ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 922/2023

Ședința publică din data de 18 mai 2023

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 București, la data de 26 aprilie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 5.352,77 RON reprezentând debit principal, precum și la plata penalităților de întârziere în procent de 0,5%/zi de întârziere, de la data scadenței facturilor fiscale și până la plata întregului debit restant, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt, reclamanta a arătat, în esență, că între părți au fost încheiate contractul nr. x/22.07.2021, având ca obiect prestarea serviciilor de proiectare și execuție a unei instalații de utilizare gaze naturale și contractul nr. x/22.07.2021, având ca obiect montarea centralei termice și a materialelor aferente și că pârâta nu a achitat toate sumele, la care s-a obligat în aceste raporturi juridice contractuale.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1025 - 1032 și art. 663 din C. proc. civ., art. 1489, art. 2538 alin. (2) și art. 1535 din C. civ.

În termen procedural, pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat, pe cale de excepție, necompetența teritorială a Judecătoriei Sectorului 3 București, apreciind ca fiind competentă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, instanța de la domiciliul său, față de natura raportului juridic, care atrage norma de competență, precum și dispozițiile art. 1028 alin. (2), art. 107, art. 121 din C. proc. civ., O.G. nr. 21/1992 și Legea nr. 193/2000.

Prin sentința civilă nr. 8289 din data de 23 septembrie 2022, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtă, și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B., în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vălcea.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că, în cazul cererilor cu valoare redusă, competența se stabilește potrivit dreptului comun. În speță, raportul dintre reclamant, în calitate și profesionist, și pârâtă, în calitate de consumator, atrage o competență teritorială exclusivă, în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, în considerarea dispozițiilor art. 121 din C. proc. civ.. Întrucât nu există nicio convenție contrară între părți, intervenită după nașterea dreptului la despăgubiri, competența de soluționare a litigiului aparține judecătoriei în circumscripția căreia locuiește pârâta.

Prin urmare, în opinia Judecătoriei Sectorului 3 București, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Prin sentința civilă nr. 694 din 10 februarie 2023, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, invocată de instanță, din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii de valoare redusă formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B., în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, a suspendat judecata cauzei și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță superioară comună, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 121 din C. proc. civ., care prevăd că cererile formulate de un profesionist contra unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului. Întrucât textul de lege nu arată, expres, ce se înțelege prin domiciliul consumatorului, prezintă relevanță dispozițiile art. 87 și art. 88 din C. civ. care vizează noțiunea de domiciliu și reședință.

Întrucât pârâta locuiește în București, unde s-au realizat și lucrările neachitate, apreciind incidența dispozițiilor legale menționate anterior, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a apreciat că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Sectorului 3 București.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că Judecătoriei Râmnicu Vâlcea îi revine competența de soluționare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziții legale și argumente:

Acțiunea, care a determinat conflictul negativ de competență, are care obiect cererea cu valoare redusă, prin care reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 5.352,77 RON, reprezentând debit principal, precum și la plata penalităților de întârziere în procent de 0,5%/zi de întârziere, de la data scadenței facturilor fiscale și până la plata întregului debit restant, cu cheltuieli de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 1028 din cuprinsul Titlului X din C. proc. civ., care reglementează procedura cu privire la cererile de valoare redusă, competența de a soluționa cererea în primă instanță aparține judecătoriei, competența teritorială stabilindu-se potrivit dreptului comun.

Din raportul juridic dedus judecății, față de dispozițiile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 193/2000, raportate la cele ale art. 2 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992, rezultă atât calitatea de profesionist a reclamantei, care acționează în cadrul activității sale comerciale, cât și calitatea de consumator a pârâtei, care a încheiat două contracte de furnizare servicii pentru uz personal.

Înalta Curte reține că, atât calitatea părților cât și natura raportului juridic juridic dedus judecății, atrag norma de competență prevăzută la art. 121 din C. proc. civ., care stipulează că "Cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului. Dispozițiile art. 126 alin. (2) rămân aplicabile".

