel a unor norme de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Astfel, instanța de apel nu a reținut încălcarea normelor privind competența întrucât prima instanță s-a considerat în mod corect competentă să soluționeze contestația la titlu îndreptată împotriva unei hotărâri a tribunalului, partea precizând expres că înțelege să uzeze de acest mijloc procesual.

În aceste condiții, nu poate fi reținută susținerea recurenților în sensul că prima instanță trebuia să dispună trimiterea dosarului pentru judecarea cauzei la instanța competentă, competența fiind corect determinată în cauză în raport de susținerile părții privind natura mijlocului procesual ales. Chiar în recurs, recurenții reclamanți, beneficiind de asistență juridică, au precizat expres că, prin contestația la titlu dedusă judecății, este vizat titlul executoriu față de care a intervenit prescripția și nu mai poate fi pus în executare. Față de împrejurarea că partea a invocat prescripția dreptului de a cere executarea silită, contestația a fost respinsă ca nefondată întrucât această problemă nu reprezintă, conform legii, un motiv pentru care să poată fi promovată o contestație la titlu.

În considerarea tuturor acestor argumente, neputând fi primite criticile de nelegalitate susținute de recurenții reclamanți, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 din C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva deciziei nr. 955A din 17 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva deciziei nr. 955A din 17 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 mai 2023.