Situația juridică dedusă controlului judiciar nu atrage aplicabilitatea dispozițiilor art. 126 din același act normativ potrivit cu care " (1) Părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă. (2) În litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă." Nu există nicio convenție între părți, ulterioară nașterii dreptului de creanță pretins, prin care să se stabilească o altă instanță, care să soluționeze eventualele litigii.

Se observă, însă, că instanțele aflate în conflict au interpretat diferit prevederile art. 121 din C. proc. civ. cu privire la domiciliul consumatorului, în condițiile în care pârâta, consumator în cauză, a indicat în contractele de furnizare servicii încheiate cu reclamanta, adresa din București, str. x, iar, în întâmpinare, a menționat expres că domiciliul său este în municipiul Râmnicu Vâlcea, str. x, jud. Vâlcea.

Potrivit art. 87 din C. civ., "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală".

Scopul normelor juridice menționate este acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da eficiență principiilor dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil. Astfel, i se asigură debitorului posibilitatea de a-și exercita drepturile procesuale prin intermediul instanței de judecată aflată în proximitatea domiciliului său real, fără a fi necesar ca acesta să antreneze cheltuieli suplimentare aferente deplasării într-un alt oraș.

Înalta reține că, în ceea ce privește persoana fizică, domiciliul reprezintă un atribut de identificare a acesteia. Noțiunea de domiciliu este definită de art. 87 din C. civ., în capitolul referitor la identificarea persoanei fizice. În conformitate cu art. 37 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, "în limbajul normativ aceleași noțiuni se exprimă numai prin aceiași termeni", iar semnificația unui concept în context se stabilește prin actul normativ devenind obligatorie pentru actele normative din aceeași materie.

Ca atare, noțiunea de "domiciliu", folosită în același context în conținutul noului C. proc. civ., nu poate avea altă semnificație decât cea care rezultă din noul C. civ., în absența unei definiri specifice.

Conform noului C. civ., "domiciliul unei persoane fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală". În același sens, al locuinței declarate ca locuință principală, a fost modificată și norma ce definește noțiunea de domiciliu din O.U.G. nr. 97/2005 modificată privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, prin Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a C. civ.

În doctrina și în practica judiciară sub vechiul cod, s-a arătat constant că "noțiunea de domiciliu trebuie luată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuința statornică sau principală a pârâtului, ci adresa unde pârâtul locuiește efectiv".

Asocierea explicită, pe care legiuitorul o face în definiția domiciliului din C. civ. cu locuința principală nu semnifică o îndepărtare de concepția domiciliului ca locuință "efectivă"; dimpotrivă, confirmă "ideea de domiciliu ca situație de fapt, susceptibilă de probare prin orice mijloc de probațiune și lăsată la aprecierea suverană a instanței, nu ideea de domiciliu ca noțiune juridică". Mai mult, legiuitorul a prevăzut că domiciliul este reglementat "în vederea exercitării drepturilor și libertăților civile ale persoanei fizice".

Scopul regulii generale în materia competenței teritoriale - acela de a proteja pe pârât, prezumat, până la finalizarea procesului, că nu datorează nimic reclamantului - nu ar fi atins dacă domiciliul nu ar fi asociat cu locuința efectivă a pârâtului, deoarece acesta ar fi lipsit de exercițiul drepturilor sale procesuale. Dacă titularul și-a declarat domiciliul sau reședința, dovada acestora se face, ca regulă, pe baza mențiunilor din cartea de identitate, conform art. 91 alin. (1) noul C. civ.

Aplicând normele juridice menționate și, ținând cont de faptul că pârâta B. a declarat, expres și a dovedit că își are locuința stabilă și principală, în municipiul Râmnicu Vâlcea, str. x, jud. Vâlcea, competența soluționării prezentului litigiu aparține Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Împrejurarea că, în cuprinsul contractelor încheiate se menționează că B. avea domiciliul în București nu prezintă relevanță în prezenta cauză, atâta timp cât, la data sesizării instanței de judecată, domiciliul real al pârâtei se afla în localitatea Râmnicu Vâlcea, fiind incidente dispozițiile art. 107 cu referire la art. 121 din C. proc. civ.

Pentru considentele expuse și având în vedere dispozițiile art. 121 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) din același act normativ, va stabili competența de soluționare a cererii cu valoare redusă în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2023.